Ziua 871 Rusia acuză Ucraina că vrea să își distrugă baraje. Kremlinul amenință Europa. Zelenski comentează gafa lui Biden

<span style="color:#990000;">Ziua 871</span> Rusia acuză Ucraina că vrea să își distrugă baraje. Kremlinul amenință Europa. Zelenski comentează gafa lui Biden
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 871 de război, am aflat bilanțul unor atacuri susținute ale Rusiei în regiunea Donețk. Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 13 rănite vineri, în regiunea din estul Ucrainei, de pe linia frontului. Regiunea Doneţk, pe care trupele ruse o ocupă parţial, este supusă în mod regulat bombardamentelor şi atacurilor aeriene ruseşti.

De partea cealaltă, dronele ucrainene au atacat vineri noaptea un depozit de petrol din regiunea rusă Rostov, de unde au apărut imagini cu un incendiu masiv.

Iar purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat Ucraina că plănuieşte să distrugă barajul de la hidrocentrala din Kiev şi lacul său de acumulare Kaniv pentru a da vina pe Rusia, "într-o provocare cinică". Autoritățile ucrainene au reacționat, susținând că aceasta este o nouă tactică de intimidare din partea Moscovei, menită să sperie populaţia ucraineană. Și au dat asigurări că obiectivele sunt foarte bine păzite, neexistând nicio posibilitate ca acestea să fie distruse de Rusia.

Și The Guardian scrie că preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski va merge în Marea Britanie pentru a se adresa liderilor europeni reuniţi la Palatul Blenheim. A făcut și o oprire și în Irlanda, unde s-a întâlnit cu premierul Simon Harris.

El a comentat sâmbătă pentru prima dată și gafa lui Joe Biden, care l-a prezentat joi ca „preşedintele Putin” în timpul Summitului aniversar al NATO de la Washington. „Este o eroare. Cred că Statele Unite i-au susţinut mult pe ucraineni. Putem uita anumite erori, cred că este cazul şi acum”, a spus Zelenski.

Consemnăm și o intensificare a dialogului SUA - Rusia. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au vorbit la telefon pentru a doua oară în decurs de mai puţin de o lună, convorbirea fiind anunţată atât de Pentagon, cât şi de Moscova. Înainte de acestea, ultima conversaţie între şefii departamentelor de apărare din SUA şi Rusia avusese loc în martie 2023.

ADVERTISING

Nu în ultimul rând, două informații importante vin dinspre Polonia. Ministrul de Externe polonez a anunțat decizia guvernului de a aloca 5% din PIB pentru apărare în 2025, devenind nr. 1 în NATO din acest punct de vedere. De asemenea, oficialul a anunțat că Polonia ia în considerare o propunere din partea Kievului de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul polonez în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian ucrainean.

Ce se întâmplă pe front

  • Atacuri mortale în Doneţk - Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 13 rănite vineri, în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, de pe linia frontului, în urma unor atacuri ruseşti, au declarat oficialii regionali, relatează Reuters. O rachetă rusească a aterizat lângă o clădire administrativă şi o staţie de autobuz în oraşul Mîrnohrad, la nord-vest de oraşul Doneţk, controlat de ruşi, omorând patru persoane şi rănind 10. Un atac separat asupra unei companii al cărei nume nu este precizat din Kostiantinivka, la nord-vest de Bahmut, oraş cucerit de forţele ruse anul trecut după luni de lupte, a ucis doi civili şi a rănit trei. Un alt atac, asupra oraşului Lîman, mai la nord, a rănit şapte persoane. Regiunea Doneţk, pe care trupele ruse o ocupă parţial, este supusă în mod regulat bombardamentelor şi atacurilor aeriene ruseşti.
  • Incendiu la un depozit de petrol din regiunea Rostov - Un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din regiunea Rostov, în urma unui atac cu drone al armatei ucrainene. Conform informațiilor de până acum, nu există victime. Autoritățile ruse au anunțat că au fost distruse patru drone, două în Rostov și două în regiunile Belgorod și Kursk.

Alte informații relevante

  • Zaharova acuză că Ucraina vrea să-şi arunce în aer două baraje - Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat vineri că Ucraina plănuieşte să distrugă barajul de la hidrocentrala din Kiev şi lacul său de acumulare Kaniv pentru a da vina pe Rusia, "într-o provocare cinică". Ministerul de Externe de la Kiev a replicat că această declaraţie este o nouă tactică de intimidare din partea Moscovei, menită să sperie populaţia ucraineană, relatează Reuters: „Scopul real al unor astfel de declaraţii ale Moscovei este de a intimida societatea ucraineană şi de a induce în eroare comunitatea internaţională şi mass-media". Afirmaţiile Mariei Zaharova au fost demontate şi de Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării. "Prin aceste declaraţii, Kremlinul încearcă să provoace panică în rândul ucrainenilor. În acelaşi timp, în societatea ucraineană sunt lansate narative despre necesitatea "păcii cu orice preţ", adică a capitulării de facto. Inamicul se bazează pe faptul că ucraineni vor cere, sub influenţa fricii, să i se facă unele concesii Federaţiei Ruse", a transmis Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării (CPD).
  • Zelenski merge în Marea Britanie - Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski este de aşteptat să călătorească în Marea Britanie săptămâna viitoare pentru a se adresa liderilor europeni reuniţi la Palatul Blenheim pentru a discuta despre Ucraina, securitatea europeană şi democraţie, relatează The Guardian. Aranjamentele sale de călătorie sunt rareori confirmate, dar o sursă a spus că este „sigur în proporţie de 90%” că Zelenski va fi acolo. Conferinţa de joi este cea de-a patra întâlnire a Comunităţii Politice Europene (EPC), un colectiv lansat după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 şi care a fost creat de preşedintele francez, Emmanuel Macron. Este văzută ca o oportunitate „foarte semnificativă” pentru Starmer de a găzdui nu doar până la 50 de lideri europeni, ci de a restabili încrederea în Regatul Unit şi de a arăta lumii că ţara este din nou pe scena internaţională după ani de prejudicii aduse reputaţiei sale de Brexit.
  • Şeful Pentagonului și ministrul rus al apărării, două convorbiri în mai puţin de o lună - Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au vorbit vineri la telefon deja pentru a doua oară în decurs de mai puţin de o lună, convorbirea fiind anunţată atât de Pentagon, cât şi de Moscova. Potrivit unui scurt comunicat al Pentagonului, „secretarul Austin a subliniat importanţa menţinerii liniilor de comunicare în contextul războiului în curs al Rusiei împotriva Ucrainei”. Washingtonul nu dă alte detalii. Potrivit Moscovei, „a fost discutată problema prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii şi a reducerii riscului unei posibile escaladări". Ministerul rus al Apărării precizează într-un comunicat că discuţia a avut loc la iniţiativa părţii ruse şi menţionează că este a doua oară când Andrei Belousov vorbeşte cu Lloyd Austin de la numirea sa în funcţie. Precedenta conversație a avut loc pe 25 iunie. Înainte de aceasta, ultima conversaţie între şefii departamentelor de apărare din SUA şi Rusia avusese loc în martie 2023.
  • Polonia ia în calcul să doboare rachete ruseşti deasupra Ucrainei - Varşovia ia în considerare o propunere din partea Kievului de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul polonez în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian ucrainean, a declarat ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, potrivit BBC. Sikorski a precizat că unele rachete ruseşti lansate din zona Sankt Petersburg către ţinte ucrainene din apropierea oraşului de vest Liov au traversat Belarus şi au intrat în spaţiul aerian polonez timp de aproximativ 40 de secunde înainte de a se îndrepta către ţintele lor din Ucraina. Detalii AICI.
  • Lege în Finlanda care blochează trecerea solicitanților de azil din Rusia - Finlanda a adoptat vineri o lege care acordă grănicerilor puterea de a bloca solicitanții de azil care trec frontiera din Rusia. Decizia, similară cu măsuri adoptate anterior în Lituania și Polonia, a fost luată în contextul în care peste 1.300 de solicitanți de azil au trecut din Rusia în ultimul an, forțând Finlanda să-și închidă granița. Helsinki acuză Moscova că încurajează migranți din țări precum Siria și Somalia să treacă granița, ca răzbunare pentru aderarea Finlandei la NATO.
  • Zelenski s-a întâlnit cu premierul Irlandei - Volodimir Zelenski a discutat cu premierul irlandez Simon Harris la aeroportul Shannon. „Vă mulţumesc mult pentru sprijin, mulţumesc Irlandei pentru că a primit numeroşi refugiaţi ucraineni, aţi fost alături de noi încă de la începerea invaziei ruse”, a spus liderul de la Kiev. Simon Harris a indicat că se va deplasa în Ucraina ''în săptămânile care vin'' şi l-a invitat pe Volodimir Zelenski să vină într-o vizită oficială în Irlanda. Cei doi lideri au discutat despre un posibil acord privind activităţile de deminare, energia, ajutorul umanitar şi securitatea alimentară, a indicat Harris.
  • Kremlinul amenință Europa - Ţările europene s-ar pune în pericol, dacă ar accepta desfăşurarea de rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o înregistrare video publicată sâmbătă, relatează Reuters. Întrebat de reporterul televiziunii de stat ruse Pavel Zarubin despre posibilitatea ca SUA să desfăşoare rachete hipersonice în Europa, Peskov a declarat: „Avem suficient potenţial pentru a descuraja aceste rachete. Dar capitalele acestor state (europene) sunt potenţiale victime". Peskov a menţionat că, pe tot parcursul Războiului Rece, rachetele americane cu baza în Europa erau îndreptate spre Rusia, iar rachetele ruseşti erau îndreptate în schimb spre Europa, făcând din ţările continentului principala victimă a oricărui conflict potenţial. "Europa se destramă acum. Acesta nu este cel mai bun moment pentru Europa. Prin urmare, într-un fel sau altul, istoria se va repeta", a comentat Peskov.
ADVERTISING

 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇