”Geopolitica vaccinului” are mai multe componente. Prima este propaganda, dezinformarea, dar dincolo de asta mai există două aspecte: 1) De la cine primesc vaccin statele din zona, nedefinită strategic, aflată între UE/NATO și Federația Rusă, și 2) colaborarea între Germania și Federația Rusă pe același subiect – vaccinul antiCovid, spune analistul de politică externă Dan Dungaciu.
Uniunea Europeană, trasă de mânecă
Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a respins categoric marţi orice posibilitate de livrare a vaccinului dezvoltat de către Rusia, Sputnik V. ”În calitate de membru al Guvernului, mă voi opune, chiar dacă este eficient (…) Rusia nu îşi face griji faţă de sănătatea ucrainenilor, ea este preocupată să-şi impună propaganda şi ideologia”, a spus Dmitro Kuleba, citat de presă, și preluat de News.ro.
La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj statelor membre ale UE, cerându-le ”să acorde o atenție deosebită” din acest punct de vedere statelor din Parteneriatul Estic (Armenia, Azerbaidjanul, Belarusul, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina).
Zelenski a declarat că ”a discutat în detaliu despre această problemă” și cu Maia Sandu, președintele R.Moldova, aflată la Kiev în prima sa vizită în străinătate după învestirea sa în funcţie, în decembrie.
Zilele trecute, 13 state membre ale UE au îndemnat Bruxelles-ul să ajute și ţările membre ale Parteneriatului Estic în campania pentru vaccinarea împotriva Covid-19.
Ajutor umanitar sau geopolitică pură?
”Federația Rusă va pune presiuni pentru a-și marca teritoriul ȘI DIN PUNCT DE VEDERE AL VACCINULUI. (…) Nemții au făcut un pas pe agenda momentului – Pandemia&Vaccinul – transmițând un semnal de colaborare cu Federația Rusă. Un mesaj extraordinar, care, din păcate, la noi în presă a trecut aproape neobservat”, subliniază Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), într-un amplu comentariu elaborat pentru cititorii SpotMedia.ro, pe care vă invităm să îl citiți în continuare:
Războiul geopolitic a început deja
”Geopolitica aceasta a vaccinului are mai multe componente și se reflectă și în spațiul nostru, de bună seamă.
Prima componentă este propaganda, dezinformarea. Însă marea problemă pe această dimensiune (și o spune cineva care chiar coordonează un Laborator care se ocupă cu analiza războiului informațional și comunicarea strategică) este că nu neapărat dezinformarea externă a fost unul dintre elementele care au dus la această lipsă de încredere în vaccin, ci inclusiv anumite gesturi interne pe care unele state le-au făcut. Mă refer la comunicare.
Simpla idee că medicina este o știință absolută, care lucrează aproape religios (precum Moise, care a coborât cu tablele și a dat Legea), inclusiv ideea aceasta a fost un impediment.
S-a exagerat extrem de mult, iar toți acești pași – doi înainte, unul înapoi, testări, experimentări – pe care știința medicală i-a făcut și faptul că medicii înșiși s-au confruntat cu această pandemie, încercând s-o strunească, toate aceste lucruri au fost puse pe seama unor minciuni deliberate, când în realitate unele dintre ele au plecat de la realitatea pură că medicina nu este o religie.
Pe acest fond, a început războiul, tradițional aș spune, geopolitic, care are două aspecte interesante.
Primul este: De la cine primesc vaccin statele din imediata vecinătate a Europei, adică zona aceasta nedefinită strategic dintre UE/NATO și Federația Rusă?
Iar al doilea element este recenta potențială colaborare între Germania și Federația Rusă pe chestiunea vaccinului.
Sunt două elemente esențiale, la care trebuie să ne uităm.
Ofertele României și Poloniei
În ceea ce privește prima chestiune, România a făcut un pas – Cu ocazia vizitei președintelui Iohannis la Chișinău, a anunțat cele 200.000 de doze de vaccin.
Este un lucru foarte important, care, după părerea mea, ar fi trebuit să fie un pic mai bine circulat și discutat, inclusiv în afară, pentru că este unul dintre elementele care cad exact pe discuția cea mai acută astăzi la nivel european și pentru că transmite un semnal că relația între România și R.Moldova este una specială la nivel european.
Practic, nu mai există un asemenea tip de relație în spațiul european și în imediata lui vecinătate, nu mai există două state care să își poată asuma o asemenea relaționare. Semnalul că România dă vaccinuri era un semnal deopotrivă geopolitic, transmis în veștmântul momentului. (…)
Ce se întâmplă cu Ucraina? Deloc întâmplător, Polonia a anunțat vaccinul pentru Ucraina, în perspectiva paradigmei de mai sus (Cine dă vaccinul statelor nedefinite strategic dintre Rusia și NATO?), însă cantitatea - jumătate de milion de doze - este minoră comparativ cu ce a oferit România pentru R.Moldova (raportat la populație) .
Din acest punct de vedere, este interesant de urmărit ce se va întâmpla, pentru că, evident, Federația Rusă va pune presiuni pentru a-și marca teritoriul ȘI DIN PUNCT DE VEDERE AL VACCINULUI. Una dintre cele mai importante probleme ale populației este pandemia și atunci se va încerca marcarea teritoriului prin vaccin, în acest spațiu.
Germania a zguduit peisajul
Acest peisaj a ajuns să fie, într-un fel, zguduit, zgâlțâit (așa cum s-a mai întâmplat și în alte dăți) de recenta declarație a dnei Merkel, sau a oficialilor germani, urmată de semnarea unui acord de colaborare în privința vaccinului rusesc și de producție a lui în Europa după ce vaccinul rusesc va fi fost certificat de agențiile europene. Lucru care eu cred că se va întâmpla.
Eu cred că vaccinul rusesc va fi certificat de agențiile europene și că acesta este iarăși un pas important pe care nemții l-au făcut (aș spune împotriva curentului, dacă ar fi existat un curent de genul acesta, însă în realitate nu a fost un curent unanim european de condamnare a Rusiei).
Nemții au făcut un pas pe agenda momentului – Pandemia&Vaccinul – transmițând un semnal de colaborare cu Federația Rusă. Un mesaj extraordinar, care, din păcate, la noi în presă a trecut aproape neobservat.
Este ceea ce se numește în limbaj anglo-saxon un engagement – adică poți să intri, pe anumite dosare, în parteneriat cu Federația Rusă.
Iar nemții și-au ales tocmai canalul cel mai în vogă în momentul acesta.
Un gest șocant pentru mulți
După părerea mea, dincolo de chestiunile tehnice, pe care specialiștii ar putea să le explice mai bine, nemții vor să se asigure probabil că există (potențial, cel puțin) posibilitatea să accesezi și un vaccin construit pe metode tradiționale, cum este vaccinul rusesc. Nu îi discut eu eficiența și calitățile medicale.
Dar dincolo de acest punct tehnic, este un element care desenează harta relației, care se duce de la Nord Stream 2 până la vaccin.
Practic, pe toate zonele strategice de ieri și de azi, și de azi și de mâine (cum e vaccinul), Germania întinde o mână Federației Ruse.
O mână absolut nesperată și șocantă pentru multă lume, pentru că, repet, e vorba despre vaccin. E vorba despre girarea Federației Ruse nu doar ca exportator de gaz sau de energie sau de producător major pentru piața europeană, că asta știam, ci și în privința vaccinului, care e în cu totul alt registru și care închide un cerc de colaborare, cum spuneam mai devreme.
De ce au făcut asta? Pentru că viitorul se va desena în acești termeni. Viitorul se va desena în termenii unui tip de cooperare pe regiunea aceasta dintre NATO și Federația Rusă, singura nedefinită strategic, repet. Se va desena un soi de angajare în proiecte comune. Ceea ce am văzut în 2012 în R.Moldova – Guvernul împotriva naturii format de pro-europeni și socialiști - a fost un test pentru asta. Ceea ce vedem în Belarus este al doilea test.
Deci un soi de angajament comun pe această zonă, pentru a fi setată într-un mod care să nu deranjeze major nici pe unii, nici pe alții, ci să asigure garanții și unora și altora că deranjamente mai mari nu se vor întâmpla.
Asta este interpretarea, din punctul meu de vedere, a acestui pas politic și strategic pe care dna Angela Merkel îl face pe chestiunea colaborării pe vaccin, o chestiune consonantă, din anumite puncte de vedere, cu acordul comercial semnat de UE cu China.
Iată că ceea ce noi decretăm ca teme tabu aici în România – colaborarea cu Rusia, colaborarea economică cu China – din altă parte nu se văd chiar așa.
Există aici un risc, cu toate exagerările de rigoare – riscul să rămânem ca soldatul japonez din Al Doilea Război Mondial, care a aflat mai târziu că războiul s-a încheiat. Pentru că semnalele pe care noi nu le discutăm, într-un mod inconștient, semnalele pe care cel puțin nemții le transmit, sunt de cu totul altă natură decât modul în care desenăm noi agenda strategică europeană.
Cel puțin europeană (să vedem ce va face administrația Biden, care deja și-a exprimat nemulțumirea că europenii s-au grăbit să facă un acord economic, strategic, cu China înainte de 20 ianuarie, adică înainte ca noua administrație să fie numită oficial).
Din punctul acesta de vedere, suntem într-o logică pe care unii încearcă s-o descrie ca fiind multilateralismul care a revenit după plecarea lui Trump etc.
Este o falsă descriere, noi suntem într-un veșmânt fals al multilateralismului. În realitate, este un multilateralism în care lucrează grupări, pachete de state, care acționează coerent și care își impun agenda.
Noul multilateralism
Și vă dau un exemplu. Pe chestiunea cu China s-a întâmplat exact așa: La masa aceea de negocieri, unde a fost Xi Jinping, dna Merkel ca și președinte al Consiliului UE (în mod firesc), dna Von der Leyen, președintele CE, și dl președinte al Consiliului European, a mai fost un personaj care nu avea ce să caute în poză – președintele Emmanuel Macron.
Dl Macron nu avea niciun atribut oficial să participe la acea discuție. Dar a participat! Ce înseamnă asta? Că multilateralismul este un veșmânt care să acopere interese mai degrabă ale unor pachete de state care își pun agenda pe masă și și-o impun.
Sigur, acolo se vorbește despre faptul că dna Merkel a început acest acord, dar el va fi ratificat și finalizat pe perioada președinției franceze (începutul anului 2022), iar dl Macron a obținut pentru Airbus avantaje economice semnificative etc etc.
Ei spun: ”Ne luptăm pentru companiile europene”. De acord, sunt europene, dar nu am văzut nici pe dl Macron, nici pe dna Merkel să se lupte pentru companiile spaniole, italiene sau românești (presupunând că am fi avut și noi așa ceva…).
Este vorba de companii europene cu pecete națională, identitate națională, marcantă. Deci ideea că noi ne-am întors la multilateralism după plecarea lui Trump, temporară sau nu, adică înainte de 2016, ca și cum ar fi câștigat alegerile Hillary Clinton, este o naivitate.
Noi suntem acum într-o perioadă în care multilateralismul este, vorba lui Eminescu, ”cuvinte goale ce din coadă au să sune”. Este un paravan foarte frumos, dar în interior diplomația este a pachetelor și a grupărilor de state care își transformă agenda personală națională în agenda multilaterală, dacă pot să zic așa.
Și din această perspectivă ar trebui să fim și noi, probabil, un pic mai atenți”.