Trupurile vizibil torturate ale trei bărbaţi care au fost împuşcaţi mortal au fost găsite sâmbătă într-o groapă comună în apropiere de Bucea, cu mâinile legate şi ochii acoperiţi, a anunţat poliţia din Kiev, relatează AFP.
„Victimele au fost torturate mult vreme (…) În final, fiecare dintre ele a primit un glonte în tâmplă”, a precizat într-un comunicat şeful poliţiei din Kiev, Andrii Nebitov.
"Victimele aveau mâinile legate, material textil în jurul feţei pentru a nu vedea nimic şi unele aveau căluş în gură", a adăugat el.
Trupurile celor trei bărbaţi au fost găsite la Miroţke, un sat apropiat de Bucea, care a devenit un simbol al atrocităţilor războiului din Ucraina şi în care numeroase cadavre de civili au fost descoperite.
"Potrivit datelor preliminare, ocupanţii au încercat să ascundă urmele violenţelor lor, deci au aruncat trupurile într-o groapă şi le-au acoperit cu pământ", a precizat Nebitov.
Kievul acuză forţele ruse că au comis masacre după descoperirea a zeci de cadavre în haine civile în aceste localităţi ocupate apoi abandonate de armata rusă în jurul Kievului.
În această săptămână, justiţia ucraineană a pus sub acuzare zece soldaţi dintr-o brigadă rusă desfăşurată în regiune în timpul scurtei lor ocupaţii, aceştia fiind acum căutaţi pentru "tratament crud faţă de civili şi alte încălcări ale legii şi cutumelor războiului".
Oficialii ruși neagă masacrul de la Bucea
Amintim că președintele rus Vladimir Putin a descris descoperirea unor cadavre de civili în Bucea, după plecarea forțelor ruse, ca fiind „provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în acest oraș”.
Înaintea acestuia, și alţi oficiali ruşi au negat orice abuz din partea forţelor ruse la Bucea, Kremlinul calificând drept „falsuri” imaginile cu cadavrele împrăştiate pe străzile acestui oraş publicate de mass-media acum câteva săptămâni, la care iată că se adaugă altele noi.
De exemplu, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a acuzat oficialii şi mass-media occidentale că „au dat un verdict 'vinovat' împotriva ţării noastre (...) fără să încerce măcar să verifice nimic”. Potrivit acesteia, partea ucraineană fie a executat civili în acest oraş, fie a transportat cadavre acolo pentru a crea un scenariu.
Ulterior, Vladimir Putin a acordat un titlu onorific unități militare ruse care a fost acuzată de Ucraina că a comis masacrul din Bucea.
Ce spune Guvernul german despre ipoteza rusă
Ipoteza rusă despre o înscenare ucraineană a cadavrelor în Bucea nu „este sustenabilă”, având în vedere imaginile din satelit care au fost difuzate, a estimat guvernul german.
Aceste imagini arată în special că victimele descoperite de mass-media weekendul trecut se aflau acolo cel puţin din 10 martie, când forţele ruse se aflau în această zonă, a declarat la Berlin purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.
De asemenea, și jurnaliștii de la BBC au analizat filmările cu cadavrele de pe străzile din Bucea și au concluzionat că tragedia nu are cum să fie o înscenare.