La 25 de ani de la atentatele teroriste care au schimbat lumea, în SUA persistă aceeași „furtună perfectă” alimentată de o birocrație sufocantă, de corectitudinea politică și de iluziile diplomatice, observă un analist american.
Teroriștii care au deturnat avioanele pe 11 septembrie 2001 nu erau nici săraci, nici supuși unei ocupații. Și, totuși, a supraviețuit ideea că nemulțumirea alimentează terorismul. Biroul Directorului de Informații Naționale al Statelor Unite a încetinit fluxul de informații pe care fusese creat să-l accelereze. Iar aliații SUA continuă să joace la două capete, scrie Michael Rubin, cercetător principal în cadrul American Enterprise Institute și director de analiză a politicilor la Middle East Forum, într-o analiză publicată de 1945.com.
Iar schimbarea pe care el o consideră cea mai îngrijorătoare s-a petrecut în interiorul SUA: după 11 septembrie, americanii au dat dovadă de o unitate de scurtă durată, în timp ce astăzi un atacator s-ar putea aștepta, în mod justificat, la dezbinare.
La un sfert de secol de la momentul 11 septembrie 2001, persistă aceeași „furtună perfectă” alimentată de o birocrație sufocantă, de corectitudinea politică și de iluziile diplomatice, observă Rubin, fost oficial al Pentagonului.
Același tipar și astăzi
Atacurile Al-Qaida au tras un semnal de alarmă cu privire la forța ideologiei ca factor motivator al terorii.
Înainte de 11 septembrie, mulți diplomați și oameni de știință din domeniul social considerau că nemulțumirile erau cele care alimentau terorismul. Aceștia susțineau că problema era generată de sărăcie, lipsa educației sau umilința „ocupației”. Președintele George W. Bush a încercat să ocolească această chestiune prin „Războiul global împotriva terorismului”, declarând, în fapt, război unei tactici, nu unei idei, explică analistul.
Atacurile din 11 septembrie i-au obligat pe americani să-și reevalueze propriile presupuneri eronate. Autorii deturnărilor din 11 septembrie nu erau nici săraci, nici nu trăiau sub ocupație.
Între timp, înființarea Biroului Directorului Informațiilor Naționale a încetinit fluxul de informații, în loc să remedieze deficiențele fundamentale ale procesului.
O birocrație greoaie a blocat informațiile despre cursanții saudiți care nu erau interesați să învețe să aterizeze, iar atât Casa Albă, cât și Departamentul de Stat au încercat să protejeze partea saudită de anchete sau critici.
Astăzi, același tipar revine.
Președintele Barack Obama a preluat concluziile unor academicieni agreați, care susțineau că orice accent pus pe islam ca factor motivator este un act de islamofobie.
Ironia acestui demers de revizionism corect politic consta în faptul că, în Orientul Mijlociu, factorii de decizie nu manifestau o astfel de sensibilitate; ei înțelegeau că problema era, de fapt, o dezbatere în interiorul islamului. Mai simplu spus, teologia contează, arată autorul.
Prietenia complicată cu prințul Mohammed bin Salman
Între timp, în vreme ce o generație de diplomați laudă reformele saudite, realitatea își spune cuvântul.
Autoritățile saudite au luat măsuri drastice împotriva radicalismului intern nu din cauza evenimentelor de la 11 septembrie, ci mai degrabă atunci când s-au confruntat cu repercusiuni negative directe.
Occidentul salută reformele lui bin Salman, ignorând jocul dublu pe care liderul saudit îl practică în privința Frăției Musulmane. La fel ca liderii saudiți dinaintea sa, el încearcă să-i coopteze pe extremiști printr-un „pact cu diavolul”: aceștia să-și poarte jihadul doar la export.
Inițiativa lui bin Salman privind Pactul de la Mecca – un fel de NATO sunnit format, până în prezent, din Arabia Saudită, Turcia și Pakistan, cu Bangladesh, Egipt și Siria pregătindu-se să adere – sugerează că Arabia Saudită nu este un partener sincer, ci mai degrabă piatra de temelie a unei noi „Axe”.
Pericolul din Turcia, Pakistan și Siria
Aceeași situație se regăsește și în cazul Turciei și al Pakistanului. Turcia e membră NATO, iar Pakistanul este un aliat major din afara NATO.
Președintele Donald Trump le susține pe ambele, deși sprijinul lor pentru terorism și atitudinea antiamericană sunt incontestabile. Președintele Recep Tayyip Erdogan îmbrățișează în mod deschis gruparea Hamas și, mai discret, îi sprijină atât pe talibani, cât și gruparea Statul Islamic, scrie Rubin.
La rândul său, Pakistanul a dus un joc dublu în relația cu talibanii, i-a oferit adăpost lui bin Laden și continuă să sprijine o serie de grupări teroriste care, deși vizează oficial India, sunt la fel de ostile Statelor Unite.
În timp ce Trump ia masa cu mareșalul pakistanez Asim Munir, cei care i-au ucis pe cetățenii americani în atentatele de la Mumbai rămân în libertate.
În prezent, cultivarea unor relații strânse cu liderii turci și pakistanezi, în pofida declarațiilor și acțiunilor acestora, ar echivala cu situația în care Franklin Roosevelt ar fi întreținut relații de afaceri și ar fi socializat cu liderii de la Berlin, Roma și Tokyo, ignorând în mod deliberat nu doar viziunea lor asupra lumii, ci și eforturile acestora de a o pune în practică prin violență, subliniază expertul.
Și în cazul Siriei, iluziile dictează cursul evenimentelor. Trump a dispus reabilitarea lui Ahmad al-Sharaa, în ciuda faptului că acesta a condus timp de ani de zile o grupare afiliată Al-Qaida.
Totuși, un costum elegant și o barbă îngrijită nu echivalează cu o reformă sau cu remușcări. Chiar dacă al-Sharaa e sincer, cei din cadrul mișcării care îl menține la putere nu sunt, subliniază expertul.
Și Bangladeshul ar putea deveni în curând un focar de radicalism antiamerican. Atât administrația Biden, cât și cea a lui Trump au privit pasiv cum serviciile de informații pakistaneze au deturnat o mișcare de protest studențească, ce a culminat cu înlăturarea de la putere a liderului cu orientare mai laică Sheikh Hasina, fiica fondatorului statului.
Laureatul Premiului Nobel Muhammad Yunus a preluat temporar controlul, dispunând arestarea jurnaliștilor laici și a membrilor partidului Awami League (condus de Sheikh Hasina), în timp ce a eliberat din închisoare teroriști care nu și-au exprimat regretul pentru faptele comise.
În urma unor alegeri extrem de restrictive, care au împiedicat partidul Awami League să candideze, la putere a ajuns Partidul Naționalist din Bangladesh, condus de Tarique Rahman; acesta a menținut însă interdicția impusă formațiunii Awami League.
Faptul că Rahman și-a anulat vizita în India, dar s-a întâlnit cu Erdogan, demonstrează că și el urmărește să orienteze Bangladeshul către tabăra islamistă.
Un nou 11 septembrie și mai înspăimântător
Pe baza acestor evoluții, Michael Rubin estimează că următorul 11 septembrie ar putea implica nu doar studenți sau oameni de afaceri saudiți, ci, la fel de bine, oficiali turci, pakistanezi, sirieni sau din Bangladesh, care s-ar folosi de valizele diplomatice pentru a evita depistarea în timp ce transportă contrabandă.
Poate cea mai îngrijorătoare schimbare din ultimii 25 de ani este legitimarea și justificarea, în cadrul cercurilor intelectuale, a factorilor care au stat la baza evenimentelor de la 11 septembrie, consideră el.
În loc să recunoască ideologia teroriștilor drept o constantă și să înțeleagă caracterul cinic al nemulțumirilor de care aceștia își agață cele mai recente declarații, universitățile de elită – precum și jurnaliștii și analiștii formați de acestea – adoptă ideea echivalenței morale, aruncând vina asupra politicii externe a SUA, asupra Indiei sau asupra Israelului.
Deși e puțin probabil ca propriii cetățeni să fie dispuși să devină atentatori sinucigași, guvernul Qatarului îi finanțează cu plăcere pe cei care o fac.
Dacă americanii s-au unit pentru scurt timp după evenimentele de la 11 septembrie, astăzi teroriștii realizează că climatul politic din America este atât de toxic, încât un atac major ar putea mai degrabă să dezbine populația decât să o unească.
În timp ce americanii marchează un eveniment sumbru, aceasta este, poate, schimbarea cea mai tulburătoare survenită în ultimul sfert de secol, conchide Michael Rubin.
T.D.
