Hackerii Anonymous au difuzat la posturile TV şi serviciile de streaming din Rusia imagini cu războiul din Ucraina

Hackerii Anonymous au difuzat la posturile TV şi serviciile de streaming din Rusia imagini cu războiul din Ucraina
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Hackerii din gruparea Anonymous anunță că au „spart” mai multe posturi TV din Rusia, precum și două servicii de streaming, pe care au difuzat filmări de la războiul din Ucraina.

Mișcarea vine în contextul în care Rusia nu mai are presă independentă și nici Facebook, Twitter și YouTube, iar dacă vorbești despre războiul din Ucraina riști până la 15 ani de închisoare.

Este vorba despre posturile Russia 24, Channel One (TVR1 al lor), Moscow 24 și serviciile de streaming Wink și Ivi (cum sunt la noi Netflix și HBO).

ADVERTISING

Hackerii au făcut anunțul pe unul din conturile lor de Twitter și au postat și imagini. Nu este prima dată când Anonymous încearcă să le arate rușilor ce se întâmplă, de fapt, în Ucraina.

După ce au atacat și au scos temporar din funcțiune mai multe site-uri guvernamentale și organe de propagandă ale Moscovei, în ultimele zile, hackerii au reușit să pirateze agenția de presă TASS și publicațiile Izvestia, Fontaka, RBC și Kommersant. Ei au afișat pe aceste site-uri mesaje antirăzboi și prin care îl demască pe Putin.

ADVERTISING

Și în urmă cu o săptămână au reușit să difuzeze imagini cu războiul din Ucraina și cântece patriotice ucrainene la posturi TV din Rusia - unde nu se dau știri despre război, ci seriale și emisiuni de divertisment.

Iar într-o zi hackerii i-au schimbat iahtului de 100 de milioane de dolari deținut de Vladmir Putin indicativul, poziția pe hartă și destinația - i-au spus FCKPTN, au făcut să pară eșuat pe Insula Șerpilor, iar la destinație au trecut ”iad”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇