Prima reacție a lui Putin privind masacrul de la Bucea

Prima reacție a lui Putin privind masacrul de la Bucea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat miercuri drept o „provocare grosolană şi cinică” a autorităţilor ucrainene descoperirea unor cadavre de civili în oraşul Bucea, lângă Kiev, după retragerea forţelor ruse, relatează AFP.

Declarațiile lui Putin au fost făcute în cadrul unei convorbiri cu premierul ungar Viktor Orban și preluate apoi într-un comunicat al Kremlinului.

Președintele Rusiei a descris totul ca fiind „provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în oraşul Bucea”.

ADVERTISING

Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în acest caz, care a provocat o profundă indignare la nivel internaţional.

Înaintea preşedintelui Putin, alţi oficiali ruşi au negat orice abuz din partea forţelor ruse la Bucea, Kremlinul calificând drept „falsuri” imaginile cu cadavrele împrăştiate pe străzile acestui oraş publicate la sfârşitul săptămânii trecute de mass-media.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a acuzat oficialii şi mass-media occidentale că „au dat un verdict 'vinovat' împotriva ţării noastre (...) fără să încerce măcar să verifice nimic”.

„Această falsificare penală a fost inventată pentru a justifica următoarea serie de sancţiuni” împotriva Moscovei, inclusiv o expulzare pe scară largă a diplomaţilor din diferite ţări a afirmat ea, într-o conferinţă de presă săptămânală, apreciind că mass-media occidentale sunt complice la abuzurile din Bucea.

„Şi desigur, pentru a complica, dacă nu a perturba complet negocierile (de pace)”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse citată de Reuters.

Potrivit acesteia, partea ucraineană fie a executat civili în acest oraş, fie a transportat cadavre acolo pentru a crea un scenariu.

Ipoteza rusă despre o înscenare ucraineană a cadavrelor în Bucea nu „este sustenabilă”, având în vedere imaginile din satelit care au fost difuzate, a estimat miercuri guvernul german.

Aceste imagini arată în special că victimele descoperite de mass-media weekendul trecut se aflau acolo cel puţin din 10 martie, când forţele ruse se aflau în această zonă, a declarat la Berlin purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

Armata rusă a acuzat Ucraina că pune în aplicare scenarii similare în alte câteva localităţi din care forţele ruse s-au retras.

Rusia duce o ofensivă militară în Ucraina din 24 februarie. Ca reacţie la această intervenţie, ţările occidentale au impus Moscovei sancţiuni economice dure.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇