Un sfert de mileniu este o perioadă suficient de lungă pentru a face o națiune să pară eternă, ca și cum ar fi existat dintotdeauna și ar urma să existe veșnic. Însă părinții fondatori care și-au pus semnătura pe Declarația de Independență știau că fac un pariu, nu oferă o garanție. Ei și-au pus în joc viețile, averile și onoarea tocmai pentru că rezultatul era incert. Două secole și jumătate mai târziu, acest pariu este reluat de fiecare generație care îl moștenește. Acesta e adevărul care merită sărbătorit în această vară: America este încă în plin proces de făurire.
Toate acestea nu trebuie să umbrească succesul acestui pariu. În decurs de două secole și jumătate, experimentul autoguvernării a transformat străini în cetățeni americani, le-a asigurat oamenilor siguranță și confort și a încredințat puterea cetățenilor obișnuiți – bărbați și femei deopotrivă – într-o măsură mai mare decât a făcut-o orice altă națiune dinaintea sa.
Exemplul american a încurajat oameni de pretutindeni, mult dincolo de granițele țării, să ceară același lucru. În cele mai bune momente ale sale, această țară a fost un aliat al cauzei libertății umane. Bilanțul nu este imaculat, dar o analiză obiectivă dezvăluie o națiune care, de cele mai multe ori și-a canalizat imensa putere spre bine, se arată într-un articol semnat de boardul editorial al cotidianului The New York Times.
Americanii ar putea fi tentați să privească momentul fondării țării fie ca pe un act de geniu desăvârșit, fie ca pe un păcat originar de neiertat. Nu a fost nici una, nici alta. A fost o revendicare morală revoluționară, formulată de oameni imperfecți care nu s-au ridicat pe deplin la înălțimea ei.
Afirmația „toți oamenii sunt creați egali” a fost scrisă de un om care ținea în sclavie alți semeni; promisiunea și trădarea au apărut în aceeași frază. Cu toate acestea, odată așternută pe hârtie, promisiunea nu mai putea fi anulată.
Această promisiune fundamentală a fost urmată de alte trei: dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii, amintește ziarul american.
Acel „dacă” la care trebuie să răspundă fiecare generație de americani
Primele dispute ale națiunii au vizat, în mare parte, cui anume îi vor fi recunoscute dreptul la viață și libertatea. Dezbaterile mai recente se concentrează adesea asupra căutării fericirii. Ele vizează regulile jocului: nu cine este primit în comunitate, ci ce anume datorează această comunitate membrilor săi și ce datorăm noi toți celor care încă nu s-au născut. Este vorba despre întrebarea dacă un popor liber, prin autoguvernare, poate clădi o societate în care fiecare individ să aibă o șansă reală de a se împlini.
Benjamin Franklin a descris momentul fondării națiunii americane printr-o expresie atât de cunoscută, încât mulți americani de astăzi o pot cita. Întrebat ce fel de guvernare au creat părinții fondatori, se spune că ar fi răspuns: „O republică, dacă o puteți păstra”. Partea condițională a acelei afirmații — acel „dacă” — se prezintă ca o provocare nouă pentru fiecare generație și reprezintă, în prezent, sarcina care le stă în față americanilor de azi, subliniază autorii.
În deceniile ce vor urma, această sarcină se va reduce, cel mai probabil, la câteva întrebări fundamentale ale căror răspunsuri sunt cu adevărat incerte.
Prima întrebare este dacă oamenii care se autoguvernează încă împărtășesc o realitate comună.
Democrația se bazează pe ceva ce rareori observăm - un acord aproximativ despre ce este adevărat și ce s-a întâmplat. Acest teren se fisurează, pe măsură ce încrederea în instituțiile care odinioară stabileau faptele se erodează, iar inteligența artificială poate fabrica minciuni convingătoare în câteva secunde. O națiune care nu poate cădea de acord asupra a ceea ce este real nu poate delibera. Se poate doar diviza în tabere. Atunci când oamenii se retrag în enclave tribale, acest lucru poate alimenta un sentiment de neprihănire și victimizare.
A doua întrebare este dacă americanii mai pot suporta să piardă.
Autoguvernarea este, în parte, un sistem de gestionare a dezacordurilor fără vărsare de sânge, iar obiceiul său indispensabil este disponibilitatea celor învinși de a accepta înfrângerea, de a renunța la putere și de a trăi pentru a se certa încă o zi. Acest obicei cere ceva dificil: să prețuim regulile competiției mai mult decât rezultatul pe care ni l-am dorit, scrie boardul editorial al NYT.
Astăzi, americanii își privesc din ce în ce mai mult vecinii de peste granița politică nu ca pe niște concetățeni cu care nu sunt de acord, ci ca pe niște dușmani care trebuie învinși. O politică organizată în jurul dușmăniei și catastrofizării nu prea are nevoie de compromisuri răbdătoare și lipsite de farmec și de admiterea faptului că cealaltă parte ar putea argumenta cu bună-credință. Întrebarea este dacă americanii pot recăpăta convingerea că o pierdere calculată corect nu este un dezastru, ci prețul unui sistem care merită păstrat.
A treia întrebare vizează capacitatea țării de a-și onora promisiunea materială fundamentală: aceea că oamenii care muncesc pot prospera, iar copiii lor pot ajunge și mai departe.
Nivelurile actuale de inegalitate sunt aproape fără precedent, iar standardele de trai pentru segmente largi ale societății americane au stagnat în ultimii ani. Totuși, promisiunea țării nu s-a rezumat niciodată doar la rezultate economice; a fost vorba și despre echitate și despre cine are șansa de a-și clădi o viață mai bună. Din această perspectivă, bilanțul ultimilor 50 de ani este dezolant, se arată în articol.
A patra întrebare este cea mai veche, apărută acum într-o formă inedită: poate, oare, cea mai pluralistă națiune din istorie să rămână un singur popor?
Nicio altă țară nu a încercat ceea ce încearcă America: să unească oameni de toate originile, credințele și limbile într-o comunitate civică bazată pe adeziunea la un set de idei, și nu pe legături de sânge sau de pământ.
Generațiile trecute au extins cu eroism definiția sintagmei „noi, poporul”:
- abolitionistul care invoca Declarația de Independență în fața proprietarului de sclavi;
- militanta pentru dreptul de vot în fața bărbaților care i-l refuzau;
- participantul la marșul de la Selma în fața forțelor de ordine care așteptau la capătul podului;
- patronul de la barul gay din Stonewall Inn în fața polițiștilor veniți în descindere.
A cincea întrebare vizează viitorul: sunt americanii capabili să treacă peste încercări care se desfășoară lent, dar care le cer sacrificii chiar acum?
Schimbările climatice periculoase reprezintă una dintre aceste încercări. O alta ține de datoriile lăsate în sarcina unor oameni care nu și-au dat niciodată votul pentru ele.
Istoria arată cât de rezistentă este America
America a mai răspuns la întrebări de o asemenea amploare – și chiar mai mari – în trecut, așa că oamenii nu trebuie să-și piardă speranța că o vor putea face din nou. Iar New York Times enumeră câteva exemple edificatoare:
- Țara nu s-a prăbușit nici atunci când s-a divizat și și-a îngropat peste 750.000 dintre cetățeni.
- Nu a cedat în timpul cozilor pentru pâine din Marea Criză, în războiul existențial împotriva fascismului care a urmat sau în fumul orașelor în flăcări din anii '60.
- Țara nu a eșuat nici în timpul Războiului Rece, când o națiune rivală (Rusia) a jurat să o îngroape.
De fiecare dată, Republica americană s-a dovedit mai rezistentă decât preziseseră cei care îi deplângeau soarta – nu datorită vreunei magii a sistemului, ci pentru că un număr suficient de oameni a decis că alternativa este inacceptabilă și s-a apucat de treabă.
Democrația nu este un adăpost sigur în care locuim pur și simplu; este o deprindere pe care trebuie să o exersăm – altfel o vom pierde, subliniază jurnaliștii americani.
Aceștia încheie menționând că își doresc ca această aniversare să fie un prilej ca americanii să-și aducă aminte că dreptul de a se guverna singuri aduce cu sine obligația de a o face bine: să fie prezenți, să asculte, să spună adevărul și să se trateze unii pe alții cu decența elementară pe care o presupune cetățenia comună.
Următorii 50 de ani nu sunt o profeție scrisă dinainte, ci un nou pariu pe care trebuie să-l punem. Părinții fondatori ne-au lăsat o promisiune pe care nu o puteau onora singuri. Nici noi nu o putem face singuri. Dar putem răspunde la întrebările lor ceva mai bine decât au făcut-o înaintașii noștri, putem păstra Republica într-o stare ceva mai bună decât am găsit-o și o putem transmite mai departe. Acesta este proiectul american și este suficient, conchide conducerea New York Times.
T.D.
Ce i-a transmis Putin lui Trump de Ziua Americii
Ziua 1592 Un terminal petrolier din Rusia a fost lovit de drone (Video). Atac cu rachete în Belgorod. Zeci de victime în Ucraina. Zelenski îl provoacă pe Putin și îi cere rachete lui Merz
Ziua Independenței SUA: aproape jumătate dintre americani nu știu ce aniversează pe 4 iulie
Echipa care l-a cucerit total pe Ibrahimovic la Cupa Mondială: „Mă ridic în picioare și-i aplaud”
