Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan.
Rămâne însă de văzut dacă acesta va reuși să obțină majoritatea în Parlament, adică 233 de voturi.
- Nicușor Dan îl propune pe Siegfried Mureșan premier (Video)
- Cine e Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. De la Hunedoara la vârful politicii europene
Până acum, doar cele trei formațiuni care l-au propus premier pe Siegfried Mureșan au anunțat că îl vor vota.
Ce partide vor vota un guvern format de Siegfried Mureșan
- PNL
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a transmis că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și-a dovedit eficiența ca om politic la Bruxelles, experiență care acum trebuie pusă în slujba României.
”Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea sa ca premier de către președintele României. Avem nevoie rapid de un Guvern cu puteri depline. Siegfried Mureșan și-a demonstrat eficiența la Bruxelles: vicepreședinte PPE și al Grupului PPE din Parlamentul European și negociator pentru viitorul buget multianual al UE, de aproape 2.000 de miliarde de euro. Acum, această experiență trebuie pusă în slujba României”, a scris Abrudean pe Facebook.
- USR
USR îl susține în continuare pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și consideră că nominalizarea acestuia de către șeful statului reprezintă ”opțiunea logică”, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Seidler.
”Îl susținem în continuare pe Siegfried Mureșan în demersul său de a forma un guvern. Dânsul nu este o nominalizare surpriză, pentru că pornea, față de orice altă nominalizare din partea PSD, cu un avans de câteva zeci de voturi în Parlament. Deci președintele a ales opțiunea logică prin nominalizarea lui Siegfried Mureșan. Ne bazăm în susținerea unui viitor Guvern pe toți aceia care în zilele și săptămânile anterioare se dădeau de ceasul morții că România are nevoie de un Guvern deplin. Iată, acum există o nominalizare. Cred că ar fi logic și consecvent din partea tuturor să ofere votul pentru ca Guvernul Siegfried Mureșan, cu puteri depline, să rezolve toate acele probleme pe care PSD le-a lăsat în legea bugetului de stat pe anul acesta”, a precizat el pentru Agerpres.
- UDMR
UDMR a anunțat că va vota un guvern format de Siegfried Mureșan.
„Cum să nu votăm? Păi și noi, noi l-am propus, nu? Împreună cu Partidul Național Liberal și cu USR-ul. A fost propunerea noastră pentru funcția de premier. Sigur, acum încercăm să găsim o majoritate pentru domnul Siegfried Mureșan”, a declarat liderul UDMR, Csoma Botond, la Digi 24.
La rîndul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis că misiunea lui Siegfried Mureșan este să construiască o majoritate parlamentară, iar UDMR va fi partener în acest demers. Kelemen Hunor mai spune că într-un singur lucru UDMR nu face compromisuri: ”Nu acceptăm o majoritate bazată pe voturile AUR şi ale partidelor extremiste”.
Ce partide nu vor vota un guvern format de Siegfried Mureșan
- PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că a primit cu „surprindere și dezamăgire” decizia șefului statului de a-l desemna premier pe Siegfried Mureșan și a criticat alegerea făcută de acesta.
„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României”, a transmis Sorin Grindeanu pe Facebook.
Liderul PSD susține că alegerea lui Siegfried Mureșan este greu de înțeles, lansând acuzații la adresa activității europarlamentarului la Bruxelles.
„Este greu de înțeles ce argumente a avut șeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureșan care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei țări pentru tăierea fondurilor europene”, a afirmat Grindeanu.
În mesajul său, președintele PSD a folosit și termenul de „trădare”, afirmând că aceasta nu poate fi asociată cu apărarea intereselor naționale.
„Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naționale”, a transmis Grindeanu.
- AUR
Nici AUR nu va vota un guvern format de Siegfried Mureșan. Liderul formațiunii, George Simion, a postat pe Facebook un mesaj în care foloseşte simbolurile steagurilor unor ţări şi sigla PSD, pentru a transmite poziţia formaţiunii privind susţinerea unui guvern Siegfried Mureşan.
”Nu votăm nici Germania, nici Franţa, nici trei trandafiri. Doar România”, spune Simion în postare.
- PACE
Și grupul parlamentar PACE-Întâi România, care are 7 membri în Senat, anunţă că nu susţine un guvern Siegfried Mureşan.
”Cerem PNL şi USR să îl retragă pe Siegfried Mureşan şi să se scutească de ruşinea unui vot negativ în Parlament. După retragerea sau căderea la vot a candidatului PNL-USR, aşteptăm o propunere serioasă de premier şi un Guvern care să fie în slujba României, nu a altor state şi nu a Bruxelles-ului”, spun parlamentarii.
O majoritate PSD–AUR funcționează deja punctual în Parlament
De la începutul noii sesiuni parlamentare, funcţionează de facto o alianţă PSD-AUR în Parlament.
Amintim că PSD, AUR, SOS România, Uniți pentru România, reprezentanții minorităților și parlamentarii UDMR au votat împreună pentru redistribuirea funcțiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
PNL și USR au pierdut două poziții de conducere, care au revenit AUR și SOS România.
Ulterior, PSD şi AUR şi-au pus oamenii la conducerea TVR şi radioului public.
Votul nu dovedește existența unei coaliții de guvernare, dar arată că PSD poate construi majorități punctuale împreună cu AUR, SOS și alți parlamentari. Ceea ce îi oferă o putere de negociere mai mare în raport cu președintele și cu partidele de dreapta.
