Controale la toate pensiunile din Prahova. Ferma Dacilor nu avea nici măcar autorizație de construire

Controale la toate pensiunile din Prahova. Ferma Dacilor nu avea nici măcar autorizație de construire

Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, care a ars, marţi, în incendiu murind cel puţin șase oameni, funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, anunţă că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.

„Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat pentru News.ro marţi seară, prefectul de Prahova. 

ADVERTISING

Virgiliu Nanu, fost şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a explicat ce înseamnă acest document. 

„În lipsa autorizaţiei de construire, în baza unei modificări legislative, într-adevăr, se poate elibera un astfel de certificat prin care poţi autoriza acea construcţie. Acum se pun alte întrebări cu privire la existenţa pensiunii ca destinaţie. La momentul anului 2020 nu exista autorizaţia de construire”, a precizat prefectul Virgiliu Nanu.

Acesta anunţă controale la toate pensiunile din judeţ.

ADVERTISING

„Mâine voi dispune controale la pensiuni în privinţa autorizaţiilor de construire, autorizaţiilor de funcţionare şi, bineînţeles, autorizaţiilor de securitate la incendiu. În funcţie de această analiză pe care o să o am mâine dimineaţă (miercuri – n.red.), vom declanşa controale prin care o să verificăm toate pensiunile şi existenţa acestor autorizaţii”, a precizat prefectul de Prahova. 

Conform portalului web al pensiunii, aceasta funcţionează de 10 ani. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇