Acordul de pace anunțat de SUA este, de fapt, o victorie a Iranului.
Președintele Trump a anunțat că Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord pentru a pune capăt războiului. „Felicitări tuturor!”, a scris Trump, într-o postare pe Truth Social. Apoi, s-a dus să urmărească spectacolul strident pe care l-a aranjat de ziua lui, pe peluza sudică a Casei Albe.
Numai că Statele Unite n-au mare lucru de sărbătorit: într-un timp record, Trump și echipa sa au pierdut un război în fața unui adversar mediocru din punct de vedere militar, dar totuși extrem de periculos, scrie Tom Nichols, într-o analiză publicată în The Atlantic.
Detaliile acordului rămân neconfirmate, dar președintele american era nerăbdător să anunţe înţelegerea chiar de ziua lui.
Chiar și înainte de a avea detaliile, este clar că Trump nu a reușit să atingă fiecare dintre obiectivele pe care le-a propus pentru acest război ales, iar acum e hotărât să semneze, să pecetluiască și să aducă la îndeplinire capitularea Americii cât mai repede posibil.
Iar dacă înfrângerea pare un cuvânt puternic pentru America, Nichols ne propune să ne gândim la ce știm despre încheierea acestui război. Iranul a suferit pagube semnificative din cauza acțiunilor militare americane și israeliene. S-a demonstrat, însă, încă o dată, că uciderea oamenilor și bombardarea obiectivelor nu aduc victoria.
Realitatea arată următoarele:
- Războiul se va încheia cu regimul de la Teheran intact și sub controlul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice;
- Strâmtoarea Ormuz va rămâne sub amenințarea atacurilor iraniene;
- Iranul va continua să dețină stocuri semnificative de drone și rachete;
- Regimul își va menține capacitatea de a fi un stat sponsor al terorismului;
- Multe sancțiuni vor fi ridicate, iar miliarde de dolari din active neînghețate vor curge către Iran.
Cu alte cuvinte, iranienii și-au atins obiectivele strategice cheie - supraviețuirea regimului mai presus de toate - în timp ce americanii n-au atins niciunul dintre obiectivele lor.
Iranul, deși temporar slăbit, este acum un actor politic și mai puternic: regimul de la Teheran s-a opus unui atac masiv al SUA, a supraviețuit și apoi a provocat suferință diferitelor state din Golf, ca pedeapsă pentru că au fost de acord cu războiul lui Trump.
Netanyahu e umilit
Israelienii, la rândul lor, au fost lăsați pe dinafară. E greu să-l plângi pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care l-a încurajat în mod imprudent pe Trump să atace Iranul, dar acum și el simte umilința.
Iranienii au legat cu viclenie războiul lui Netanyahu împotriva Hezbollah din Liban de războiul lui Trump din Golf, iar Trump e furios pe Netanyahu pentru că a îngreunat ieșirea Statelor Unite din conflict. Când Netanyahu a plănuit atacuri majore la Beirut la începutul lunii iunie, Trump l-a sunat, l-a înjurat și i-a spus: „Ai fi la închisoare dacă nu eram eu”.
Se pare că viitorul acord impune încetarea ostilităților în regiune, inclusiv în Liban, iar Trump negociază ca și cum ar putea îndeplini această cerere, lăsând Ierusalimul în afara înţelegerii.
Israelienii au declarat că Hezbollah a lansat atacuri asupra Israelului. În loc să le ceară iranienilor să-și ţină în frâu organizaţiile proxy, Trump a apelat tot la israelieni pe reţele spunându-le să se calmeze, menționând că atacul „a fost foarte mic și lipsit de sens, nimeni nu a fost rănit, rănit sau ucis și nu ar trebui să perturbe acest proces important”.
Știți bancul cu taximetristul?
Administrația Trump va susține că a obținut o victorie pentru că a lăsat Iranul fără arme nucleare. Dar această afirmație concomitent absurdă, cât și redundantă, punctează Nichols.
Teheranul se angajase deja în urmă cu zece ani, prin Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA) negociat de administraţia Obama, să nu dezvolte arme nucleare. Nimeni nu ar trebui să aibă încredere în iranieni, dar înainte ca Trump să anuleze unilateral acordul în primul său mandat, JCPOA părea să funcționeze.
Mai mult, în momentul în care Trump a ales să intre în război, Iranul nu era nicidecum la câteva săptămâni de a obține o bombă nucleară, așa cum a afirmat Trump.
Efortul de a susține că acest război a înfrânt ambițiile nucleare ale Iranului este doar un efort de a distrage atenția de la eșecul administrației SUA de a realiza o schimbare de regim, ceea ce a fost întotdeauna obiectivul său principal.
Autofelicitările lui Trump pentru evitarea bombei iraniene sunt ca bancul cu taximetristul londonez care obișnuia să arunce „pulbere de leu” pe fereastră ca să țină leii la distanță. Când i s-a spus că în Londra nu există lei, taximetristul a răspuns: „Și e un lucru al naibii de bun, pentru că pulberea nu funcționează”, scrie autorul pentru a ilustra absurdul situației în care se întâmplă acum Casa Albă.
Marea „realizare” a lui Trump
Dacă va fi semnat vineri, acordul va deschide o perioadă de negocieri suplimentare de două luni, iar Trump ar putea argumenta că va obține mai mult în acest proces. Dar cum va face asta?
Trump a vorbit timp de mai multe săptămâni despre eliminarea „prafului nuclear” iranian – termenul său ciudat pentru uraniul care se află acum sub molozul produs de bombardamentele americane – iar secretarul Apărării, Pete Hegseth, a susținut că Statele Unite au mai multe planuri pentru îndepărtarea acestui material.
Iranienii, însă, plantează cu nerăbdare capcane în jurul uraniului pentru a se asigura că acesta rămâne acolo unde este și, în ciuda fanfaronadei lui Hegseth, America nu va intra în Iran ca să-l scoată fără consimțământul Teheranului.
Dimpotrivă, iranienii au acum toate motivele să se grăbească pentru a obține o bombă și pot face acest lucru cu mult mai puțină transparență decât erau nevoiți să îndure în cadrul acordului anterior negociat de Obama.
În sfârșit, marea „realizare” a lui Trump - Strâmtoarea Ormuz se va „deschide”, dar era deja deschisă, cel puțin pentru cei cărora iranienii le-au permis să treacă. În mesajul său triumfător Trump a spus: „Prin prezenta, autorizez pe deplin deschiderea gratuită a Strâmtorii Omuz.” Este minunat, dar numai Iranul poate lua această decizie.
Trump a declarat, de asemenea, că blocada porturilor iraniene impusă de Marina SUA s-a încheiat, lucru care este într-adevăr în puterea sa, însă asta înseamnă doar că America se va retrage, în timp ce Iranul rămâne acolo unde e.
Iranul e mai puternic, America - mai slabă
Între timp, conform condițiilor care au fost divulgate presei până acum, în mare de la partea iraniană, Teheranul susține nu numai că va primi aproximativ 12 miliarde de dolari în avans pentru reconstrucție, dar va primi încă 12 miliarde de dolari în termen de 60 de zile.
Mai târziu, iranienii au declarat că vor primi un fond de 300 de miliarde de dolari pentru reconstrucție. Oficialii americani au insistat în fața reporterilor că orice eliberare de fonduri se va baza pe rezultate, o condiție incertă care ridică mai multe semne de întrebare și i-ar putea invita pe iranieni să se implice și să negocieze dacă americanii se opun livrării banilor.
În concluzie, războiul lasă Iranul afectat, dar mai puternic și cu mai mulți bani la dispoziție, în timp ce America este mai slabă, cu stocuri importante de arme epuizate și cu oamenii obișnuiți plătind prețul războiului la pompă.
Trump a susținut astăzi, de asemenea, că este dispus să reia ostilitățile dacă iranienii nu cooperează. Teheranul, însă, rânjește cu dispreț la ideea că Trump va bloca forțele americane și apoi va declanșa un al doilea conflict la doar câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, mai ales pentru că poporul american - și, poate mai important din perspectiva lui Trump, piețele internaționale - s-au înrăutățit din cauza conflictului.
Donald Trump a început acest război promițând iranienilor că va putea să-i smulgă din mâinile tiranilor teocratici care îi asupresc și a spus în repetate rânduri că nu se va mulțumi cu nimic mai puțin decât „o predare necondiționată”. Dacă ar fi răsturnat regimul de la Teheran, ar fi avut mulțumirile majorității lumii și felicitări chiar și din partea celor mai dedicați critici ai săi.
În schimb, în timp ce Statele Unite au fost învinse, Trump a așteptat pe gazon să se oprească ploaia ca să-și înceapă petrecerea, conchide autorul.
T.D.
Copacii ar putea stoca mai puțin carbon decât se credea
Trump la 80 de ani: între imaginea de forță, semnele vârstei și întrebările despre al doilea mandat
România participă la experimentul european care transformă școlile în centre de testare pentru viitorul verde
Sorana Cîrstea, în clasamentul pentru Turneul Campioanelor: Sportiva noastră ocupă o poziție fruntașă
