Turcia a interzis, de joi, fumatul în locurile publice aglomerate, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului.
În ultima vreme, îmbolnăvirile au crescut mult în Turcia, unde miercuri au fost depistate 2.693 de noi cazuri. Însă Ankara raportează doar pacienții simptomatici, deci numărul celor infectați este mult mai mare.
Ministerul de Interne a anunțat miercuri că interzicerea fumatului are ca rol forțarea cetățenilor să poarte mască de protecție, potrivit Reuters. Oamenii își dădeau jos masca pentru a fuma.
Regula se aplică pe străzile și locurile publice aglomerate, precum și stațiile de transport în comun.
La începutul săptămânii, Turcia a instituit și o carantinare parțială, în anumite provincii, care se aplică vârstnicilor. Măsura e în vigoare și în Ankara sau Istanbul și se adresează celor de peste 65 de ani, care nu au, astfel, voie să iasă din case în intervalul 10:00 - 16:00.
Iar de săptămâna trecută preşedintele Recep Erdogan a anunțat că toate afacerile, inclusiv restaurante, cafenele, piscine sau cinematografe, trebuie să închidă la ora 22:00.
Mai mult de 400.000 de persoane au fost raportate până acum de Turcia ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, iar numărul deceselor e de 11.145.