Jannik Sinner continuă să scrie istorie în tenisul mondial. Italianul a ajuns la 90 de săptămâni petrecute pe primul loc în clasamentul ATP și se apropie de o bornă atinsă de Andre Agassi.
Sinner ocupă acum locul 10 în clasamentul celor mai lungi perioade petrecute în fruntea ATP. Următoarea țintă este Agassi, care a fost lider mondial timp de 101 săptămâni.
Italianul are însă deja garantată o perioadă și mai lungă. Datorită avantajului din clasament, Sinner va rămâne pe primul loc cel puțin până după Mastersul de la Shanghai, programat în luna octombrie.
Asta înseamnă că va ajunge la minimum 93 de săptămâni în fruntea clasamentului.
Sinner revine în competiție după problemele medicale care l-au ținut pe margine și își va apăra titlul de la Beijing. Apoi va merge la Shanghai, unde va încerca să își păstreze avantajul în clasamentul mondial.
Cei mai longevivi lideri ATP
- Novak Djokovic – 428 de săptămâni
- Roger Federer – 310
- Pete Sampras – 286
- Ivan Lendl – 270
- Jimmy Connors – 268
- Rafael Nadal – 209
- John McEnroe – 170
- Andre Agassi – 110
- Bjorn Borg – 109
- Jannik Sinner – 90
Zverev este singurul care îl mai poate ajunge
Chiar dacă poziția lui Sinner este asigurată pentru următoarele săptămâni, lupta pentru locul 1 la finalul anului este departe de a fi încheiată.
Alexander Zverev este singurul jucător care îl mai poate depăși matematic pe italian.
Neamțul va participa mai întâi la Laver Cup, la Londra, după care va merge în Asia, urmând un program asemănător cu cel al lui Sinner.
Finalul sezonului poate schimba însă situația. Sinner are multe puncte de apărat după rezultatele foarte bune obținute anul trecut la Beijing, Viena, Paris și ATP Finals.
Zverev va încerca să profite și să reducă diferența în clasamentul mondial.
Luptă mare și pentru calificarea la Torino
Și în partea superioară a clasamentului este o luptă interesantă pentru calificarea la ATP Finals.
Daniil Medvedev ocupă în prezent locul 8 în Race, însă are aproape 1.000 de puncte de apărat. Felix Auger-Aliassime se află foarte aproape și poate pune presiune pe rus în ultimele turnee ale sezonului.
Lorenzo Musetti este și el într-o situație complicată. Italianul are multe puncte de apărat și are nevoie de rezultate bune în turneele asiatice pentru a rămâne în cursa pentru Torino.
Valentin Vacherot, campionul en-titre de la Shanghai, are și el mult de pierdut. Un rezultat slab la turneul chinez l-ar putea face să coboare din Top 40 ATP.
