În anul 1988, în Departamentul Securității Statului lucrau 14.629 de angajați, conform unui raport publicat de CNSAS.
Dar sistemul represiv din România era mult mai extins și complex, fiind format din rețele de informatori, activiști PCR, dar și alte structuri din Ministerul Apărării. De asemenea, Ministerul de Interne, în ansamblu, era la dispoziția Securității în anumite situații.
În decembrie 1989, atunci când se prăbușește regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, în sistemul de apărare și opresiune din România acționau două mari grupări ostile – cea kaghebistă, formată din ofițeri și agenți de influență, subordonată Kremlinului, care controlase țara în anii ’50 și ’60, a doua fiind cea a “securiștilor patrioți”, creată de Nicolae Ceaușescu după Primăvara de la Praga, 1968, când a refuzat să se alăture URSS în operațiunea de invadarea a Cehoslovaciei.
Nicolae Ceaușescu a știut din acel moment că a ajuns pe lista neagră a Kremlinului și că, la un moment dat, va fi posibil să plătească pentru nesupunere.
Pentru că pe kaghebiști nu putea să-i scoată din sistemul de forță al României, Ceaușescu a creat unul care să-l protejeze și prin care să-i monitorizeze pe oamenii Moscovei.
Criza sistemului comunist, care a dus la penurie de hrană, carburanți și energie electrică, a prăbușit popularitatea dictatorului român, în timp ce conducerea Uniunii Sovietice începea să tatoneze soluții de reformare a lagărului comunist.
În 1984, cu câteva luni înainte de venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, în mandatul lui Iuri Andropov, primul lider sovietic care a pus bazele “liberalizării comunismului”, prin ceea ce s-a numit mai târziu “perestroika” și “glasnost”, are loc prima confruntare dintre “kaghebiștii români” și “securiștii naționaliști”.
Securiștii buni și securiștii răi s-au luat la bătaie
La 15 octombrie, în timp ce Nicolae Ceaușescu se afla într-o vizită oficială în RFG, generalul Nicolae Militaru, împreună cu generalii în rezervă Ion Ioniță și Ștefan Kostyal, cărora li se alătură Virgil Măgureanu, Ion Iliescu și Silviu Brucan, planifică o lovitură de stat prin care să-l îndepărteze pe Nicolae Ceaușescu, folosindu-se de un “detașament de asalt” format din cadre militare.
Planul nu se concretizează din cauză că “securiștii naționaliști” află și îl dejoacă, începând interogarea puciștilor.
În 1989, după căderea lui Nicolae Ceaușescu, gruparea kaghebistă din jurul lui Ion Iliescu a preluat puterea politică în România, pe care o va exercita direct vreme de un deceniu. Ea a fost reactivată în forță de Vladimir Putin după februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.
Prezentarea de mai sus e simplificată pentru a descrie și înțelege taberele care se confruntă în intestinele statului român.
Pe parcursul timpului, unii actori au murit, alții s-au retras, iar alții au schimbat taberele, dar confruntarea este astăzi mai vie ca niciodată.
Faptul că, la nivelul opiniei publice, există o nemulțumire atât de mare, generată de acest tip de “democrație controlată”, în care serviciile sunt în tot și în toate, e greu de combătut.
La nivelul agențiilor de informații, tabăra Kremlinului a obținut succese uriașe în ultimii doi ani, reușind să compromită instituții, persoane-cheie, partide și chiar întregul proces electoral din 2024.
Pentru a avea o imagine mai clară asupra gravității situației, Serviciul de Informații Externe a cerut Parlamentului extinderea atribuțiilor, pentru a putea desfășura investigații asupra propriilor angajați.
Dacă o agenție face o asemenea solicitare, înseamnă că există suspiciuni rezonabile că oamenii săi au fost expuși unor entități ostile și are nevoie de pârghii legale pentru crearea unei direcții de protecție internă.
“Legea 593/2025 nu reînvie binoame și nu transformă Serviciul de Informații Externe într-un organ de urmărire penală, atenție, stimați colegi! Ea face un lucru mult mai modest și în același timp necesar: creează în interiorul unei instituții militarizate un instrument legal prin care parchetele militare își pot exercita mai eficient competența asupra faptelor penale comise exclusiv de cadre SIE, atenție!”, a anunțat în plen Felix Stroe, senator PSD.
Povara naționalismului sănătos
Zilele trecute, Nicușor Dan a folosit într-un discurs termenul de “naționalism sănătos”, provocând nedumerire, mai ales în contextul unei grave dezorientări ideologice, produse de actualul președinte, în rândul votanților săi.
Dar “naționalismul sănătos” nu e decât expresia politică promovată de cercurile luminate ale securității ceaușiste, care s-au confruntat cu kaghebiștii lui Iliescu.
Această idee de “patriotism înțelept”, generoasă de altfel, parcurge ca un fir roșu toate regimurile politice din România, apărute după 1996, momentul în care, în contextul prăbușirii Uniunii Sovietice, elita politică și militară a decis orientarea către Occident.
Numai că, la umbra acestui concept care sună bine, toate partidele, instituțiile, agențiile, consiliile de administrație și companii private importante au fost infiltrate de persoane formate în sistemul militar - a se vedea aici explozia de mastere în siguranță națională din jurul anilor 2000 și după, oferite de Colegiul Național de Apărare (Ministerul Apărării) și de Academia Națională de Informații (SRI).
De exemplu, Elena Udrea, în 2005, a urmat cursuri postuniversitare ale Colegiului Național de Apărare. Odată cu ea, o pleiadă de oameni politici, angajați publici și oportuniști care vânau o poziție de conducere au devenit cadre de nădejde ale “patriotismului înțelept”.
“Strategia de Securitate Națională afirmă calitatea de membru al NATO, viitor membru al Uniunii Europene și partener strategic al SUA și propune atât direcții de acțiune strategică pro-active, în concordanță cu noul statut internațional al țării noastre, cât și măsuri de întărire a puterii naționale și de dezvoltare a avantajelor competitive, în noul context global”, se arată în raportul CSAT pentru anul 2006, publicat cu câteva luni înainte de aderarea oficială a României la Uniunea Europeană.
România ca țintă
Din documentul citat reiese îngrijorarea conducerii țării că, odată cu aderarea la NATO și UE, se va pierde mult din “puterea națională”. Cu alte cuvinte, occidentalizarea țării a fost asociată cu slăbirea ei.
Idee extrem de prezentă și azi în mintea multora din sistemul politic, militar și de informații.
Aici își are originea indecizia instituțională, strategia promovată pe toate canalele puterii, potrivit căreia “trebuie, mereu, să se joace la două capete”. Adică, simplificând, dacă suntem parteneri cu SUA, trebuie să le dăm și rușilor ceva.
Dar această teamă profundă că România, prin liberalizare și occidentalizare, slăbește, de fapt, era teama celor din sistemele de putere că își pierd influența.
Ce a urmat știe toată lumea. O infiltrare și o dublare fără precedent a instituțiilor, partidelor, ONG-urilor, consiliilor de administrație, ajungându-se în situația în care elitele intelectuale, personalitățile de succes în domeniile lor, care aveau puterea să modeleze temele politice și tendințele din societate, să fie înlocuite cu un simulacru creat în laboratoare, căruia mulți comentatori i-au spus “democrație controlată”.
Acest “patriotism înțelept” a primit o lovitură dură în 2024, doborât de urmașii kaghebiștilor Iliescu, Militaru, Măgureanu, energizați de resursele și influența lui Vladimir Putin, care a văzut în România o țintă strategică a cărei vulnerabilizare ar putea compromite NATO.
Un cerc vicios
De peste un an și jumătate asistăm la reluarea unei confruntări vechi, din anii ’90, care, efectiv, a pus la pământ sistemul de siguranță națională.
România a intrat într-un cerc vicios. O astfel de criză nu poate fi rezolvată de spioni, de agenți de influență, de generali sau de rezerviști, ci de oameni politici.
Dar ce te faci, dacă și partidele au fost folosite în această bătălie și compromise, fiind conduse de lideri mediocri, fără curaj, viziune și busolă morală?
Ce te faci dacă primul lucru realizat de președintele României după câștigarea alegerilor a fost să-și ostilizeze propriul electorat, iar acum e izolat politic, timorat de o posibilă suspendare?
Întărirea statului nu înseamnă mai mulți securiști, ci reguli, meritocrație, transparență, aplicarea legii, sisteme etice de control al aplicării legii, promovarea, de la cele mai fragede vârste, a unei conduite morale, dar și a unui spirit de fair-play în societate și, nu în ultimul rând, mai multă democrație și mai puțină corupție.
Horoscopul săptămânii 14 - 20 septembrie
Finalul unei ere: Novak Djokovic iese din top 10 ATP
De ce întârzie Nicușor Dan să prezinte raportul privind alegerile prezidențiale anulate
Drona care a lovit un tren în Ucraina, la granița cu Polonia, a ratat cu câteva minute o garnitură în care se afla Boris Johnson
