Există un element care nu lipsește din niciun regim politic autoritar, dictatorial, iliberal, populist și orice alt nume i s-ar da organizării politice care compromite democrația: corupția. Indiferent dacă e vorba despre o dictatură ucigașă, cum a fost cea a dominicanului Rafale Trujillo, de una totalitară și dezumanizantă, cum a fost stalinismul sau de una mai soft, care îl poate lăsa pe om în viață, privându-l de libertate și supunându-l, toate se bazează pe corupție.
Este una dintre concluziile tari ale celui mai recent volum de dialoguri între Mario Vargas Llosa, scriitorul peruvian care a dedicat ani de cercetare academică și de teren mai multor dictaturi, în special cele americo-latine, și regimuri politice pseudo-democratice, și Ruben Gallo (Conversație la Princeton, Humanitas Fiction, pentru limba română): fiecare regim politic nedemocratic se bazează pe corupție și pune în circulație corupția, ca principală tehnică de prezervare a regimului de putere.
Corupția este administrată și permisă în grade diferite, în așa fel încât dictatura, teroarea să fie treaba celor mai mulți dintre oamenii asupra cărora este exercitată acea putere. Cea mai mare perversitate a unui astfel de regim este că, de la un moment dat încolo, aproape toți pot fi luați drept complici. Sigur, unii acceptă mica participare la corupția generalizată pentru că așa se pot descurca. Pentru că sunt șantajați. Pentru că nu pot suporta ca toți ceilalți să aibă acces la drepturi, pentru că iau parte la corupție, iar ei să rămână moral curați, dar altminteri fără nimic. Și așa mai departe, știm din istoria noastră recentă ce rămâne în urma unei dictaturi care nu iese din tiparul descris de Llosa.
O explică foarte clar istoricul Cosmin Popa, într-unul dintre interviurile pentru Spotmedia.ro:
„Corupția a fost unul dintre lianturile regimului Ceaușescu. Corupție practicată la toate nivelurile, strâns îngemănată cu traficul de prestigiu și bunuri, de natură să țină un sistem pentru care pierderea de legitimitate și de atracție a ideologiei oficiale îl făcea aproape imposibil. În condițiile în care, poate cu excepția lui Ceaușescu, nimeni nu mai credea în comunism, în viitorul luminos al omenirii, știm foarte bine că ceaușismul a fost în bună măsură o dictatură birocratică.
Corupția devenea cu atât mai importantă cu cât făcea ca acele bunuri administrate prin intermediul mecanismelor de partid să capete o valoare din ce în ce mai mare, pe fondul penuriei generalizate. Aproape că nu mai reușim să facem deosebirea dintre loialitatea politică față de cuplul Ceaușescu și teama de a nu pierde accesul la privilegii. Nici nu are foarte mare importanță, din moment ce ambele căi au dus la producerea de crime care au concurat la menținerea acestui regim. Din cointeresare, din credința sau din teamă, este mai puțin important, cert este că au făcut-o. Și au ținut în viață acest regim.
Pe de altă parte, această viziune au extins-o asupra întregii societăți. Transferarea unei părți din funcțiile coercitive dinspre stat spre societate, cu acea reformă limitată a Codului Penal și a celui de Procedură penală din 76, care a dus la instituirea comisiilor care se ocupau cu pedepsele la locul de muncă, decriminalizarea unor infracțiuni, a dus la răspândirea, asemeni unei septicemii care invadează un organism, a comportamentului infracțional și imoral în societate, sub atenta supraveghere a PCR și a întregului aparat de represiune. Deja în anii 80, Miliția își pierde mult din funcțiile polițienești, alăturându-se efortului represiv al Securității și, în bună măsură, al Armatei”.
Odată cu căderea unui astfel de regim politic însă, spune Llosa, nu ne trezim într-o țară curată moral și înnoită. Societățile au fost infestate și cu o astfel de moștenire aveam de-a face, după decembrie 1989. Cu lustrația eșuată – nu doar în România, lustrația a reușit doar pentru Germania de Est și asta pentru că au fost transferate elite din Vest – românii au părut a aștepta un fel de soluție biologică, torționarii, nomenclaturiștii, profitorii majori ai corupției din comunism aveau să dispară și astfel generațiile noi să schimbe țara. Doar că tocmai cei care au beneficiat de corupția generalizată din comunism au înțeles că puterea are oroare de vid și au ocupat subteranele noii democrații.
„Infracționalitatea, corupția au devenit modalități de optimizare a absurdului funcționării mașinii de stat.
Efectele ceaușismului asupra moralei publice din România sunt devastatoare, asemănătoare cu cele generate de perioada fanariotă.
Sigur că lucrurile nu au fost niciodată perfecte, la fel ca în orice altă țară. Sunt însă perioade cu efecte devastatoare în planul moralității publice. Gândiți-vă la seria de argumente, aparent logice, ale celor care îl regretă astăzi pe Ceaușescu, apartament, serviciu, celebrul “descurcat”, la magazin, la școală, la spital. Practic este vorba despre corupția generalizată, care nu doar că a pătruns în toate sferele, dar în fiecare fibră a indivizilor care au trăit suficient de mult în acea perioadă”, spune Cosmin Popa.
A devenit mult prea uzată formularea „corupția ucide”, în așa fel încât în intrat în zestrea socio-culturală a românilor.
Știm prea bine că asta face corupția, că de asta a fost atât de brutal ucisă Alexandra Măceșanu, de asta a căzut internatul și un copil a murit, chiar înainte de împlini 18 ani, de asta au murit cei doi tineri la 2 mai și tot corupția care se transformă în privilegii a dus la moartea cumplită a oamenilor aflați în Ferma Dacilor. Tabloul istoric al României, cu continuitățile ei grotești, se văd în acest ultim caz: fost interlop devenit antrepenor de viață la țară, legitimat și apărat feroce de președintele ANPC, care în schimb a primit o prietenie de 31 de ani, și lăsat cu pensiunea să funcționeze, fără aviz de securitate la incendiu, o bombă așadar îngăduită din 2019, de la controlul care a constatat pericolul, și până azi.
Ca orice malignitate pe care o alimentezi, mârșăvia corupției a început să fie nediscriminatorie și să ucidă chiar și printre cei care se știau doar profitorii ei. Hrebenciuc și-a târât fiul după el, patronul de la Daci și-a pierdut în incendiu, ars de viu, unul dintre copii. Ce trăiește România azi este cea mai de jos treaptă a corupției.
Corupția a lovit iar, dar noi încă suntem în picioare și mulți dintre noi își orânduiesc vieți drepte, curate, cu așezări profesionale. Se țin festivaluri bune, se publică volume de cărți, se fac lansări, dezbateri.
Până când fiecare dintre noi va trece pe sub clădirea de pe care afișul „Atenție, cade!” în momentul nepotrivit, exact când cade.