Președintele american Donald Trump l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că nu dorește să pună capăt războiului din Ucraina și a sugerat că liderul de la Kiev nu ar fi urmărit niciodată încheierea conflictului. Trump și-a apărat totodată decizia de a suspenda noi sancțiuni împotriva Rusiei, susținând că nu vrea să compromită negocierile de pace cu Moscova.
Acesta este cel mai recent episod al disputei dintre cei doi președinți, după o săptămână în care Washingtonul a făcut presiuni asupra Kievului să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești și a luat mai multe decizii criticate de Ucraina și de aliații europeni.
Într-un mesaj publicat duminică pe Truth Social, Trump a susținut că încearcă să negocieze încheierea războiului și că impunerea unor noi sancțiuni ar putea determina Rusia să se retragă de la masa negocierilor, relatează AFP.
„Decizia mea privind Rusia este una foarte simplă. Sunt în proces de negociere a păcii în războiul dintre Rusia și Ucraina și nu vreau să fac nimic care să îndepărteze, în mod nechibzuit, Rusia de la masa negocierilor”, a scris Trump.
Președintele american și-a îndreptat apoi criticile către Zelenski, invocând inclusiv ajutorul financiar oferit Ucrainei de Europa și de fosta administrație americană.
„Lui Zelenski nu-i pasă și, sincer să fiu, având în vedere toți banii pe care Europa i-a dat și pe care «Crooked Joe» Biden i-a dat în trecut, el nu vrea să pună capăt acestui război și probabil că niciodată n-a vrut”, a afirmat Trump.
În schimb, liderul de la Casa Albă a insistat că el dorește încheierea conflictului și a susținut că negocierile înregistrează „mari progrese”.

Sancțiuni suspendate și motorină din Rusia
Declarațiile au fost făcute după ce Trump a semnat vineri un decret prezidențial prin care a suspendat aplicarea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, prevăzute de legislația americană. Măsurile vizau inclusiv vânzările de combustibili fosili din Rusia și urmau să intre în vigoare în zilele următoare.
Washingtonul a permis, de asemenea, reluarea unor livrări de motorină rusească pe piețele internaționale, în baza unui acord încheiat cu Moscova.
Administrația americană încearcă astfel să reducă presiunea asupra prețurilor la combustibili, într-un moment sensibil pentru republicani, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie.
Prețurile la produsele petroliere, în special la motorină, au crescut puternic după izbucnirea războiului cu Iranul, la sfârșitul lunii februarie. Atacurile asupra infrastructurii energetice din regiune și dificultățile de transport prin Strâmtoarea Ormuz au afectat aprovizionarea piețelor.
Trump acuză Ucraina că scumpește motorina
Președintele american a reluat și acuzațiile potrivit cărora atacurile ucrainene asupra rafinăriilor din Rusia contribuie la creșterea prețurilor la combustibili, inclusiv în Statele Unite.
„Zelenski vizează rafinăriile din Rusia știind că aceste atacuri afectează grav piețele globale de motorină, inclusiv în Statele Unite. Fermierii, crescătorii de animale și companiile de toate tipurile suferă enorm din această cauză”, a susținut Trump.
Liderul american a sugerat în repetate rânduri că atacurile ucrainene ar avea inclusiv scopul de a-i afecta pe republicani înaintea alegerilor din noiembrie.
Atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești au contribuit la reducerea cantităților de combustibil disponibile pe piață, însă scumpirile au fost alimentate și de războiul din Orientul Mijlociu.
O săptămână de confruntări între Trump și Zelenski
Relațiile dintre Washington și Kiev s-au deteriorat puternic în ultimele zile, după ce Trump a criticat reluarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești.
Joi, președintele american a calificat aceste atacuri drept „o rușine” și a declarat, într-un interviu pentru Newsmax, că este mai dificil să negocieze cu Zelenski decât cu Vladimir Putin. „Nu vrea să ajungă la un acord. Spune că vrea să ajungă la un acord, dar nu vrea. Nu, nu sunt un mare fan al lui Zelenski”, a afirmat Trump.
Kievul reluase atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești după ce a acuzat Moscova că a continuat să bombardeze instalațiile energetice ucrainene, în pofida armistițiului anunțat de președintele american.
În paralel, administrația Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei și a aliaților europeni pentru oprirea acestor atacuri. Potrivit Financial Times, Washingtonul a avertizat că ar putea suspenda furnizarea de arme și schimbul de informații militare dacă operațiunile împotriva infrastructurii energetice rusești continuă.
Ucraina s-a confruntat ulterior cu o întrerupere de trei zile a schimbului de informații americane necesare avertizării în cazul atacurilor cu rachete balistice, precum și cu restricții privind comunicațiile militare prin satelit.
Duminică, Zelenski a declarat că este recunoscător Statelor Unite pentru reluarea furnizării informațiilor care permit Kievului să se pregătească pentru atacurile rusești.
O altă sursă de tensiune a fost acordul dintre Washington și Moscova privind motorina rusească. Zelenski a declarat că s-a simțit trădat de această decizie, în timp ce Uniunea Europeană a avertizat că veniturile suplimentare obținute de Rusia din exporturile de combustibil pot contribui la finanțarea războiului împotriva Ucrainei.
