Totul despre Ferma Dacilor, pensiunea în care au ars de vii cel puțin 6 persoane. Patron cu legături interlope, implicat în „Afacerea Portbagajul” și prieten cu șeful ANPC

Totul despre Ferma Dacilor, pensiunea în care au ars de vii cel puțin 6 persoane. Patron cu legături interlope, implicat în „Afacerea Portbagajul” și prieten cu șeful ANPC

Complexul Ferma Dacilor, din Tohani, care a ars în a doua zi de Crăciun, a fost construit începând cu acum zece ani.

Complexul, poziţionat pe un teren de circa 40 de hectare, a fost dezvoltat de antreprenorul Cornel Dinicu, care mai recent a intrat şi în alte businessuri, cum ar fi producţia de brânzeturi sau de produse din carne, potrivit celor mai recente date ZF.

Aflat la mai puţin de două ore de Bucureşti, resortul era o destinaţie populară în rândul celor care voiau să plece din Bucureşti şi să evite aglomeraţia de pe Valea Prahovei. Potrivit siteului, complexul cuprindea „21 de odăi, patru căsuţe suspendate şi patru colibe dacice, şase cabane în pădure şi zece locuri de campare şi parcare pentru maşini şi autorulote”. În proximitatea unităţii de cazare se află multiple crame din zona Dealu Mare.

ADVERTISING

Iniţial, Ferma Dacilor trebuia să fie o fermă, unde se cresc animale şi se realizează produse alimentare tradiţionale. Însă, din cauza lipsei de personal calificat în acest domeniu, mai multe animale au murit, iar fondatorul a ales să mute „macazul“ businessului spre turism, potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Cornel Dinicu.

Firma iniţială pe care era operat businessul este Ferma Dacilor Tradiţional, însă această figurează radiată deja de mai mulţi ani. La aceeaşi adresă însă, apare firma Ferma Dacilor Production, care are CAEN-ul “5520 - Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”. Această companie are afaceri de 5,5 milioane de lei anul trecut, în urcare cu 31% faţă de 2021.

ADVERTISING

Profitul net a fost de aproape 2 milioane de lei, ceea ce înseamnă o marjă de 36%, cu 11 salariaţi.

Fondată acum şapte ani, firma figurează deţinură 100% de Adrian Vitomir Ristin. El este unic acţionar şi al Burebista Carmangerie din Mizil, Prahova, cu afaceri de 38.000 de lei anul trecut.

Puteți citi pe larg despre incendiu AICI

Patron cunoscut drept unul dintre cei mai temuți interlopi. A fost implicat în afacerea „Portbagajul”

Cornel Dinicu povestea în urmă cu un an, pentru Observatorul Prahovean, cum a ajuns să facă această afacere.

„Am început cu 6 camere, acum avem în jur de 30 de camere, trebuie să ne extindem. Căsuțe în copac, căsuțe dacice. Am instincte foarte bune, motiv pentru care visez noaptea ceva, ziua fac. Mai greu cu autoritățile care nu se mișcă cu viteza mea. Ei nu se trezesc nici peste mulți ani. PUZ-ul a durat 4 ani. Dacă era după ei nu se realiza niciodată proiectul ăsta. Din păcate, ăsta e sistemul, foarte greoi și foarte încâlcit. Nu te ajută efectiv, mai mult te încurcă. Mi-aș dori să nu mă mai încurce că nu facem nimic ilegal”, spunea el.

Povestea Fermei Dacilor spusă chiar de Cornel Dinicu, antreprenorul care a pus bazele proiectului

Dinicu era cunoscut însă în Prahova drept unul dintre cel mai de temut interlopi.

ADVERTISING

Prahova Online scria că, în 1996, Dinicu ar fi preluat şefia celui mai mare clan de bodyguarzi din cartierul studenţesc Regie, din Bucureşti. Un an mai târziu a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru amenințare și lovire, dar a fost grațiat, amintește Digi24.

A fost implicat și în scandalul „Afacerea Portbagajul”, în 2000. Atunci, el și alți doi bărbați au fost acuzați că au furat 500.000 de dolari și un kilogram de aur din maşina lui Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din Giulești. Bucurenciu îl răpeşte pe un complice al lui Dinicu, îl ţine sechestrat la Breaza şi îl torturează.

News.ro amintește și că Dinicu este prieten cu şeful ANPC, Horia Constantinescu. 

„Pentru idiocraţi şi hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiţia şi rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuţiile de doi lei, lansate în spaţiul public. Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani! Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele româneşti, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o şansă mult mai mare, în faţa celor străine.

Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiţi nicăieri, în lume. Brânzeturile sunt producţie proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse! Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoaşterii meritelor şi faptului că prietenul meu pune România în farfurie”, promova Horia Constantinescu, pe reţelele de socializare, afacerea de la Tohani condusă de Cornel Dinicu. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇