Protestatarii din Iran anunță 3 zile de grevă. Desființarea poliției moralității, incertă

Protestatarii din Iran anunță 3 zile de grevă. Desființarea poliției moralității, incertă

Militanţii din Iran au făcut apel la un nou val de proteste începând de luni cu scopul de a provoca pagube economice republicii islamice, marcată deja de peste două luni de o largă mişcare de contestare.

Locuitorilor li s-a cerut să se abţină de la făcut cumpărături în următoarele trei zile pentru a împiedica circulaţia banilor în sistemul bancar iranian, iar un număr cât mai mare de magazine, mai ales din centre economice, cum ar fi bazarurile din marile oraşe, ar trebui să rămână închise până miercuri, potrivit militanţilor.

ADVERTISING

Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei. Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că „peste 200 de persoane" au fost ucise în manifestaţii. În schimb, activiștii pentru drepturile omului spun că 470 de persoane au fost ucise, între care 64 de minori.

Duminică procurorul general iranian a anunţat că poliţia moravurilor, care în principal veghea la respectarea codului vestimentar de către femei, a fost dizolvată, fără a da detalii.

ADVERTISING

Însă mass-media oficiale au afirmat că de fapt cuvintele lui Montazeri au fost interpretate greşit şi că acest lucru nu s-a întâmplat.

Și asta pentru că decizia nu a fost confirmată și de Ministerul de Interne, în subordinea căruia se află „poliția moralității”. Astfel, presa de stat a subliniat că procurorul general nu are nicio atribuție în dizolvarea acestei unități speciale.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇