Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului şef de poliţie Vasilescu Liviu din Ministerul Afacerilor Interne. Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie își încheie astfel cariera și iese la pensie la 56 de ani, după ce fusese acuzat de sindicatul poliţiştilor de „metehne securiste”, în scandalul ofiţerului DGA din Olt.
Amintim că un ofiţer din cadrul DGA Olt a acuzat conducerea Direcţiei de faptul că l-a chemat pentru a cere explicaţii şi i-a solicitat să îi prezinte scuze unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ofiţerul a avut un schimb de replici cu magistratul, în contextul în care ofiţerul susţinea examenul de licenţă la finalul facultăţii, iar judecătorul era supraveghetor la examen.
În urma celor relatate de acesta, sindicatul poliţiştilor l-a acuzat pe şeful DGA Liviu Vasilescu, de „metehne securiste”.
Conducerea DGA a admis că a primit o sesizare, dar a spus că ofiţerului doar i-au fost solicitate „lămuriri” şi că faţă de acesta nu au fost luate măsuri.
Judecătorul Alin Sorin Nicolescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a recunoscut la rându-i că a sunat la DGA pentru a reclama atitudinea avută de acesta în timpul unui examen de licenţă, dar a susținut că a avut „o discuţie informală” cu Vasilescu, regretând că nu a făcut o reclamaţie scrisă pe numele tânărului ofiţer.
Ministerului Afacerilor Interne a anunţat ulterior un control pentru investigarea tuturor aspectelor semnalate şi a persoanelor implicate.
Chestorul Liviu Vasilescu a condus Poliţia Română, dar a demisionat la 1 septembrie 2020 tot în urma unui scandal, după ce a fost filmat când s-a întâlnit în miez de noapte cu membri ai clanului interlop Duduianu, înainte de înmormântarea lui Emi Pian.
Puțin mai târziu, în mai 2021, a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie.