Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul au creat nucleul unei noi alianțe regionale de apărare, comparată chiar de ministrul turc de Externe cu NATO, în contextul intensificării tensiunilor de securitate din Orientul Mijlociu și Asia de Sud.
Cele trei state nu se desprind de Statele Unite, dar își construiesc propria plasă de siguranță, într-un moment în care nu mai sunt convinse că protecția Washingtonului este suficientă sau că va funcționa întotdeauna în acord cu interesele lor.
Pactul poate descuraja atacurile și poate reduce dependența regiunii de puterile din exterior. În același timp, riscă să extindă conflicte care până acum puteau rămâne locale: un atac al rebelilor Houthi asupra Arabiei Saudite, o nouă confruntare între Pakistan și India sau un incident între Turcia și Israel ar putea pune în mișcare state aflate la mii de kilometri distanță.
Acordul comun de apărare de la Mecca a fost semnat vineri, 7 august, de președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și premierul pakistanez Shehbaz Sharif. Documentul prevede că orice atac armat împotriva unuia dintre cele trei state va fi considerat un atac împotriva tuturor.
Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat că această clauză este, „din punct de vedere tehnic”, echivalentă cu articolul 5 al NATO.
„NATO este o alianță militară uriașă, în care se află 32 de țări. Noi am început aici cu trei țări și trebuie să facem pași foarte modești, dar concreți”, a spus Fidan, citat de Reuters.
Noua alianță va avea un comitet al miniștrilor, după modelul NATO, și un secretariat general permanent, cu sediul în Arabia Saudită. În cazul unui atac, cele trei state vor decide prin consultări ce fel de sprijin oferă, sub ce formă și la ce nivel. Detaliile operaționale urmează să fie stabilite la prima reuniune a comitetului.
Aproape trei ani de negocieri
Acordul nu a apărut peste noapte. Potrivit lui Fidan, negocierile au durat doi ani și opt luni și au adus împreună trei relații care s-au consolidat treptat.
Arabia Saudită și Pakistanul aveau deja, din septembrie 2025, un acord bilateral de apărare reciprocă. Cooperarea lor militară este însă mult mai veche: Pakistanul a pregătit mii de militari saudiți și a desfășurat trupe în regat în diferite perioade, iar Riyadhul a oferit Islamabadului investiții, împrumuturi și sprijin financiar.
Și relațiile dintre Arabia Saudită și Turcia au fost refăcute începând din 2022, după ruptura profundă provocată de asasinarea, în 2018, a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul regatului de la Istanbul. Riyadhul urmărea atunci o politică de detensionare regională, iar Ankara avea nevoie de refacerea legăturilor economice cu statele din Golf.
Factorul care a accelerat apropierea a fost însă degradarea puternică a securității regionale: războiul SUA–Israel împotriva Iranului, atacurile iraniene asupra statelor din Golf, reluarea ostilităților dintre rebelii Houthi și Arabia Saudită și îndoielile privind disponibilitatea Washingtonului de a-și proteja aliații în orice situație.
The Wall Street Journal spune că acordul este rezultatul efortului celor trei aliați ai SUA de a găsi noi formule de securitate după războiul cu Iranul. Statele din Golf se tem că Washingtonul ar putea încheia conflictul lăsându-le expuse unui Iran ostil și încă (sau mai) puternic.
Neîncrederea are rădăcini mai vechi. Riyadhul nu a uitat că Statele Unite nu au răspuns militar după atacul din 2019 asupra instalațiilor petroliere de la Abqaiq și Khurais și nici retragerea unor sisteme americane de apărare antirachetă din 2021. Arabia Saudită a încercat ulterior să obțină de la Washington o garanție formală de securitate apropiată de articolul 5 al NATO, dar nu a reușit.
Potrivit Atlantic Council, noul acord arată că Riyadhul renunță la tentativa de a obține o asemenea garanție direct de la SUA. Aceasta nu înseamnă o rupere de Washington, ci o diversificare a surselor de securitate.
Banii saudiți, armata Pakistanului și industria militară turcă
Importanța alianței vine și din faptul că cele trei state aduc resurse diferite, care se pot completa.
Arabia Saudită oferă capacitate financiară, influență economică și o poziție strategică în Golf. Turcia are a doua armată ca mărime din NATO, experiență operațională și una dintre industriile de apărare cu cea mai rapidă dezvoltare, de la drone și rachete până la nave și sisteme electronice.
Pakistanul aduce o armată numeroasă, cu experiență de luptă, capacitate de producție de armament și muniție și statutul de singură putere nucleară din lumea musulmană.
Pentru Islamabad, acordul înseamnă mai multă influență în Orientul Mijlociu, acces la investiții și contracte militare, dar și recunoașterea utilității sale strategice pentru SUA. Regiunea este esențială pentru Pakistan: de aici provin cea mai mare parte a importurilor sale de hidrocarburi, aici se află mai mulți dintre principalii săi aliați și trăiesc câteva milioane de cetățeni pakistanezi.
Pentru Ankara, asocierea cu puterea financiară saudită și cu Pakistanul nuclear consolidează capacitatea de descurajare și deschide noi piețe pentru industria turcă de apărare. Parteneriatul poate întări și poziția Turciei în rețelele comerciale și energetice care leagă Asia de Europa.
Rich Outzen, expert al Atlantic Council și fost consilier militar și civil în Departamentul de Stat al SUA, consideră acordul „un punct de inflexiune” în apariția unei ordini multipolare care leagă Orientul Mijlociu de Asia de Sud.
Seamănă cu articolul 5, dar nu este încă un NATO în miniatură
Comparația făcută de Hakan Fidan trebuie însă nuanțată. Formula politică – un atac împotriva unuia este considerat un atac împotriva tuturor – seamănă cu articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Pactul de la Mecca nu dispune însă, cel puțin deocamdată, de infrastructura militară integrată construită de NATO în decenii: comandamente comune, planuri defensive, forțe desemnate, standarde militare comune și proceduri exersate periodic.
Nici articolul 5 al NATO nu înseamnă că fiecare aliat intră automat în război în exact aceeași formă. Fiecare stat adoptă măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv – dar nu obligatoriu – folosirea forței armate.
Și în noul pact, ajutorul va fi stabilit prin consultări. Textul integral al acordului nu a fost publicat, iar condițiile concrete ale angajamentului de apărare reciprocă nu sunt încă cunoscute.
Aici se află principala necunoscută: ce va fi considerat „atac armat”? Un atac Houthi asupra unei rafinării saudite? O lovitură lansată de o miliție proiraniană? O confruntare între Pakistan și India? Un atac al unei grupări kurde asupra Turciei? Sau o operațiune israeliană împotriva unor poziții turcești din Siria?
Harlan Ullman, președintele grupului de consultanță Killowen, remarcă pentru Al Jazeera că amploarea obligației asumate rămâne neclară: dacă rebelii Houthi atacă Arabia Saudită, nu știm încă dacă aceasta va determina intrarea efectivă în conflict a Turciei și Pakistanului.
Acordul ar putea fi testat mult mai repede decât și-ar dori semnatarii. Rebelii Houthi din Yemen și Arabia Saudită și-au intensificat atacurile în ultima lună, inclusiv asupra teritoriului și infrastructurii petroliere saudite. The Guardian consideră că Yemenul ar putea deveni primul test al pactului pregătit timp de aproape trei ani.
De asemenea, oficial, Turcia insistă că pactul nu este îndreptat împotriva Iranului sau a unei alte țări. Totuși, două interpretări circulă în regiune. Prima vede apariția nucleului unui bloc sunnit destinat să descurajeze Iranul și grupările susținute de Teheran. A doua interpretare este mai largă: cele trei state încearcă să construiască o arhitectură regională autonomă, care să limiteze atât acțiunile Iranului, cât și puterea militară în creștere a Israelului.
În plus, pactul va fi urmărit atent și la New Delhi. Pakistanul și India, ambele puteri nucleare, au avut o nouă confruntare militară în mai 2025. O întrebare esențială este dacă angajamentul de apărare colectivă se aplică și unui viitor conflict indo-pakistanez. La fel de sensibilă este întrebarea dacă Arabia Saudită și Turcia intră, formal sau informal, sub protecția nucleară a Pakistanului.
De la trei state la o alianță regională?
Erdoğan nu dorește ca pactul să rămână limitat la cei trei fondatori. Fidan a anunțat că Egiptul ar putea adera după rezolvarea unor chestiuni tehnice, iar în analize sunt menționate și Qatarul, Iordania, Siria sau Emiratele Arabe Unite.
Turcia, Arabia Saudită, Pakistanul și Egiptul au format deja un grup de consultare, denumit R4, pentru gestionarea conflictelor regionale, în special a războiului cu Iranul.
Extinderea nu este însă sigură. Egiptul se concentrează asupra problemelor economice și a evitat în trecut angajamentele care l-ar putea atrage într-un război regional. Emiratele Arabe Unite au poziții diferite de cele ale Riyadhului și Ankarei în privința Yemenului și au normalizat relațiile cu Israelul. Siria are nevoie de reconstrucție și s-ar expune direct unei reacții israeliene.
Cu cât alianța va primi mai mulți membri, cu atât va câștiga mai multă forță, dar va deveni și mai dificil să împace interesele lor divergente.
De aceea, este prea devreme pentru ca acordul de la Mecca să fie numit „NATO al lumii musulmane”. Deocamdată, el este nucleul unei alianțe regionale și un semnal că trei parteneri tradiționali ai Washingtonului nu mai vor să-și lase securitatea exclusiv în mâinile Statelor Unite.
România, opt medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. Trei elevi au câștigat aurul
Primele două barje scufundate în Dunăre au ridicat nivelul apei la Cernavodă cu 4 cm. Unitatea 2 câștigă cel puțin nouă zile
Marea Britanie: Copiii cu risc de a rămâne fără școală și fără serviciu ar putea fi identificați încă din clasele primare
România are viitor: Am terminat pe primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori
