Printre victimele incendiului de la Ferma Dacilor se află și doi fotbaliști, unul legitimat la CSA Steaua

Printre victimele incendiului de la Ferma Dacilor se află și doi fotbaliști, unul legitimat la CSA Steaua
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tragic incendiu a izbucnit în ziua de marți, a doua zi de Crăciun, la pensiunea Ferma Dacilor, în localitatea prahoveană Tohani. Urmările au fost unele deosebit de grave, bilanțul urcând la cinci persoane carbonizate, iar alți trei oameni sunt dați dispăruți în acest moment.

Din păcate, în cadrul acestei tragedii au murit și doi tineri fotbaliști, frații Luca Ene (16 ani) și Petre Ene (11 ani), care n-au mai putut fi salvați. Tatăl lor, care a încercat să îi salveze din deflagrație, și-a găsit și el sfârșitul. S-a reușit totuși salvarea unui al treilea frate, e vorba de Matei Ene, fratele geamăn al lui Luca, care se află acum în stare gravă la spitalul Grigore Alexandrescu din București.

ADVERTISING

Gemenii Luca și Matei erau legitamați la CSA Steaua, în timp ce Petre juca fotbal la academia New Stars, condusă de foștii mari fotbaliști ai Stelei, Sorin Ghionea și Petre Marin, după cum susține cotidianul Fanatik.

„Unul dintre ei era la New Stars, Petru. Mi-e foarte greu să spun ceva. Chiar îmi pare foarte rău. Am vorbit deja cu familia și chiar îmi pare foarte, foarte rău. Ce să comentăm mai mult de atât?

Tragedie mare din păcate, chiar în ziua de Crăciun… Astea sunt probleme, nu ce avem noi. Ne pare extrem de rău tuturor, cu atât mai mult că e vorba de un copilaș de 11 ani și de toți cei care au murit acolo. Îți pare rău de fapt indiferent de vârstă sau că e cunoscut când se întâmplă o asemenea nenorocire. Dar când e vorba de un copil, e cu atât mai mare durerea”, a fost reacția lui Petre Marin, potrivit Fanatik.

ADVERTISING

În altă ordine de idei, procurorii DNA intenţionează ca în zilele următoare să redeschidă dosarul de corupţie de la ISUJ Prahova, care implica şi scandalul pe autorizaţia de incendiu de la pensiunea Ferma Dacilor, locaţie în care s-a petrecut tragedia din noaptea de Crăciun.

Pensiunea nu avea nici în prezent documentele în regulă. Incendiul puternic petrecut marţi dimineaţă la pensiunea Ferma Dacilor a generat până în prezent cinci morţi (4 adulţi şi 1 copil) iar potrivit prefectului de Prahova alte trei persoane dispărute sunt căutate, doi copii şi 1 adult.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!