Războiul se încheie electronic. Axios: Întâlnire virtuală SUA - Iran, duminică

Războiul se încheie electronic. Axios: Întâlnire virtuală SUA - Iran, duminică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite și Iranul ar urma să participe duminică, împreună cu mediatorii din Pakistan și Qatar, la o întâlnire virtuală în cadrul căreia să semneze electronic un memorandum de înțelegere pentru încheierea războiului.

Potrivit Axios, documentul ar urma să prelungească încetarea focului cu 60 de zile, să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să lanseze negocieri privind programul nuclear al Iranului.

Semnarea de la distanță vine după aproape trei luni de negocieri între Statele Unite și regimul iranian, mediate de Pakistan, Qatar, Egipt și Turcia.

Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a anunțat sâmbătă că părțile sunt mai aproape ca niciodată de un acord.

„Suntem mai aproape de un acord de pace decât am fost vreodată. Cu finalizarea probabil așteptată în următoarele 24 de ore, Pakistanul se pregătește pentru semnarea electronică a acordului de pace imediat după aceea, urmată de discuții la nivel tehnic săptămâna viitoare”, a scris Sharif pe X, potrivit Axios.

La scurt timp, Ministerul pakistanez de Externe a confirmat că ceremonia virtuală de semnare a fost programată pentru duminică.

Donald Trump a anunțat și el, într-o postare pe Truth Social, că acordul ar urma să fie semnat duminică și că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă imediat.

„Acordul este programat să fie semnat mâine, iar imediat după ce va fi semnat, Strâmtoarea Ormuz va fi DESCHISĂ PENTRU TOȚI. Relația noastră cu Iranul este una mult diferită și mai bună decât cea pe care au avut-o administrațiile anterioare”, a scris Trump.

Președintele american a sugerat că SUA vor colabora cu Iranul pentru îndepărtarea uraniului îmbogățit, dar nu a indicat un calendar clar.

„La momentul potrivit, când totul va fi liniștit, vom intra și vom lua Praful Nuclear, îngropat adânc sub puternicii munți de granit scufundați, datorită frumoaselor noastre bombardiere B-2 și piloților lor geniali, și îl vom dilua și distruge, fie în Iran, fie în Statele Unite”, a transmis Trump.

Trump și-a încheiat postarea cu o amenințare la reluarea folosirii forței militare, dacă acordul nu este pus în aplicare.

„Sperăm că acest proces se va desfășura rapid, ușor și fără probleme. Dacă nu, avem alternativa supremă, pe care sperăm să nu fie nevoie să o folosim niciodată din nou!”, a scris președintele american.

Surse americane și din țările mediatoare au confirmat pentru Axios că semnarea va avea loc virtual și au susținut că motivul este în principal logistic. Potrivit acestor surse, unul dintre motive este că vicepreședintele JD Vance, care conduce echipa americană de negociere, nu ar fi putut reveni în Statele Unite înainte ca Trump să plece luni dimineață la summitul G7 din Franța.

Axios mai scrie că Trump urmează să aibă marți, în Franța, o întâlnire cu liderii G7 și cu liderii Egiptului, Qatarului și Emiratelor Arabe Unite. Un oficial american a spus că prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a fost invitat, dar nu va putea participa din motive de program, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu nu este așteptat la întâlnire.

Discuția ar urma să se concentreze pe acordul cu Iranul și pe oportunitățile regionale după încheierea războiului. Pe agendă ar urma să se afle și Strâmtoarea Ormuz, inclusiv coaliția internațională la care lucrează Marea Britanie și Franța pentru curățarea strâmtorii de mine.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google