România intră în „Carpathian 8”, noul format regional lansat de Zelenski. Acorduri de un miliard de euro, pregătite la primul summit

România intră în „Carpathian 8”, noul format regional lansat de Zelenski. Acorduri de un miliard de euro, pregătite la primul summit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

România intră într-un nou format de cooperare regională, „Carpathian 8” (C8), lansat vineri de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Inițiativa reunește opt țări din Europa Centrală și de Est și își propune să dezvolte legăturile economice, infrastructura, energia și cooperarea în domeniul securității.

Primul summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică are loc în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei. România este reprezentată de președintele Nicușor Dan.

Noul format cuprinde Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria și Serbia. La reuniune participă și reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, potrivit Reuters.

ADVERTISING

Securitatea, printre priorități

Zelenski a declarat că inițiativa ar trebui să apropie și mai mult țările din regiune și să creeze un nou cadru de cooperare la nivel european. „Acesta este începutul unei mișcări care ar trebui să apropie și mai mult țările noastre și să creeze un alt cadru solid de cooperare la nivelul UE”, a transmis președintele ucrainean.

Printre domeniile vizate se află energia, logistica, infrastructura, comerțul transfrontalier și sprijinirea comunităților locale. „În mod firesc, problemele de securitate reprezintă acum și pentru anii următori o prioritate”, a subliniat Zelenski.

ADVERTISING

Inițiativa este lansată în contextul în care războiul declanșat de Rusia a arătat cât de importante sunt rutele regionale de transport și comerț. Liderul de la Kiev le-a mulțumit statelor vecine pentru că au menținut deschise aceste legături după invazia rusă din 2022.

La summit participă, între alții, premierul polonez Donald Tusk, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și președintele României, Nicușor Dan.

Nicusor Dan Volodimir Zelenski C8 Carpathian 8_4
Foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Acorduri de un miliard de euro

Componenta economică ocupă un loc important în cadrul summitului. Aproximativ 550 de reprezentanți ai mediului de afaceri participă la forumul organizat cu acest prilej.

ADVERTISING

Potrivit lui Zelenski, sunt pregătite acorduri comerciale și de investiții în valoare de un miliard de euro.

„Astăzi, în cadrul celei de-a doua părți, cea economică, a Inițiativei Carpatice, vor fi încheiate acorduri financiare și de investiții importante. Vor participa aproximativ 550 de reprezentanți ai mediului de afaceri. Au fost pregătite acorduri comerciale și de investiții în valoare de un miliard de euro. Este un început bun”, a declarat președintele Ucrainei, citat de Ukrinform.

În cadrul reuniunii urmează să fie prezentate aproape 100 de proiecte de afaceri din cele opt țări, cu o valoare totală estimată la aproape 40 de miliarde de euro. „Sunt proiecte care pot aduce beneficii reale țărilor noastre”, a spus Zelenski.

El consideră că, în următorii ani, economia regiunii carpatice ar putea crește de două ori mai repede decât media Uniunii Europene.

Nicusor Dan Volodimir Zelenski C8 Carpathian 8_5
Foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Ce urmărește România

Înaintea summitului, Nicușor Dan a declarat că România este interesată atât de dezvoltarea economică a regiunii, cât și de consolidarea legăturilor cu minoritatea românească din Ucraina.

„E un summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică și e important pentru noi din mai multe perspective. În primul rând, să construim relațiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectați, cu atât ei vor fi mai aproape și vor putea să-și exprime identitatea”, a spus președintele României, citat de Agerpres.

Șeful statului a subliniat și avantajele economice ale unei regiuni mai bine conectate. „În economie tot timpul contează dimensiunea. Și, cu cât reușim să conectăm aceste țări din regiune într-o chestiune mai mare, care să atragă investiții și forme de afaceri de genul acesta, cu atât toată lumea va profita economic”, a declarat Nicușor Dan.

Pe lângă economie și securitate, Inițiativa pentru Integrare Carpatică urmărește protejarea patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea turismului și intensificarea cooperării dintre autoritățile locale și comunitățile din regiune.

Nicusor Dan Volodimir Zelenski C8 Carpathian 8_2
Foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski

În marja summitului, Nicușor Dan a avut o întrevedere bilaterală cu Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat despre producția de drone, tranzitul cerealelor ucrainene prin România și sprijinul militar acordat Kievului.

Președintele României a declarat că programul SAFE include o componentă de 200 de milioane de euro pentru drone și că există deja contacte între firme ucrainene și Ministerul român al Apărării. „Lucrurile sunt avansate și, prin cadrul pe care îl avem, partea de hârtii este mult simplificată”, a spus Nicușor Dan.

România va participa și la efortul comun al statelor NATO de a furniza Ucrainei rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. Contribuția Bucureștiului va fi stabilită proporțional cu cea a celorlalte țări care dețin astfel de interceptoare.

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google