Seceta a făcut Dunărea să-și dezvăluie epavele celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru autoarele unei noi analize despre ascensiunea extremei drepte, imaginea este mai mult decât o coincidență: trecutul pare să iasă din nou la suprafață, într-o lume confruntată cu crize pe care generațiile lui Hitler și Mussolini nu le-ar fi putut imagina.
În această vară, Dunărea a început să dezvăluie lucruri ascunse de peste opt decenii.
Nivelul scăzut al apei, provocat de căldura extremă și de secetă, a scos la suprafață epave ale unor nave naziste, muniție neexplodată, echipamente militare și alte relicve ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
În Serbia au fost descoperite cel puțin 20 de nave naziste, unele dintre ele încă încărcate cu muniție. În Ungaria, retragerea apelor a scos la iveală o motocicletă militară germană și obiecte care aparținuseră unor soldați germani. În Slovacia, autoritățile au fost nevoite să intervină după ce o bombă britanică de aproximativ 680 de kilograme a apărut în albia fluviului.
Imaginile au avut ceva aproape simbolic: obiecte despre care se credea că aparțin trecutului au revenit la suprafață tocmai într-un moment în care Europa se confruntă din nou cu ascensiunea extremei drepte, arată Financial Times într-o amplă analiză.
„Trecutul nu este niciodată mort”
Pentru autoarele analizei, imaginea Dunării este o metaforă potrivită pentru momentul politic actual.
Ideea amintește de celebra observație a scriitorului William Faulkner potrivit căreia trecutul „nu este niciodată mort. Nici măcar nu a trecut”.
În ultimul deceniu, partidele și mișcările de extremă dreapta au câștigat teren în numeroase țări europene. Unele dintre ele promovează idei care, până nu demult, păreau incompatibile cu politica europeană mainstream: naționalism radical, politici anti-imigrație, discursuri despre „înlocuirea” populației și, în anumite cazuri, referințe tot mai puțin voalate la identitate rasială.
Un moment important a fost Conferința de Securitate de la München din 2025.
Vicepreședintele american JD Vance a criticat atunci liderii europeni pentru că încearcă să izoleze politic partidele de extremă dreapta. În același timp, Vance s-a întâlnit cu reprezentanți ai partidului german Alternative für Deutschland, AfD, formațiune care a promovat inclusiv ideea de „remigrație” (returnarea, inclusiv prin măsuri de forţă, a unui număr foarte mare de migranți).
În Austria, Partidul Libertății (FPÖ), fondat în anii 1950 de un fost funcționar nazist, a ajuns la un nivel de popularitate fără precedent, iar unul dintre membrii săi de rang înalt, Walter Rosenkranz, a ajuns să ocupe una dintre cele mai importante funcții ale statului.
În Statele Unite, Donald Trump a transformat în mod repetat tema „invaziei” migranților într-un element central al discursului său politic.
Iar Elon Musk, unul dintre cei mai influenți susținători ai unor partide europene de extremă dreapta, a provocat, la rândul său, controverse prin gesturi și declarații interpretate drept apropiate de simbolistica extremei drepte.
Toate aceste evoluții ridică o întrebare incomodă: asistăm la o simplă revenire a fascismului?
Autoarele analizei spun că răspunsul este mai complicat.
O lume diferită de cea în care au apărut Hitler și Mussolini
Fascismul european al anilor 1920 și 1930 a apărut într-un context de criză profundă.
Primul Război Mondial provocase milioane de victime, economiile erau devastate, șomajul și sărăcia afectau milioane de oameni, iar societățile europene erau profund traumatizate.
În acest context, lideri precum Benito Mussolini și Adolf Hitler au exploatat frica, resentimentele și dorința de ordine.
Dar lumea de astăzi se află într-o situație diferită.
Crizele actuale nu mai sunt doar naționale. Ele sunt planetare.
Schimbările climatice afectează simultan regiuni aflate la mii de kilometri distanță. Secetele, incendiile, valurile de căldură și inundațiile extreme devin tot mai greu de tratat drept simple accidente locale.
În același timp, omenirea deține arme nucleare capabile să distrugă civilizația, iar dezvoltarea inteligenței artificiale introduce un nou tip de risc.
Nici Hitler, nici Mussolini nu au trăit într-o lume în care un singur om putea acumula o avere și o putere tehnologică mai mari decât cele de care dispun multe state.
Niciunul nu a cunoscut o lume în care inteligența artificială ar putea automatiza într-un timp foarte scurt activități realizate anterior de milioane de oameni.
Această diferență este esențială.
Potrivit autoarelor analizei FT, extrema dreaptă contemporană nu reprezintă, pur și simplu, o repetare a fascismului din secolul XX.
Este o nouă etapă, adaptată unei lumi în care însăși supraviețuirea civilizației poate fi pusă sub semnul întrebării.
Autoarele o numesc „fascismul vremurilor de pe urmă”.
De la promisiunea unui viitor mai bun la pregătirea pentru colaps
Una dintre cele mai importante diferențe se află în promisiunea politică.
Fascismul clasic promitea adepților săi un viitor stabil. Era un viitor violent, construit pe excludere și pe persecuția unor grupuri considerate „dușmani”, dar era totuși prezentat drept un viitor prosper.
Naziștii promiteau germanilor considerați parte a comunității „ariene” pământuri, locuințe și locuri de muncă.
Extrema dreaptă contemporană are o relație diferită cu viitorul.
Donald Trump și alți lideri de dreapta radicală vorbesc despre întoarcerea la o epocă de aur: fabrici, locuri de muncă industriale, familii tradiționale și prosperitate.
Problema este că lumea tehnologică spre care ne îndreptăm ar putea elimina tocmai multe dintre locurile de muncă promise.
Inteligența artificială și robotizarea amenință să transforme radical piața muncii, în timp ce promisiunea că criptomonedele vor aduce prosperitate universală nu s-a materializat.
În locul unei societăți stabile pentru toți, unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii par să se pregătească pentru o lume în care doar o parte a populației va putea beneficia de progresul tehnologic.
Imaginea „buncărului” devine astfel importantă.
Oamenii foarte bogați își pot imagina refugii, insule private, tehnologii de supraviețuire sau chiar colonii spațiale.
Alții visează la fuziunea dintre om și mașină, la inteligențe artificiale superinteligente sau la posibilitatea de a deveni o specie „multiplanetară”.
În toate aceste scenarii există însă o problemă: nu se mai vorbește despre construirea unui viitor comun, ci despre supraviețuirea unei minorități într-o lume aflată în colaps.
Trei forțe care se întâlnesc
Autoarele identifică trei grupuri care, deși nu au aceleași obiective, ajung să se întâlnească în această viziune asupra viitorului.
Primii sunt fundamentaliștii religioși, care interpretează evenimentele actuale prin prisma profețiilor despre sfârșitul lumii.
Al doilea grup este format din adepții accelerării tehnologice - oameni din industria tehnologică pentru care dezvoltarea AI, automatizarea și transformarea radicală a societății sunt obiective în sine.
A treia componentă este reprezentată de etno-naționaliștii militanți, care consideră imigrația și schimbările demografice drept o amenințare existențială.
În urmă cu câteva decenii, o viziune apocaliptică asupra lumii era asociată mai ales cu grupări religioase marginale.
Astăzi asemenea idei au pătruns în zone importante ale politicii și tehnologiei.
În Silicon Valley, unii dintre cei mai puternici oameni din industrie vorbesc despre apariția unor inteligențe artificiale capabile să depășească omul.
În același timp, o parte a dreptei radicale promovează ideea că națiunile occidentale sunt amenințate de o „mare înlocuire” demografică.
Rezultatul este o combinație explozivă de frică religioasă, optimism tehnologic extrem și naționalism radical.
Schimbările climatice schimbă și politica
Poate cea mai provocatoare idee a analizei este legătura dintre extrema dreaptă și criza climatică.
În timpul verii în care Dunărea a dezvăluit relicvele naziste, Europa s-a confruntat cu temperaturi extreme, incendii și un număr foarte mare de decese asociate căldurii.
În Spania, în timp ce oamenii fugeau din calea incendiilor, liderul Vox, Santiago Abascal, a atacat ceea ce el a numit „fanatism climatic” și corupția guvernamentală.
Dar, în același timp, discursul său s-a mutat către imigrație.
Autoarele analizei consideră acest mecanism esențial: în loc să se discute despre cauzele și soluțiile unei crize climatice, atenția publicului este îndreptată către un grup considerat responsabil pentru problemele societății.
Migranții devin astfel țapi ispășitori.
Același tipar poate fi observat în discursurile lui Trump și ale altor lideri de extremă dreapta.
Ideea unei „invazii” este folosită pentru a transforma migrația într-o amenințare existențială.
În această interpretare, autoarele consideră „fascismul vremurilor de pe urmă” o formă perversă de adaptare la schimbările climatice: în loc să fie construită o societate capabilă să reziste împreună, se construiesc ziduri pentru ca anumite grupuri să poată supraviețui separat.
De ce tinerii sunt atrași de extrema dreaptă
Un alt element important îl reprezintă generația tânără.
Cercetările citate de autoare arată că partidele de extremă dreapta au o atractivitate deosebită pentru tinerii bărbați.
Mulți dintre aceștia se confruntă cu o perspectivă economică dificilă: locuințele sunt tot mai inaccesibile, stabilitatea profesională este incertă, iar promisiunea unei vieți prospere pare tot mai îndepărtată.
În acest context apare resentimentul.
Dacă viitorul pare să fi fost furat, trecutul poate deveni seducător.
Pe Internet circulă imagini idealizate ale unei lumi în care exista ordine, familie tradițională, locuri de muncă stabile și o identitate națională aparent clară.
Problema este că această imagine este adesea construită prin ignorarea aspectelor mai întunecate ale trecutului.
În același timp, Internetul oferă un mecanism de apartenență.
Trollingul, meme-urile și războaiele culturale creează sentimentul că există un grup de oameni care luptă împotriva unui sistem considerat ostil.
Lecția lui Roosevelt
Există însă un precedent istoric care oferă o alternativă.
În timpul marii crize economice, Statele Unite s-au confruntat cu șomaj masiv, sărăcie și ascensiunea demagogilor.
Franklin Delano Roosevelt a ales o direcție diferită.
Prin New Deal, administrația sa a investit masiv în infrastructură, locuri de muncă și servicii publice.
Ideea fundamentală era simplă: dacă oamenii au motive reale să creadă că societatea le poate oferi un viitor, sunt mai puțin vulnerabili la mesajele extremiste.
Democrația trebuie să ofere mai mult decât libertate politică. Trebuie să ofere și o perspectivă asupra vieții de zi cu zi.
Ce urmează?
Autoarele susțin că aceeași lecție este valabilă și astăzi, dar problemele s-au schimbat.
Nu mai este suficient să fie combătute doar șomajul și sărăcia.
Societățile trebuie să răspundă simultan mai multor riscuri globale: schimbările climatice, armele nucleare, inteligența artificială și concentrarea excesivă a bogăției și puterii.
Există deja mișcări care cer un control democratic mai mare asupra dezvoltării AI, politici de taxare a marilor averi și măsuri mai agresive împotriva schimbărilor climatice.
Întrebarea este dacă aceste soluții vor putea ține pasul cu amploarea problemelor.
Imaginea Dunării care își scoate epavele la suprafață rămâne, în acest context, una puternică.
Obiectele celui de-Al Doilea Război Mondial nu au dispărut niciodată cu adevărat. Au rămas acolo, ascunse sub apă.
La fel, ideile radicale ale trecutului nu dispar pur și simplu.
Ele pot reveni atunci când societățile intră în perioade de nesiguranță, frică și dezorientare.
Dar asemănarea dintre trecut și prezent se oprește aici.
Lumea în care trăim este mult mai interconectată și dispune de tehnologii capabile să amplifice atât prosperitatea, cât și distrugerea.
De aceea, provocarea nu este doar să împiedicăm revenirea fascismului în forma sa clasică.
Este să construim o societate în care oamenii să nu mai fie nevoiți să aleagă între frica de viitor și promisiunea unui trecut imaginar.
Pentru că, în cele din urmă, cea mai eficientă armă împotriva extremismului nu este doar condamnarea lui.
Este construirea unui viitor în care oamenii să aibă din nou motive să creadă că acel viitor le aparține.
Articolul FT este semnat de scriitoarele și activistele Naomi Klein și Astra Taylor, autoarele volumului End Times Fascism: And the Fight for the Living World, care urmează să fie publicat pe 15 septembrie. Cartea dezvoltă conceptul de „fascism al vremurilor de pe urmă” și examinează legătura dintre ascensiunea extremei drepte, criza climatică, dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, concentrarea bogăției și pregătirea unor elite pentru o lume marcată de crize permanente.
B.B.
Vânzătorul care a cucerit alegătorii Germaniei de Est. Cum a transformat Ulrich Siegmund radicalismul într-un produs electoral
Cât „costă” un elev în România și cât cheltuie celelalte state UE pentru educație
Ziua 1657 Emisarii au plecat, s-au reluat atacurile. Bloc din Rusia, lovit de dronă (Video). Moscova poate lupta până în 2028, Putin are date false de pe front
Motivul pentru care FCSB nu îl poate prezenta pe Karlo Muhar, făcut public
