Primele transferuri pregătite de FCSB după venirea lui Reghecampf: "Dau 3-4 milioane de euro"

Primele transferuri pregătite de FCSB după venirea lui Reghecampf: "Dau 3-4 milioane de euro"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB pregătește o nouă campanie de transferuri în iarnă.

Echipa lui Laurențiu Reghecampf are nevoie de întăriri în atac și la mijlocul terenului, iar finanțatorul clubului anunță că este dispus să investească sume mult mai mari decât în ultimele perioade de mercato.

FCSB are în prezent trei atacanți în lot: Denis Drăguș, Alexandru Stoian și Arnold Garita. Situația lui Garita rămâne însă incertă, deoarece contractul său expiră la finalul lunii decembrie.

Drăguș poate evolua și în partea stângă a atacului, astfel că Laurențiu Reghecampf va trebui să decidă dacă îl folosește în banda stângă sau în centrul ofensivei.

ADVERTISING

La mijlocul terenului, FCSB îi are la dispoziție pe Karlo Muhar, Joao Paulo, Ofri Arad, Eddy Gnahore, Juri Cisotti și Mihai Toma. Postul de mijlocaș defensiv este însă unul pentru care campioana României caută o soluție nouă.

„Atacant trebuie să aducem, 500% aduc atacant. Un mijlocaș de forță, recuperator. Nu mai dau 500.000 de euro sau 700.000 de euro.

Dau milioane, 3-4 milioane de euro. Nu mai stau să îi ghicesc”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

FCSB se poate despărți de Boutoutaou

Pe lângă un atacant și un mijlocaș defensiv, FCSB poate aduce și un jucător pentru postul de decar.

ADVERTISING

Aymen Boutoutaou, transferat în această vară de la Sochaux pentru 1,3 milioane de euro, nu l-a convins până acum pe patronul echipei.

„S-ar putea să luăm și un decar. Doar n-o să stăm în Boutoutaou? Stai în Boutoutaou? La revedere, banii i-am trecut pe pierdere.

Mi-a zis MM că a vorbit Nicolescu, au vorbit de la Rapid și Craiova că e bun jucător. I-am spus: «Am dat 1,3 milioane pe el? Spune-mi să îmi dea 500.000». Să îl ia ei. […] Să îmi dea 500.000 de euro Renovatio și l-am dat. I-am zis lui Mihai Stoica să le ceară 500.000 de euro și îmi asum gaura de 800.000 de euro”, a declarat finanțatorul FCSB.

ADVERTISING

Nouă transferuri făcute în vară

FCSB a făcut nouă mutări în perioada de mercato din vară.

Aymen Boutoutaou a venit de la Sochaux pentru 1,3 milioane de euro, Meriton Korenica de la CFR Cluj pentru 600.000 de euro, iar Ronny Labonne de la Caen pentru 100.000 de euro.

Denis Drăguș, Luca Stancu, Eddy Gnahore, Dylan Batubinsika și Karlo Muhar au venit liberi de contract. Arnold Garita a fost împrumutat de la Shenzhen Juniors.

FCSB, în partea de jos a clasamentului

FCSB traversează o perioadă dificilă în Superliga. În ultimele cinci etape, echipa a obținut o remiză și a pierdut de patru ori.

Roș-albaștrii ocupă locul 11, cu 12 puncte, și sunt la 11 puncte de liderul Dinamo.

Ultimul rezultat a fost și cel mai sever. FCSB a pierdut cu 0-5 pe terenul Universității Craiova.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google