Nordis Group a emis o primă reacţie oficială după ancheta Recorder şi susține că nu ar fi vândut apartamente de două ori. Mai mult, ar fi plătit despăgubiri de 115…
Stiri
Joan Laporta a inaugurat academia FC Barcelona în București
Preşedintele clubului spaniol FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat, marţi seara, academia de fotbal a grupării catalane în Bucureşti, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf, alături de preşedintele…
Zecile de miliarde care băltesc sub economie: 85% din banii românilor sunt depozite bancare și cash - aproape 30% din PIB. O comparație cu celelalte state UE
Activele financiare ale românilor, respectiv depozitele, numerarul, obligațiunile, acțiunile și fondurile de investiții pe care le dețin, se ridicau la 30% din PIB la nivelul anului 2023. Deși procentul este…
Două cutremure în România: Cel mai puternic a avut magnitudinea 4
Două cutremure s-au produs, miercuri, în judeţul Buzău, unul dintre acestea având magnitudinea 4. Primul seism, de intensitate medie, cu magnitudinea 4, s-a produs la ora 01:48:07, la adâncimea de…
Armata israeliană a distrus un tunel al Hezbollah care ajungea în Israel (Video)
Armata israeliană a anunţat marţi seară că a distrus un tunel săpat de Hezbollah din sudul Libanului pe o lungime de zece metri în interiorul teritoriului israelian, transmite AFP. „Am…
FCSB primește o veste excelentă
FCSB a primit o veste excelentă în perspectiva meciurilor care urmează pentru campioana României în acest sezon. Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a anunțat că…
Rangers i-a găsit înlocuitor lui Ianis Hagi
Presa din Scoția anunță că Rangers i-a găsit înlocuitor lui Ianis Hagi (25 de ani), internaționalul român reprimit de curând în lot. Hagi Jr. a oferit un assist și a…
Verdictul lui Ion Crăciunescu după arbitrajul din FCSB - Gloria Buzău: Greșeala majoră sesizată
Ion Crăciunescu a dat verdictul de specialist în privința arbitrajului din meciul FCSB – Gloria Buzău 3-2, din Superliga. Fostul mare arbitru a sesizat o greșeală importantă făcută de arbitrul…
Augustin Zegrean critică decizia CCR în cazul Șoșoacă: Este excesivă, unele argumente sunt ridicole
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că decizia CCR privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă este una ”excesivă”, susţinând că este ”păcat că s-a dat”, pentru că ”oricând se…
A murit Simona Maya Teodoroiu, fost judecător CCR și deputat PSD
Deputatul PSD Simona Maya Teodoroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale, fost agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a încetat din viață, la vârsta de 55…
Șeful MI5 avertizează: Spionii Rusiei încearcă să creeze haos pe străzile din Marea Britanie
Serviciile de informații ale Rusiei au avut misiunea de a genera „haos susținut pe străzile britanice și europene”, avertizează șeful MI5. Într-o rară ieşire publică, la centrul de operațiuni anti-terorism…
Țara din Europa în care spionajul rusesc are impact maxim cu efort minim
Un raport distribuit recent arată că un parlamentar irlandez a fost recrutat de Kremlin pentru a submina relațiile dintre Irlanda și Anglia în timpul negocierilor pentru Brexit. Este o nouă…
Cele mai ieftine orașe din Europa pentru turiști: Pe ce loc se află Bucureștiul
O analiză recentă arată că nu trebuie să-ți distrugi bugetul pentru a vizita cele mai populare metropole din Europa. Unele chiar sunt foarte accesibile, iar Bucureștiul se numără printre ele.…
Horoscop zilnic: 9 octombrie
Horoscop zilnic pentru 9 octombrie 2024.
Ziua 958 Vine cea mai grea iarnă. SBU l-a arestat pe ideologul Kremlinului. Borrell își frământă creierul. Lituania face pe Robin Hood
În ziua 958 de război, Ucraina a anunțat că Rusia a lovit încă o navă care transporta cereale, în portul Odesa. Este a doua navă lovită în doar două zile.…
CCR duce România pe urmele lui Putin? Sau cine sapă groapa altuia...varianta Ciolacu
În data de 8 februarie 2024, cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, Comisia Electorală Centrală a anunțat că a respins înregistrarea candidaturii lui Boris Nadejdin pentru nereguli…
46 de femei au fost găsite moarte în Europa, dar nimeni nu știe cine sunt. Interpol ne cere ajutorul (Video)
O pereche de pantofi roşii, două şiraguri de mărgele şi o monedă britanică de 10 pence sunt printre puţinele indicii care ar putea ajuta la identificarea unei adolescente care a…
Justin Timberlake vine în premieră în România și va cânta la Electric Castel 2025
Justin Timberlake va concerta în premieră în România anul viitor. Va fi capul de afiş al festivalului Electric Castle 2025. „Informează pe toată lumea. Prietenii, mama și tata, șeful. Da,…
Trump recuperează din avansul pe care îl avea Kamala Harris în fața sa. Viktor Orban pregătește șampania
Avantajul de care beneficia Kamala Harris în faţa lui Donald Trump s-a redus la jumătate faţă de luna septembrie, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos. Acum diferenţă dintre cei doi…
Elena Lasconi stârnește o nouă controversă după declarația cu amantele bătute
O declaraţie de azi a Elenei Lasconi a captat atenţia şi a fost taxată rapid pentru că se folosește de violența domestică pentru a obţine capital politic. Iată ce a…



















