Guvernul Luca Niculescu a trecut, marți, de votul Parlamentului, cu o largă majoritate. Au fost 280 de voturi pentru și 58 împotrivă.
Astfel, după aproape șase luni în care a fost condusă de un Executiv interimar, România are iar un guvern cu drepturi depline.
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului, actul fiind deja publicat în Monitorul Oficial.
Miniştrii şi premierul vor depune oficial jurământul la ora 19, la Cotroceni. Tot în această seară va avea loc şi prima şedinţă a noului Executiv.
Ședința Parlamentului a început cu discursul premierului Luca Niculescu, care a spus că România nu mai are timp de pierdut şi putem pune capăt astăzi unei perioade de blocaj. Luca Niculescu a acceptat acest mandat tocmai pentru că "România nu-şi mai poate permite o criză prelungită".
A urmat discursul liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a lansat un atac dur la adresa PNL și USR, afirmând (fără vreo dovadă) că, timp de șase luni, cele două partide ”s-au luptat pentru putere în timp ce bolnavii s-au luptat pentru viață fără tratamente”.
”Le urez condoleanțe tuturor catastrofelor USR-iste care își vor pierde sinecurile grase de la stat. Drum bun, dar aveți grijă, nu toți sunteți norocoși ca Fritz”, le-a transmis Grindeanu celor de la USR.
Liderul AUR, George Simion, a anunțat că nu votează ”acest nou guvern marionetă”, a acuzat PNL că a fost șantajat să voteze Cabinetul Niculescu și a cerut din nou libertate pentru Călin Georgescu!?!
Președintele PNL, Ilie Bolojan, i-a dat replica lui Simion: Nu a fost șantajat, iar PNL va da un vot de necesitate pentru încheierea acestei crize.
De dimineaţă au fost și ultimii cinci miniștri propuși: Radu Marinescu (Justiție), Mihai Ghigiu (Investiții și Proiecte Europene), Dan Neculăescu (MAE), Florin Manole (Muncă) și Alexandru Rogobete (Sănătate).
Luni au fost audiați ceilalți 13 membri propuși ai Cabinetului.
Toți au primit avize favorabile, deși unele audieri au fost marcate de dispute între candidați și parlamentarii Opoziției.
Spotmedia.ro a transmis LIVE TEXT audierile de azi, dezbaterile și votul decisiv pentru învestirea Guvernului Niculescu:
- Mesajul lui Luca Niculescu, după rezultatul votului - „Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încredere, mulțumesc PSD pentru susținere, mulțumesc PNL, UDMR, minorităților și parlamentarilor care au votat acest guvern. Este un moment important pentru România, ieșim din șase luni de criză, ne punem imediat pe treabă. Din această seară, ne apucăm imediat de treabă, cu prima ședință de guvern. Prioritățile sunt cunoscute. România nu mai poate aștepta. A fost o zi importantă, vreau să le mulțumesc parlamentarilor pentru voturile primite. Este un vot care ne responsabilizează. Din această seară România are un guvern cu puteri depline”, a declarat premierul.
- Avem Guvern - Guvernul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului. Au fost 280 de voturi pentru și 58 împotrivă.
- S-a încheiat votul.
- A început votul pentru Guvernul Luca Niculescu.
- Discursul lui Kelemen Hunor: Doar criza guvernamentală ia sfârşit. Celelalte rămân
”Vom vota un guvern monocolor şi fără o majoritate stabilă condus de domnul Luca Niculescu. Suntem conştienţi şi sper că şi Guvernul este conştient că prin acest vot de învestire doar criza guvernamentală declanşată în luna mai ia sfârşit. Celelalte crize rămân. Rămâne criza bugetară, nu scăpăm de criza economică, criza socială bate la uşă”.
”Cei care vom părăsi azi Executivul și vom intra în Opoziție, dar oferind sprijin punctual Guvernului avem o responsabilitate uriașă. Trebuie să fim o alternativă bazată pe înțelegere, nu pe ură, nu pe un radicalism vecin cu violența și cu haosul”.
- Discursul lui Radu Miruţă (USR): Problema acestui guvern nu este numele premierului
”Problema acestui guvern nu este numele premierului. Problema acestui guvern este pesedizarea instituţiilor statului, către care vă uitaţi cu mult jind. Aţi avut din 1990 până astăzi 18 participări în guverne şi 11 premieri, şi cifrele vorbesc de la sine. 5 milioane de români plecaţi din ţară, fabrici închise, transformate în ruină, după ce dvs aţi schimbat produsele din Made in Romania în Made by PSD”.
”Domnule Grindeanu, un PSD cu lideri prinşi cu bani şi şpagă în portbagaje, un PSD cu miniştri care zboară în condiţii controversate cu avioane private plătite de firma Nordis, care a luat banii de la români şi nu le-a mai dat înapoi apartamentele contrastate, nu poate fi un PSD care pretinde că are soluţii”.
- Discursul liderului PNL, Ilie Bolojan: Nu suntem șantajați
”Guvernul interimar a luptat să țină România pe linia de plutire. Cei care au doborât Guvernul nu au reușit să ofere o soluție fiabilă. Ne aflăm în fața unei decizii: continuăm criza politică sau o închidem? Când îl auzi pe domnul Grindeanu, îți dai seama ce greu îți este. Dar cu ce preț pentru țară? Când serviciile de bază riscă să nu mai poată funcționa sau când camerele de gardă nu vor mai putea prelua pacienții și urgențele pentru că nu vor avea cu ce să le rezolve, atunci oamenii vor suferi și, sigur, nimeni nu va răspunde de asta. Așa ceva nu trebuie să se întâmple”.
”PNL va da astăzi un vot de necesitate, un vot pentru încheierea acestei crize. Nu intrăm la guvernare, nu negociem funcții, nu pretindem în schimb decât menținerea direcției României. Și nu suntem șantajați, ca să fie clar pentru toată lumea. PNL nu va împinge România spre colaps doar pentru a demonstra că unii au greșit”.
”România trebuie să continue drumul corect început. Guvernul țării, oricare ar fi el, trebuie să lucreze pentru un stat mai eficient, să țină cheltuielile sub control, să impună reguli egale pentru toți și să promoveze investițiile”.
- Discursul lui George Simion. Liderul AUR cere iar libertate pentru Călin Georgescu:
„Știți foarte bine câte voturi primiți din partea AUR pentru acest nou guvern marionetă. Același număr pe care l-ați primit și pentru cele anterioare. Zero. Nu suntem trădători, cum sunt alții care comentează. Fac un apel către toți parlamentarii cu coloană vertebrală. Nu vă murdăriți și nu votați acest guvern. Nu va face decât să continue sărăcirea populației”.
„De cinci luni vă prefaceți că vă certați și astăzi ajungeți să votați cot la cot. Domnule Bolojan, mă uit în ochii dvs: Cu ce vă au la mână? Cu ce vă șantajează? Ce faceți voi aici se cheamă trădare. Ce faceți voi de cinci luni este să dați aspirine unui pacient bolnav de cancer. O să veniți la noi să semnăm moțiuni de cenzură, voi care astăzi dați votul acestui guvern? Dacă vă e frică de popor și alegeri, acolo este răspunsul”.
„De cinci luni de zile vă jucați de-a poliția politică și hărțuiți propriii cetățeni. Așa că o zic clar și tare de la tribuna acestui Parlament, libertate pentru Călin Georgescu!”.
- Discursul liderului PSD, Sorin Grindeanu: Atacuri dure la adresa PNL și USR
„Vă dau o primă veste bună. Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor, iar astăzi decidem dacă lăsăm țara blocată în criză și haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo”.
”PSD a ales responsabilitatea. Votăm azi Guvernul Niculescu pentru că România are nevoie de o schimbare de direcție. Dar să fie clar: Nu vom administra eșecul lui Ilie Bolojan și al dreptei! Îl vom expune public, din prima zi. Acesta este angajamentul meu în fața românilor!”
”Doamnelor și domnilor de la USR, ați venit la guvernare cu discursuri despre reformă, despre competență, despre integritate. Plecați de la putere cu un lider condamnat, un salvator sub braț și cu agenda publică ocupată de ură și istericale. Da, atât de jos ați adus nivelul. Ați plecat de la zero și la zero ați rămas”
”Românii așteaptă explicații de la USR. Pentru jaful de la Mangalia, de la Sadu, de la Romaero, jaful cu contractele pe SAFE, contract cu contract, decizie cu decizie, leu cu leu. Românii au dreptul să știe. Vom pune oglinda transparenței în față. Le urez condoleanțe tuturor catastrofelor USR-iste care își vor pierde sinecurile grase de la stat. Drum bun, dar aveți grijă, nu toți sunteți norocoși ca Fritz”.
- Discursul lui Luca Niculescu:
”Mă aflu în fața dvs într-un moment în care România nu mai are timp de pierdut. Putem pune capăt astăzi unei perioade de cinci luni de interimat, blocaj politic. Cinci luni în care lumea s-a schimbat, în timp ce la București lumea a stat pe loc.”
”Esența votului de azi depășește instalarea unui cabinet. Adevărata miză rămâne dacă România rămâne captivă în calcule electorale, limitări și faimoasele linii roșii sau dacă are forța să închidă această etapă, o etapă nefericită a vieții noastre politice, să-și repornească economia, să acționeze coerent într-un moment de vulnerabilitate politică, economică, socială și geopolitică”.
”Am acceptat acest mandat pentru că România nu își mai poate permite o criză prelungită. Are nevoie de un guvern care să gestioneze dificultățile prezentului și să pună în mișcare schimbările de care țara are nevoie. Vin cu un program de guvernare, cu o echipă, și un angajament pentru câteva obiective foarte clare. Va fi un guvern care aduce bani și investiții în țară, care va contribui la consolidarea Europei și care îi va apăra pe români”.
”Vom pune accent pe eficiența cheltuielilor, combaterea evaziunii, eliminarea privilegiilor. Statul își va reduce propriile cheltuieli și risipa din agențiile de stat înainte de a cere ceva în plus contribuabililor corecți. Intrăm direct în urgențe începând de mâine: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului pe anul viitor, siguranța energetică și închiderea fără pierderi a PNRR”.
„Le spun românilor ce fel de guvern va fi acesta. Va fi un guvern care aduce bani și investiții în țară, un guvern care creează locuri de muncă. Va fi un guvern care va contribui la consolidarea Europei și care îi va apăra pe români. România nu traversează doar o criză bugetară, traversează o criză a modelului său de dezvoltare. Este un model care cu siguranță că a produs rezultate importante în trecut”.
”Dăm un semnal de predictibilitate pentru mediul de afaceri. Păstrăm cota unică, eliminăm impozitul minim pe cifra de afaceri şi deschidem schemele de relansare pentru producţia în ţară”.
”Energia produsă de România trebuie să fie motorul industriei. De aceea, ne propunem să reducem costul efectiv al electricităţii pentru industriile strategice, prin contracte pe termen lung, instrumente europene de sprijin, investiţii în producţie şi stocare şi modernizarea reţelelor. Nu vorbim despre preţuri stabilite artificial sau despre subvenţii permanente, ci despre o politică energetică în serviciul oamenilor şi al competitivităţii industriei româneşti”.
- Premierul desemnat, Luca Niculescu, a sosit la Parlament alături de miniștrii Cabinetului său. ”Este normal să am emoții”, le-a spus el jurnaliștilor înainte de ședință.
- Kelemen Hunor e convins că Guvernul va trece - Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este convins că Guvernul Luca Niculescu va trece azi de votul Parlamentului. „Sunt convins că va trece acest guvern, cu voturile PSD, ale liberalilor, ale noastre, ale minorităților naționale, ale grupului condus de Victor Ponta. Nu am emoții. Astăzi, în această seară, sunt convins că guvernul condus de Luca Niculescu va depune jurământul (…) E singura soluție (…) E ultima variantă cu care Parlamentul va încerca să învestească un guvern. Că e o soluție bună sau nu, e greu de spus acum”, a spus Kelemen Hunor, la Digi24.
- S-au încheiat toate audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu. Urmează votul decisiv pentru învestirea Guvernului. Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului începe la 14:00.
- Alexandru Rogobete a obținut aviz favorabil pentru funcția de ministru al Sănătății.
- Ministrul propus al Muncii, Florin Manole (PSD), a primit aviz favorabil, cu 52 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” și 3 abțineri.
- Și Sebastian-Dănuț Neculăescu, propus ministru al Afacerilor Externe, a primit avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate. Au fost înregistrate 36 de voturi pentru, 4 împotrivă, 5 abțineri.
- Alexandru Rogobete, ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, este audiat în comisiile parlamentare. El a declarat că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar.
- A început și audierea lui Florin Manole, propus la Ministerul Muncii. CASS la indemnizația pentru creșterea copilului va fi eliminată la începutul anului 2027, după ce vom identifica sursele de finanțare, întrucât este vorba de peste 500 de milioane de lei, a declarat Florin Manole în cadrul audierilor.
- Mihai Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a obținut aviz favorabil. Parlamentarii l-au aplaudat la finalul audierii.
- A început și audierea lui Sebastian-Dănuț Neculăescu, propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe.
- Radu Marinescu, propus ministru al Justiției, a primit aviz favorabil. S-au înregistrat 78 de voturi pentru și 47 de voturi împotrivă.
- Mihai Ghigiu a ajuns în fața comisiilor de specialitate – Alexandru-Mihai Ghigiu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, este audiat în comisiile parlamentare pentru afaceri europene.
- Ce a spus Radu Marinescu despre acuzațiile de plagiat - Ministrul propus pentru Justiție a fost întrebat la audieri despre acuzația de plagiat. afirmând că îndeplinește absolut toate condițiile legale și etice pentru a ocupa funcția de ministru al Justiției. ”Am fost șef de promoție, deci am o diplomă universitară la o universitate din hexagonul facultăților de drept, am o carieră de 30 de ani în profesie și am exercitat mandatul de ministru al Justiției cu demnitate și cu rezultate concrete, indiferent de discursul politic. Judecați reputația mea publică după exercițiul concret al profesiunilor juridice care au un impact asupra mandatului de ministru. În ceea ce privește acuzația academică, este o chestiune în cercetare și va fi clarificată strict din perspectivă academică. Am susținut o teză de doctorat acum 20 de ani, după rigorile momentului respectiv. Să fiu acuzat acum după criterii noi, este cu totul altceva, dar nu se intersectează cu exercitarea mandatului meu din punct de vedere legal”, a spus Marinescu.
- A început audierea lui Radu Marinescu – Ministrul propus pentru Justiție, Radu Marinescu (PSD), este audiat în comisiile parlamentare de specialitate. El a spus că printre prioritățile sale se numără înființarea unei agenții pentru protecția victimelor infracțiunilor. „Intenționăm să adoptăm o viziune instituțională și unitară de politici publice în ceea ce privește protecția victimelor infracțiunilor. Există foarte multe discuții în spațiul public, în spațiul politic, în spațiul instituțional despre protejarea victimelor infracțiunilor. Este o preocupare legitimă pentru că, din păcate, criminalitatea este în creștere și atunci și victimele sunt tot mai numeroase”, a declarat Radu Marinescu.
Cum se desfășoară votul
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului începe la ora 14:00.
Premierul desemnat Luca Niculescu va avea la dispoziție 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare și a echipei de miniștri. Vor urma dezbaterile parlamentare, în care fiecare grup politic va avea un timp de intervenție stabilit în funcție de reprezentarea în Parlament.
La final, deputații și senatorii vor vota asupra învestirii întregului Cabinet.
Avizele acordate miniștrilor în comisiile de specialitate sunt consultative. Decisiv este votul din plenul reunit, unde Guvernul trebuie să obțină majoritatea cerută de Constituție, respectiv cel puțin 233 de voturi.
Cine susține Guvernul și cine votează împotrivă
PSD, partidul care a propus majoritatea miniștrilor, are 127 de parlamentari. PNL dispune de 81 de mandate, iar UDMR de 31. Împreună, cele trei formațiuni au 239 de voturi, cu șase peste pragul necesar învestirii.
La acestea s-ar putea adăuga voturile minorităților naționale, ale grupului Uniți pentru România, ale grupului PACE și ale unor parlamentari neafiliați, care și-au anunțat susținerea.
PNL a decis să voteze Guvernul Niculescu, dar să rămână în Opoziție. Ilie Bolojan a semnat cu premierul desemnat un acord de susținere, care prevede, printre altele, respectarea țintelor de deficit bugetar, pregătirea bugetului pentru 2027 și adoptarea unor măsuri urgente pentru funcționarea instituțiilor publice.
UDMR a semnat, la rândul său, un acord cu Luca Niculescu. Kelemen Hunor a explicat de ce formațiunea nu intră în Guvern, deși susține învestirea acestuia. Printre condițiile negociate se numără respectarea drepturilor minorităților și sprijinirea învățământului în limba maghiară.
De cealaltă parte, USR și AUR au anunțat că vor vota împotriva Guvernului Niculescu. USR contestă revenirea PSD la conducerea Executivului, în timp ce AUR critică modul în care a fost formată noua majoritate parlamentară.
A patra încercare după căderea Guvernului Bolojan
România este condusă de un guvern interimar din 5 mai, când Cabinetul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
Prima propunere de premier, Eugen Tomac, și-a depus mandatul înainte de a ajunge la votul Parlamentului. Au urmat două tentative eșuate de învestire, cu Adrian Veștea și Siegfried Mureșan.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze Guvernul pe 5 octombrie, după o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare.
Negocierile pentru formarea noului Cabinet au fost marcate de neînțelegeri între partide privind participarea la guvernare și susținerea parlamentară.
Pentru a depăși blocajul, Luca Niculescu a propus un acord politic pentru șase luni, axat pe câteva reforme și obiective prioritare.
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că există șanse mari ca noul Cabinet să primească votul Parlamentului. Șeful statului a spus că va încerca să colaboreze instituțional cu Guvernul Niculescu și că așteaptă de la acesta continuarea reformelor.
