Putem fi de acord că toamna este frumoasă și, în același timp, să constatăm că ne este mai greu de când a venit. Culorile frunzelor nu anulează oboseala, după cum o zi însorită nu ne liniștește automat. Uneori, între felul în care arată un anotimp și felul în care îl trăim există o distanță pe care cei din jur nu o înțeleg imediat.
Când vorbim despre depresie și tulburările de anxietate, care se pot asocia, această diferență merită atenție. Schimbarea vremii întâlnește un om cu un anumit ritm, cu dificultăți și resurse proprii, într-un moment concret al vieții sale. Pentru unii, trecerea spre sezonul rece nu aduce probleme deosebite. Pentru alții, poate accentua manifestări cu care se confruntă deja.
Mă interesează mai ales această întâlnire dintre ceea ce se schimbă în jurul nostru și ceea ce trăim deja, fiindcă aici explicația „este de la vreme” devine insuficientă, chiar dacă surprinde ceva real.
Ce găsește toamna când vine
Temperaturile scad, lumina se reduce, ploaia ne schimbă traseele și planurile. Organismul răspunde la alternanța dintre lumină și întuneric, iar modificarea expunerii la lumină poate influența ritmul somn–veghe și starea de vigilență. În același timp, ne reorganizăm activitățile, uneori fără să observăm cât de mult.
Dar toamna vine și peste lucrurile care nu țin de anotimp: un conflict de cuplu, grija pentru un părinte, nesiguranța profesională sau o perioadă în care ne-am solicitat prea mult. Când există deja o tulburare, această combinație poate face adaptarea mai dificilă.
Atmosfera de afară capătă și ea o semnificație personală. Pentru cineva, o seară ploioasă înseamnă confortul de a ajunge acasă. Pentru altcineva, care traversează o despărțire, poate scoate în evidență absența companiei. Același întuneric timpuriu poate fi aproape neobservat într-o perioadă bună și foarte prezent într-una în care viitorul este deja privit cu îngrijorare.
Merită, așadar, să privim împreună condițiile exterioare, starea persoanei și împrejurările vieții sale. O observație precum „de când s-a răcit, îmi este mai greu” poate deschide o discuție utilă despre ce anume s-a modificat.
Aș evita însă să transformăm anotimpul într-o explicație completă. Dacă totul este „de la toamnă”, putem ajunge să ignorăm un conflict care continuă, un somn tot mai neregulat sau o pierdere a interesului care ar avea nevoie de atenție indiferent de luna din calendar.
Din câteva amânări se poate schimba un întreg ritm
Una dintre schimbările mai puțin spectaculoase, dar importante, se produce în programul nostru. Ieșirea de după serviciu dispare pentru că plouă, întâlnirea se mută pentru săptămâna următoare, iar activitatea de weekend pare să ceară prea multă organizare. Niciuna dintre aceste decizii nu este, în sine, o problemă. Dificultatea apare când renunțările se adună și reduc tocmai activitățile care ne ofereau satisfacție, contact cu ceilalți sau o pauză de la preocupările repetitive.
Când interesul și inițiativa sunt deja diminuate, începerea unei activități cere mai mult efort. Dacă se adaugă și îngrijorarea, apar ușor anticipări: va fi obositor, nu voi avea răbdare, nu mă voi simți în largul meu. Vremea nefavorabilă poate înclina decizia spre amânare.
Pe moment, anularea aduce uneori ușurare. Repetată, ea poate restrânge treptat viața cotidiană, până când rămân mai ales obligațiile. Muncim, rezolvăm ce este urgent și așteptăm să avem din nou dispoziția necesară pentru restul. Numai că dispoziția nu se reface întotdeauna prin așteptare; activitățile și relațiile pe care le-am suspendat puteau contribui la ea.
Se conturează astfel un cerc în care starea ne schimbă comportamentul, iar comportamentul ajunge să întrețină starea. Înțelegerea lui ne oferă un loc concret din care putem începe să intervenim.
Aici mi se pare util să observăm ce se întâmplă cu pauzele noastre: ne ajută să ne reluăm activitățile sau, treptat, amânările se înmulțesc? O seară petrecută acasă nu spune mare lucru despre acest proces. Contează direcția în care evoluează lucrurile pe parcursul mai multor zile sau săptămâni.
De la „astăzi îmi este greu” la „așa va fi de acum înainte”
Pe lângă schimbările de ritm, contează concluziile pe care le tragem despre ele. Pot observa că în ultimele zile am mai puțină energie și să îmi ajustez așteptările. Pot însă să interpretez aceeași experiență ca pe dovada că nu mai fac față.
În perspectiva adleriană, această interpretare personală are un rol important. Ne raportăm la dificultăți prin convingerile pe care le avem despre noi, despre ceilalți și despre ce ar trebui să putem face. Dacă regula mea este că trebuie să funcționez mereu la același nivel (chiar dacă este unul turbo), orice scădere de energie poate deveni un eșec personal.
Iar dacă am mai traversat perioade dificile toamna, pot începe să citesc prezentul prin anticiparea lor: „Iar începe”. Experiența trecută mă poate ajuta să recunosc devreme o schimbare, dar mă poate și împinge să consider următoarele luni deja hotărâte.
Aici putem lucra cu ceea ce, în abordarea adleriană, numim logica privată: regulile și concluziile care nouă ni se par evidente, deși nu surprind toate posibilitățile situației. „Am nevoie de sprijin” poate ajunge, în această logică, să însemne „sunt incapabil”, iar „astăzi nu am reușit” să devină „nici nu mai are rost să încerc”.
Când examinăm aceste concluzii în terapie, căutăm să înțelegem cum ajunge o dificultate concretă să devină un verdict despre propria persoană. Simptomele nu sunt alegeri, dar felul în care ne raportăm la ele poate adăuga presiune sau poate lăsa loc unor răspunsuri mai flexibile.
Participarea poate avea și alt ritm
Încurajarea, atât de importantă în abordarea adleriană, începe prin a recunoaște dificultatea și a căuta o formă de participare posibilă în condițiile actuale. O așteptare realistă ne poate ajuta mai mult decât presiunea de a reveni imediat la nivelul obișnuit.
Apartenența se vede și aici, în posibilitatea de a rămâne în relație fără să fim mereu energici, disponibili și interesanți. Dacă aștept să fiu în cea mai bună formă înainte să răspund unui prieten, risc să pierd tocmai contactul care mi-ar fi putut face bine.
Adaptarea la sezonul rece poate însemna să mutăm o activitate într-un interval cu lumină, să reducem un program prea încărcat sau să păstrăm deliberat ceva care ne oferă satisfacție. Aceste ajustări au sens când țin cont de persoană și de capacitatea ei actuală.
Dacă manifestările persistă, se intensifică sau afectează tot mai mult munca, somnul și relațiile, evaluarea profesională devine importantă. Pentru cineva aflat deja în tratament, schimbările observate merită discutate cu specialiștii implicați.
Putem folosi experiența toamnelor trecute ca să pregătim sprijinul de care avem nevoie acum. Dacă știm că această perioadă ne solicită mai mult, ce putem pregăti diferit, în loc să așteptăm să vedem cât de greu va fi?
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu
Regiunea din România care a fost desemnată cea mai subestimată destinație turistică din lume pentru 2027
100 de zile critice. România, în ochiul furtunii
Antrenorul lui Getafe s-a convins de unul dintre fotbaliștii de la Universitatea Craiova: "Poate juca în La Liga"
PNL a decis să voteze Guvernul Niculescu și intră în Opoziție. Demnitarii PNL își depun demisiile. Bolojan va semna un acord cu premierul desemnat (Video)
