Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa după ce a pretins şi primit suma de 11.000 de euro pentru a interveni pe lângă mai mulţi procurori ca aceştia să dea soluţii favorabile în două dosare celui care i-a oferit banii.
Anchetatorii au găsit asupra bărbatului şi o legitimaţie falsă de procuror.
DNA a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă în formă continuată.
Procurorii au precizat că, în perioada mai – 30 iulie 2020, el ar fi pretins şi ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranşe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenţei pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi DIICOT Constanţa.
“Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceştia să dispună soluţii favorabile faţă de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei şi a uneia de tăinuire.
De menţionat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită şi o legitimaţie falsă de „procuror şef birou„, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat şi implicit că influenţa sa ar fi una reală”.
DNA
La data de 31 iulie, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
Comisar de poliţie din Galaţi, trimis în judecată pentru șpăgi la permise