Șeful ANPC, după ce a promovat Ferma Dacilor: Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz eu?! Mă cutremură gândul să devin țapul ispășitor

Șeful ANPC, după ce a promovat Ferma Dacilor: Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz eu?! Mă cutremură gândul să devin țapul ispășitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat, după ce a promovat pensiunea Ferma Dacilor, că nu are nicio legătură ce a mâncat el acolo cu incendiul de marți, în care au murit șapte persoane.

El a subliniat că numai în mintea unora pot fi făcute legături și a precizat că a i se transfera vina altor autorităţi “numai pentru că dă bine mi se pare jenant”.

“Aş fi vrut să scriu un mesaj lung legat de nenorocirea de la Mizil. Nu pot spune decât: Dumnezeu să îi ierte pe cei care au pierit în incendiu! De la ce am mâncat eu acolo şi promovarea produselor româneşti până la incendiu numai în mintea unora pot fi făcute legături. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră atunci când mâncaţi într-un local cereţi toate autorizaţiile. A mi se transfera vina altor autorităţi numai pentru că dă bine mi se pare jenant. Mă cutremură gândul că şi la nivelul altor locaţii promovate se pot întâmpla lucruri neprevăzute şi să devin ţapul ispăşitor”, a scris Horia Constantinescu pe Facebook.

ADVERTISING

Şeful ANPC se întreabă, ironic, ”de ce nu se demarează o modificare a Constituţiei şi a Codului penal pentru ca tâmpeniile făcute la un moment dat în viaţă să devină o condamnare pentru tot restul existenţei”.

”Să se discute şi la nivelul bisericii pentru a fi eliminate spovedania şi iertarea păcatelor. Reintegrarea în societate trebuie de asemenea eliminată şi trecut negru pe alb faptul că odată ce ai furat cireşe în copilărie nimic şi nimeni nu te va putea vreodată ierta”, a mai afirmat Horia Constantinescu.

”Nu am să îmi reproşez nimic”

El a adăugat că nu ştie pentru ce ar trebui să se scuze, pentru faptul că în urmă cu 30 de ani îşi făcea prieteni fără să ştie ce urmează să facă aceştia în viaţă, sau că s-a oprit să mănânce jumări la acea pensiune fără să ia în calcul trecutul celui care le produce.

ADVERTISING

“Nu există condamnare mai mare ca aceea de a îţi îngropa propriul copil. Îmi este greu să cred că cineva ar fi putut accepta aceste riscuri expunându-şi propria familie. Nu ştiu pentru ce ar trebui să mă scuz eu?! Că în urmă cu 30 de ani îmi făceam prieteni fără să consult înainte globul de cristal şi să aflu ce urmează să facă aceştia în viaţă?! Că m-am oprit să mănânc jumări fără să iau în calcul trecutul celui care le produce?! Că am promovat un producător local şi produsele acestuia?! Ar trebui probabil construit un lagăr unde să fie trimişi toţi cei care la un moment dat au făcut tâmpenii mai mari sau mai mici!”, a mai afirmat şeful ANPC.

ADVERTISING

El a subliniat că nu are ce să îşi reproşeze în legătură cu incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor.

“Cornel Dinicu îşi va îngropa unul dintre copii! Este cea mai mare condamnare şi pedeapsă! Dumnezeu să îl odihnească şi să dea putere părinţilor! Tot Dumnezeu în mărinimia lui să ierte şi să-i protejeze pe toţi cei care au pierit în incendiu! Eu voi continua să vin la birou la aceleaşi ore şi să-mi fac treaba exact aşa cum trebuie! Nu am să îmi reproşez nimic şi doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!”, a declarat Horia Constantinescu, referindu-se la cel care se prezenta ca fiind patronul pensiunii şi fondatorul afacerii.

Pe data de 21 octombrie, pe pagina sa de Facebook, Horia Constantinescu promova pensiunea Ferma Dacilor despre care scria că este o idee românească, cu produse româneşti, cu peisaje unice şi oameni minunaţi.

Un puternic incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la pensiunea Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, din judeţul Prahova. Şapte trupuri carbonizate au fost găsite de către salvatori în pensiune.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇