Norvegia, veste bună pentru Europa înainte de iarnă: Suntem pregătiți să livrăm gaze. Prețurile însă s-au dublat

Norvegia, veste bună pentru Europa înainte de iarnă: Suntem pregătiți să livrăm gaze. Prețurile însă s-au dublat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Norvegia este pregătită să livreze cantități mari de gaze Europei în această iarnă, după încheierea lucrărilor de mentenanță la infrastructura de transport. Anunțul vine într-un moment delicat pentru piața europeană, cu depozite mai puțin pline decât în mod obișnuit și prețuri care au crescut puternic în acest an.

Gassco, compania de stat care operează sistemul norvegian de transport al gazelor, a anunțat joi că rețeaua de conducte și instalațiile de procesare sunt pregătite pentru sezonul rece, când cererea europeană ajunge de regulă la cele mai ridicate niveluri.

ADVERTISING

„Intrăm în sezonul de iarnă cu lucrările de mentenanță finalizate și cu un sistem de transport care funcționează bine, astfel că platoul continental norvegian este bine pregătit pentru a răspunde cererii din Europa”, a declarat Alfred Skaar Hansen, director pentru operațiunile sistemului la Gassco, citat de Reuters.

Lucrările ample de revizie efectuate în ultima perioadă au redus temporar livrările în septembrie, însă acestea au făcut parte din programul anual de mentenanță.

ADVERTISING

Norvegia asigură circa 30% din necesarul de gaze

După invazia Rusiei în Ucraina și reducerea drastică a livrărilor rusești, Norvegia a devenit cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei. Gazele extrase din zăcămintele norvegiene acoperă aproximativ 30% din cererea UE și a Marii Britanii.

Gassco operează o vastă infrastructură care leagă zăcămintele de pe platoul continental norvegian de piețele europene.

În 2025, prin sistemul companiei au fost livraţi 114,9 miliarde de metri cubi de gaze. De la începutul acestui an, livrările au ajuns la aproximativ 86 mld mc, cu peste două miliarde mai mult decât în perioada similară din 2025.

ADVERTISING

O iarnă complicată pentru Europa

Asigurările venite din Norvegia sunt importante în condițiile în care Europa intră în sezonul rece cu stocurile de gaze sub media ultimilor ani.

În plus, prețul gazelor europene a crescut puternic în 2026, până la aproximativ 73 de euro/MWh, mai mult decât dublu față de începutul anului. Una dintre principalele cauze este reducerea livrărilor de gaze naturale lichefiate, pe fondul războiului cu Iranul și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Comisia Europeană a arătat la începutul lunii septembrie că, în pofida nivelului mai scăzut al depozitelor, nu există un risc imediat pentru securitatea aprovizionării cu gaze. UE este mai bine pregătită decât în timpul crizei energetice din 2021-2022, datorită diversificării surselor, capacității mai mari de import de gaze lichefiate și reducerii consumului.

Comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen, a avertizat însă recent că Europa se confruntă cu o criză a prețurilor la energie în această iarnă și a cerut statelor membre să continue umplerea depozitelor și eforturile de reducere a cererii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google