Numărul tot mai mare de decese Covid și de internări la ATI vine din urmă, în general de la cazurile care erau noi acum câteva săptămâni, dar au evoluat, s-au agravat. Cum de atunci valul al doilea a tot crescut, e de așteptat ca situația să se agraveze în continuare.
În acest moment, cazurile noi par să fi intrat pe un platou în jur de 10.000, atunci când capacitatea de testare este cea obișnuită, adică în jur de 30.000 de teste.
Ar fi bine să fie așa, dar greu de explicat, pentru că măsurile restrictive de-abia intrate în vigoare nu aveau cum să-și facă deja efectul. Deci ar trebui să credem că epidemia a încetinit și fără ele, ceea ce e greu.
Repet, ar fi foarte bine să fie așa, dar eu mă tem că, în privința cazurilor noi, plafonarea este artificială și ține de numărul de teste zilnice. Ca să înțelegem care este situația testării ar trebui să ne uităm atent la numărul și structura testării zilnice.
Capacitatea maximă atinsă este, potrivit premierului Orban, spre 50.000 de teste/zi. Și, totuși, arareori au fost făcute 40.000 sau mai multe teste. De ce?
Pentru că nu există cerere, spune dl Orban. Cum oare să nu fie, când epidemia este în extindere?
Să luam datele anunțate miercuri: 38.863 de teste în total, 9.799 de pozitivi, rata de pozitivare 25.21%. Din totalul testelor însă doar 23.110 au fost testări gratuite, în baza definiției de caz și a protocolului medical, și 15.753 teste la cerere, pe banii celui testat.
Acestea din urmă sunt făcute de persoane care au nevoie de test pentru o internare, pentru o deplasare în străinătate, pentru că sunt mai anxioase sau pentru că au simptome, dar nu vor să aștepte după testarea gratuită și mașinăria defectă a DSP.
În mod evident, grosul pozitivilor vine din prima categorie, testele făcute gratuit pe protocolul medical, care rămân însă extrem de puține. În urmă cu o zi, au fost sub 18.000.
De ce se întâmplă asta?
Din două motive, în principiu. Pe de-o parte, anchetele epidemiologice la noi sunt extrem de ineficiente. DSP-urile au oameni puțini, nu lucrează cu protocoale precise, la telefoane și e-mailuri nu răspunde nimeni.
Fără ele e greu să stabilești contacţii unui pozitiv și dacă operațiunea ia mai multe zile e degeaba, pentru că acești contacţi au tot timpul din lume să plimbe virusul peste tot.
De câteva zile, mai precis de la intrarea în vigoare a noului sistem de raportare, există mii de cazuri pozitive care nu sunt alocate niciunui DSP, deci ancheta epidemiologică nici măcar nu poate începe.
Pe de altă parte, și dacă am avea anchete eficiente, din strategia de testare a Ministerului Sănătății scapă o categorie importantă.
Cine intră în strategia de testare?
- persoane simptomatice
- contacți simptomatici
- diferite categorii de risc din cauza unor afecțiuni preexistente
Cine lipsesc? Contacții direcți asimptomatici. Adică, de exemplu, soția asimptomatică sau colegul de birou asimptomatic ai unor pozitivi. Teoretic, ei intră în izolare. Dar fără a ști dacă sunt la rândul lor pozitivi, ce se întâmplă cu contacții lor, contacții unui potențial asimptomatic?
Pentru că anchetele epidemiologice merg foarte greu, uneori acești contacți direcți nu află și nu intră în izolare, dacă intră, decât după zile bune de când au de facto acest statut.
În fapt e și mai rău pentru că, în ultima vreme, nu mai sunt prinși în testare nici măcar cei ușor simptomatici. Unde poți fi ei testați? La camerele de gardă ale spitalelor, unde este puhoi de lume și unde fie preferă să nu se ducă, fie se duc și sunt trimiși la medicul de familie care să le urmărească evoluția.
De ce suntem în situația aceasta? Pentru că lipsește o capacitate despre care nu se prea vorbește. Cea de recoltare. Câți oameni instruiți îți trebuie pentru a te duce la contacți să-i testezi?
În mod normal, ar trebui să existe un sistem în care aceștia să vină sau să fie aduși ei cumva la testare în locuri speciale care să nu fie camere de gardă.
Din informațiile mele, pe masa Ministerului Sănătății există o propunere a experților privind înființarea unor asemenea centre de recoltare pentru testarea gratuită, atât a contacților direcți asimptomatici, cât și a celor ușor simptomatici.
Dacă persoanele acestea ar fi prinse în strategia de testare a Ministerului Sănătății, cu siguranță capacitatea de testare a laboratoarelor ar fi folosită la maximum. Și ea ar trebui să crească în continuare, cu aparate de mare capacitate și cu programe de instruire a personalului, organizate în centrele universitare.
La ce ar folosi, cât timp avem indicatorii clari ai internărilor la ATI și deceselor?
Pentru a izola cât de mulți pozitivi posibil.
Pentru a avea o imagine cât mai corectă a situației reale. Dacă mesajul va fi că e de bine, că se potolește, că e platou, și autoritățile, și lumea se vor relaxa.
Pentru a ține sub observație cât mai mulți dintre pozitivi, pentru ca ei să fie conștienți ce boală au și sunt astfel șanse mai mari de a prinde momentul în care încep să se agraveze. Ca să nu îi mai preiei la spital în faze foarte avansate, atunci când au nevoie de paturile ATI pe care nu le ai.
