Ziua 872 Kievul crede că rușii vor ataca iar din nord. Belarus reduce trupele de la granița cu Ucraina

<span style="color:#990000;">Ziua 872</span> Kievul crede că rușii vor ataca iar din nord. Belarus reduce trupele de la granița cu Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 872 de război, Rusia a atacat cu două rachete ghidate și mai multe drone de recunoaștere, care au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană.

De cealaltă parte, surse ucrainene au confirmat că serviciul de securitate al Ucrainei a fost la baza incendiului de sâmbătă de la depozitul de petrol din regiunea rusă Rostov. Peste 30 de rafinării, terminale petroliere și depozite de petrol din Rusia au fost vizate până la finele lunii iunie de atacuri ucrainene.

Tot din Ucraina, șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, spune că este convins că Rusia va încerca în următoarele luni să lanseze un nou atac dinspre nord asupra Ucrainei. El nu a precizat dacă ofensiva va avea loc pe direcția Sumî sau Cernigău, dar a adăugat enigmatic că anul acesta nu va avea multe vești bune.

Și avem un anunț neașteptat din Belarus. Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat că a cerut retragerea trupelor suplimentare desfășurate la graniţa cu Ucraina, susținând că s-au domolit tensiunile aici și că trupele suplimentare ucrainene au fost retrase deja. Un purtător de cuvânt al pazei de frontieră ucrainene a negat, însă, că ar fi existat desfăşurări suplimentare de forțe ucrainene.

ADVERTISING

Iar președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre posibilitatea de a crește bugetul apărării în 2025, având în vedere o „convergenţă a ameninţărilor", în special ca urmare a conflictului din Ucraina.

Ce se întâmplă pe front

  • Rachete și drone doborâte - Apărarea aeriană ucraineană a anunțat că a doborât noaptea trecută două rachete ghidate rusești Kh-59/Kh-69 și patru drone de recunoaștere. Țintele au fost neutralizate în partea de est a țării, relatează Ukrainska Pravda.
  • Depozitul de petrol din Rostov, lovit de drone ucrainene - Incendiul de sâmbătă de la depozitul de petrol din regiunea rusă Rostov a fost provocat de drone lansate de serviciul de securitate al Ucrainei, potrivit unei surse din această structură citată de Kyiv Independent. "Conform informațiilor noastre, dronele SBU au fost cele care au provocat explozia la instalația în care au fost depozitate diverse mărci de benzină și motorină cu un volum total de 12.500 de metri cubi", a menționat sursa. Autoritățile ruse au anunțat sâmbătă că au fost distruse patru drone, două în Rostov și două în regiunile Belgorod și Kursk. Peste 30 de rafinării, terminale petroliere și depozite de petrol din Rusia au fost vizate până la finele lunii iunie de atacuri ucrainene, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
  • Ucrainenii îi așteaptă pe ruși în nord - Şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, este convins că în următoarele luni Rusia va încerca din nou să atace teritoriul Ucrainei dinspre nord. "Vedeţi, aceasta este o situaţie puţin anecdotică pentru mine. Timp de doi ani, când toată lumea striga că va exista un atac dinspre nord, noi am spus tuturor că nu se va întâmpla asta. Nu s-a întâmplat nimic. În momentul în care am spus că va exista un atac din nord, toată lumea a spus imediat: Poate că nu va fi? Se va întâmpla! Se întâmplă deja", a declarat Budanov într-un interviu pentru Ukrainskaia Pravda. Potrivit jurnaliştilor, Budanov a spus acest lucru „cu fermitate", dar nu a precizat dacă se referea la direcţia Sumî sau Cernigău. "Dacă încep să răspund la această întrebare, vom provoca panică. Să spunem doar că există probleme, iar acestea tind să se agraveze. Nu există nicio catastrofă, dar este imposibil să nu vedem problemele. I-am spus deja cuiva din presa occidentală că nu voi avea prea multe veşti bune anul acesta, din păcate", a spus şeful GUR într-o notă enigmatică.
  • Lukaşenko retrage trupele de la granița cu Ucraina - Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat sâmbătă că tensiunile s-au diminuat la graniţa ţării sale cu Ucraina, aşa că trupele suplimentare desfăşurate acolo pot fi trimise înapoi la bazele lor, relatează Reuters. Sâmbătă, Lukaşenko a făcut un tur al unei regiuni de frontieră şi a declarat, citat de agenţia oficială de presă BelTA, că serviciile de informaţii din Belarus au stabilit că Ucraina şi-a retras trupele din zonele sensibile. „Aceasta înseamnă că acele trupe (ucrainene) care fuseseră aduse ca întăriri au plecat acum", a spus Lukaşenko. „Acum nu mai există dificultăţi cu ucrainenii şi sper că nu vor mai exista", a adăugat el. Ministerul Apărării din Belarus a declarat la sfârşitul lunii trecute că îşi consolidează prezenţa la graniţă după un incident de securitate şi ca răspuns la consolidarea trupelor ucrainene. Minskul a anunţat că o divizie de sisteme de rachete cu lansare multiplă a fost desfăşurată pentru a testa pregătirea lor de luptă. Un purtător de cuvânt al pazei de frontieră ucrainene a negat că ar fi existat desfăşurări suplimentare de forțe ucrainene.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Macron vrea mărirea bugetului armatei - În discursul său tradiţional adresat forţelor armate de Ziua Franței, preşedintele Emmanuel Macron a afirmat, sâmbătă, că va fi „necesar" să se „ajusteze" bugetul apărării în 2025 din cauza „convergenţei ameninţărilor", în special ca urmare a războiului din Ucraina, relatează AFP. „Accelerarea timpului şi convergenţa ameninţărilor înseamnă că trebuie să facem noi ajustări. De aceea, vă cer să continuaţi să evaluați consecinţele războiului aşa cum va fi el mâine şi nu cum ni l-am imaginat ieri şi să pregătiţi o ajustare a programării noastre militare pentru 2025", a declarat şeful statului în faţa unei audienţe cu ofiţeri de rang superior. Dar „vorbesc despre o ajustare, nu despre o revizuire completă", a subliniat preşedintele. Legea de planificare militară (LPM) 2024-2030 prevede o creştere de 40% faţă de LPM anterioară, cu 413 miliarde de euro pe şapte ani.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇