Începerea producției din Neptun Deep și eliminarea gazelor rusești din Uniunea Europeană oferă României o oportunitate de a deveni un actor important pe piața regională. Dar, în lipsa unei strategii, țara riscă să exporte gaze ieftine, să cumpere gaze scumpe și să transfere costurile către populație, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză critică privind politica energetică a statului.
Prima producție din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. Tot în 2027 sunt prevăzute termenele pentru eliminarea completă a importurilor de gaze rusești în UE: de la 1 ianuarie pentru gazele naturale lichefiate, inclusiv contractele pe termen lung, și de la 30 septembrie pentru gazele prin conducte. În condițiile prevăzute pentru umplerea depozitelor, ultimul termen poate fi amânat până la 1 noiembrie, arată analiza lui Chisăliță.
Producția din Marea Neagră va crește treptat, dar suprapunerea celor două evoluții deschide o piață pe care România ar trebui să se pregătească să o deservească.
„Pentru un stat capabil să gândească dincolo de următoarea rectificare bugetară, aceasta ar trebui să fie o prioritate națională”, afirmă președintele AEI.
Gazele trebuie să aibă o piață, nu doar un contract de cumpărare
O poziție puternică în sud-estul Europei presupune mai mult decât producție proprie. România ar fi trebuit să pregătească un portofoliu competitiv de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare și contracte cu clienți regionali, argumentează Chisăliță.
Aceste componente trebuie negociate împreună, astfel încât costurile și riscurile să fie acoperite de o afacere viabilă.
„Să cumperi gaze este ușor. Să construiești o piață pentru ele cere competență. Să transformi această piață în influență regională cere oameni de stat.”
Un portofoliu de GNL american are sens dacă permite deservirea piețelor externe, oferă flexibilitate și generează câștiguri dintr-o activitate competitivă. Fără clienți, transport asigurat și calcularea costului până la destinație, achiziția devine „o obligație de plată în căutarea unui cumpărător”.
Riscul este ca acest cumpărător să fie consumatorul român, care nu participă la negocieri și nu vede toate condițiile contractuale, dar suportă rezultatul în factură.
Chisăliță critică intenția pe care o atribuie unor entități ale statului de a combina gaze scumpe din import cu gaze românești și de a prezenta portofoliul drept un succes energetic.
„Gazul românesc nu spală costul unei achiziții proaste. Costul rămâne și trebuie suportat de cineva. De cine? De populație, care ajunge să finanțeze experimentul comercial al celor care au semnat.”
Securitatea energetică, spune Chisăliță, nu poate înlocui justificarea economică a unei achiziții. Ea trebuie demonstrată prin necesarul de gaze, alternativele disponibile, infrastructură și costuri. Altfel, invocarea ei poate deveni un paravan pentru decizii slabe.
Ce cumpără statul și cine plătește
Aceleași întrebări trebuie puse și în cazul preempțiunii statului asupra gazelor din Marea Neagră, prevăzută în Legea 171/2026: pentru ce vor fi cumpărate gazele, la ce preț, în ce volume și din ce fonduri?
„Pentru rezerva strategică? Pentru industrie? Pentru echilibrarea pieței?”, întreabă Chisăliță.
Președintele AEI susține că legea a contribuit la dublarea prețului gazelor ca marfă în România. În același timp, precizează că efectul concret al intervenției trebuie măsurat. În lipsa unor răspunsuri clare, piața poate transfera costul acesteia către consumatori.
„Nu este suficient să scrii «interes național» într-o lege. Trebuie să arăți cine beneficiază, cine plătește și ce problemă rezolvi.”
Oportunitatea depășește veniturile din vânzarea gazelor
România ar putea folosi contribuția sa la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări, investiții și proiecte industriale, mai spune Chisăliță.
Pentru aceasta, gazele trebuie integrate într-o strategie de dezvoltare economică, iar avantajele trebuie cerute și negociate.
„Nimeni nu ni le va oferi din recunoștință. Dacă ne prezentăm doar cu disponibilitatea de a vinde, vom obține prețul negociat pentru marfă. Dacă venim cu o strategie regională credibilă, putem negocia și locul României în acea strategie.”
Contractele pe termen lung trebuie să fie rentabile și să respecte regulile pieței. Statul are însă propriile responsabilități: infrastructură, diplomație, predictibilitate și susținerea dezvoltării industriei. Companiile nu pot înlocui o politică națională, iar câștigurile încasate la buget ar trebui să lase în urmă și capacitate economică, susține autorul.
„Un dividend încasat astăzi nu justifică ratarea unei oportunități pentru următorii zece ani.”
Gazele pot genera venituri directe, dar pot susține și producție industrială, locuri de muncă și exporturi cu valoare adăugată. Aceste rezultate trebuie urmărite împreună, iar alegerile explicate public.
În lipsa unei asemenea strategii, avertizează Chisăliță, România poate rămâne cu „rolul cel mai prost”: furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import și colector de bani aproape exclusiv din facturile propriilor cetățeni.
Consumatorii au dreptul să afle de ce sunt cumpărate gazele, cui vor fi vândute, ce riscuri își asumă companiile statului și ce beneficii obține țara, subliniază președintele AEI.
„Marea Neagră ne oferă o resursă. Retragerea gazului rusesc ne oferă o piață. Valorificarea lor cere competență și ambiție”, conchide Dumitru Chisăliță.
Dumitru Chisăliță este președintele Asociației Energia Inteligentă, expert tehnic și consultant în domeniul petrolului și gazelor naturale.
De ce ar trebui să faci ca mine?
Să mănânci singur îți poate schimba modul în care organismul procesează zahărul. Ce se întâmplă și de ce e bine să mai ai pe cineva la masă
Ce spune un octombrie călduros despre iarna care urmează: Vom avea ger de crapă pietrele?
3 semne de întrebare după umilințele din Liga Națiunilor. Cu cine merge naționala României mai departe?
