Președintele Nicușor Dan a explicat vineri de ce l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat la funcția de premier, deși acesta nu are deocamdată o majoritate parlamentară. Șeful statului a făcut apel la partide să găsească o soluție pentru învestirea unui guvern și a evitat să spună dacă un eventual eșec ar putea duce la alegeri anticipate.
Nicușor Dan a vorbit și despre efectele prelungirii crizei politice, avertismentele agențiilor de rating, primele decizii pe care ar trebui să le ia viitorul Executiv și sprijinul militar acordat Ucrainei.
Declarațiile au fost făcute după Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, organizat în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk.
De ce l-a desemnat pe Siegfried Mureșan
Întrebat de ce a optat pentru Siegfried Mureșan, președintele a răspuns că acesta a avut cea mai mare susținere în urma consultărilor de la Cotroceni.
„Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment. Mi-ar fi plăcut să aleg o persoană care are deja o majoritate care se conturează. Din păcate, nu suntem în situația asta. De aceea am făcut consultări, ca să luăm decizia în urma lor”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a precizat că a luat decizia după cele aproximativ șase ore de consultări purtate joi cu partidele parlamentare.
Siegfried Mureșan are la dispoziție zece zile pentru a negocia o majoritate, pentru a-și forma echipa și a prezenta Parlamentului programul de guvernare. „Acum am început un proces de zece zile. Cred că toate partidele trebuie să se concentreze pe formarea unui guvern. Eu sper ca primul-ministru desemnat să reușească să strângă o majoritate și o să discutăm numai despre asta în interiorul celor zece zile”, a spus președintele.
Întrebat dacă își asumă responsabilitatea în cazul în care partidele nu vor vota noul guvern, Nicușor Dan a răspuns: „Noi suntem deja într-o zonă de iresponsabilitate colectivă. Eu fac apel la partide să găsească o soluție, să treacă un guvern.”
Evită să vorbească despre anticipate
Președintele nu a răspuns direct întrebărilor despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate dacă Siegfried Mureșan nu obține voturile necesare. „În momentul acesta vreau să ne concentrăm pe cele zece zile în care are mandat. Sunt discuții între partide, iar politica este despre cum să ajungi la o poziție de mijloc atunci când pozițiile inițiale par ireconciliabile”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului nu a precizat nici dacă îi va recomanda premierului desemnat să meargă la votul Parlamentului în lipsa unei majorități sau să-și depună mandatul. „Eu sper ca această nominalizare să ajungă la bun sfârșit și nu vreau să fac comentarii despre dinamica discuțiilor dintre partide”, a declarat el.
Cum a primit Mureșan propunerea
Nicușor Dan a relatat că Siegfried Mureșan a cerut un timp de gândire înainte de a accepta nominalizarea. „A cerut timp, mi s-a părut rezonabil. A acționat într-un timp relativ scurt, deci suntem într-o situație de desemnare”, a spus președintele.
El a explicat și cum s-a desfășurat discuția: „Eu l-am sunat să-l anunț că vreau să-l nominalizez. În momentul acela mi-a cerut timp de gândire. După ce a luat decizia, m-a sunat să-mi spună că a luat decizia.”
Potrivit șefului statului, trei partide l-au propus pe Mureșan în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni.
De ce nu a ales un premier tehnocrat
Întrebat dacă mai este posibilă desemnarea unui premier tehnocrat sau independent, Nicușor Dan a declarat că le-a prezentat partidelor toate variantele. „Ieri, în mod responsabil, am prezentat liderilor de la toate partidele toate scenariile posibile. Pentru fiecare dintre scenarii, ei mi-au spus cum îl văd și în ce măsură sunt tentați, la momentul acela, să îl urmeze. În funcție de asta am ales”, a explicat președintele.
El a refuzat să discute despre alte variante cât timp Siegfried Mureșan are mandatul de a negocia formarea unui guvern.
Cine este liderul care a pus partidul înaintea țării
Jurnaliștii l-au întrebat și cine este politicianul care i-a spus, în timpul negocierilor, că „România e problema ta, cu partidul e problema mea”. „Un lider politic din România. Asta este tot ce pot să vă spun”, a răspuns Nicușor Dan.
Președintele a refuzat să precizeze dacă este vorba despre un politician de stânga sau de dreapta și a explicat că nu a invocat episodul pentru a acuza o anumită persoană.
„Nu vreau să calific această afirmație, ci vreau să mă raportez la întreg spectrul politic și la modul în care ei au văzut toată această perioadă. Au fost sute de ore de discuții și, încercând să înțeleg motivația celui din fața mea, de cele mai multe ori vedeam o motivație de partid și nu una națională”, a declarat șeful statului.
Guvernul interimar a ținut investițiile în așteptare
Nicușor Dan a spus că instituțiile statului au continuat să funcționeze în lunile în care România a avut un guvern interimar, dar a recunoscut că numeroase decizii au fost blocate. „Nu cred că e bine să prezentăm lucrurile într-o cheie apocaliptică. Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău. Programul SAFE a continuat într-un ritm destul de bun. Legi importante au trecut prin Parlament în sesiuni extraordinare. Deci statul român a funcționat în toată această perioadă”, a afirmat președintele.
El a avertizat însă că lipsa unui guvern stabil afectează investițiile. „Pe de altă parte, evident că, având un guvern interimar, foarte multe lucruri au fost puse în așteptare. Nimeni nu vine să investească într-o țară în care nu știe care va fi viitorul guvern.”, a precizat Dan.
Mesajul pentru investitori și agențiile de rating
Întrebat despre avertismentele transmise României de agențiile de rating, Nicușor Dan a spus că a discutat cu investitori care au expunere pe piața românească. „M-am întâlnit cu mai mulți investitori care au expunere pe România și am încercat să le spun că, în chestiunile care contează, există acord politic, așa cum am dovedit și în privința PNRR și a programului SAFE”, a declarat președintele.
„Este mai bine să ai predictibilitate guvernamentală decât situația de azi. Însă, din perspectiva României și a cifrelor financiare pe care le avem azi, România este o țară care trebuie să-și păstreze statutul de țară recomandată pentru investiții”, a adăugat el.
Rectificarea și bugetul pe 2027, primele urgențe
Nicușor Dan consideră că situația macrofinanciară a României este mai bună decât cea de la instalarea Guvernului Bolojan și că nu mai sunt necesare imediat măsuri financiare de amploarea celor adoptate atunci. „Situația macrofinanciară este mult mai bună acum decât în urmă cu un an și trei luni, când a fost instalat Guvernul Bolojan. Acum nu este o chestiune de măsuri financiare imediate, cum a fost, din păcate, situația atunci. Chestiunea este de timp”, a spus șeful statului.
În opinia sa, viitorul guvern trebuie să adopte rapid rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru anul următor. „În momentul acesta trebuie să facem o rectificare, pentru că sunt instituții care nu au bani pentru funcționare. Și, tocmai pentru a da predictibilitate în relația cu piețele financiare, trebuie să reușim să negociem și să votăm bugetul pe 2027 până la sfârșitul acestui an”, a afirmat Nicușor Dan.
România va dona Ucrainei interceptoare Patriot
Președintele a anunțat și că România va contribui la inițiativa statelor NATO de a furniza Ucrainei interceptoare pentru sistemele Patriot. „Interceptoarele pentru Patriot reprezintă un efort comun al țărilor NATO care au astfel de interceptoare. România este una dintre ele și, proporțional cu celelalte țări NATO care au interceptoare, va exista o donație din partea României”, a declarat Nicușor Dan.
El a vorbit și despre proiectul privind producția de drone: „Există deja un contact între firme ucrainene și Ministerul Apărării din România. Lucrurile sunt avansate, iar prin cadrul pe care îl avem partea, să spunem așa, de hârtie este mult simplificată.”
În privința incidentului în care o dronă a ajuns în zona Constanței, Nicușor Dan a precizat că instituțiile române au întocmit un raport cu o parte publică și una militară, clasificată. „În baza acestui raport, a fost transmis un set de întrebări părții ucrainene, pentru a lămuri complet subiectul. Ei sunt încă în curs de analiză. Am evocat subiectul chiar azi, la întâlnirea bilaterală”, a spus președintele.
Nicușor Dan urmează să plece la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU. Intervenția sa în plen este programată pentru 23 septembrie.
