Facebook interzice reclamele la accesorii pentru arme şi echipamente de protecţie în SUA

Facebook interzice reclamele la accesorii pentru arme şi echipamente de protecţie în SUA

Facebook a anunţat că interzice, cu aplicare imediată, promovarea accesoriilor pentru arme şi a echipamentelor de protecţie în SUA.

Măsura urmează să fie în vigoare până cel puţin două zile după învestirea preşedintelui ales Joe Biden, pe 20 ianuarie, transmite Reuters.

În urma atacului susţinătorilor preşedintelui Donald Trump împotriva Capitoliului din Washington, pe 6 ianuarie, compania de socializare a anunţat că interzice reclamele pentru accesorii, precum seifuri pentru arme, veste şi tocuri pentru arme, în Statele Unite.

ADVERTISING

”Am interzis deja reclamele pentru arme, muniţii şi accesorii, cum ar fi amortizoarele de zgomot. Dar acum vom interzice şi reclamele pentru accesorii”, a transmis Facebook într-o postare pe blog.

Trei senatori americani i-au trimis vineri o scrisoare directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, prin care i-au cerut să blocheze definitiv reclamele produselor care sunt concepute clar pentru a fi utilizate în lupta armată.

Senatorii, toţi democraţii, au declarat că Facebook trebuie să ia această măsură şi alte acţiuni pentru ”a răspunde de modul în care inamicii interni ai Statelor Unite au folosit produsele şi platforma companiei pentru a-şi atinge propriile obiective ilicite”.

ADVERTISING

Vineri, Facebook a blocat organizarea oricăror noi evenimente pe platforma sa de socializare, în imediata apropiere a unor instituţii precum Casa Albă şi Capitoliul din Washington, până pe 20 ianuarie.

Facebook nu le va da voie utilizatorilor să creeze evenimente la Washington înainte de învestirea lui Biden

FBI a avertizat că sunt planificate proteste armate în Washington şi în capitalele tuturor celor 50 de state americane, înaintea inaugurării.

Citește mai multe despre situația din SUA:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇