Majoritatea parlamentarilor din Iran cer aplicarea legii talionului împotriva protestatarilor

Majoritatea parlamentarilor din Iran cer aplicarea legii talionului împotriva protestatarilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea majoritate a parlamentarilor iranieni au cerut duminică justiţiei să aplice legea talionului împotriva „inamicilor lui Dumnezeu”, făcând referire la autorii „revoltelor” care zguduie ţara de mai multe săptămâni, relatează AFP.

Într-un comunicat semnat de 227 din cei 290 de parlamentari, ei le cer tuturor oficialilor ţării, inclusiv puterii judiciare, să aplice „cât mai repede posibil legea talionului împotriva aşa-numiţilor moharebs (inamici ai lui Dumnezeu)”.

"La fel ca gruparea Stat Islamic, ei au adus atingere vieţii şi bunurilor oamenilor, folosind arme albe şi arme de foc", au adăugat parlamentarii într-un text publicat de Icana, agenţia parlamentului iranian.

ADVERTISING

"Cerem puterii judiciare să îi trateze cu fermitate pe autorii acestor crime şi pe toţi cei care au îndemnat la proteste, inclusiv unii politicieni", au declarat ei.

Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, consta în justa reciprocitate a crimei și a pedepsei. Această lege este deseori simbolizată prin expresia „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

În Iran au loc manifestaţii de la moartea, la 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani decedată la trei zile după arestarea sa la Teheran de poliţia moravurilor, care o acuza că a încălcat codul vestimentar strict din Republica Islamică, ce impune în special purtarea vălului de către femei.

ADVERTISING

Pe parcurs, manifestaţiile pentru libertatea femeilor s-au transformat într-o mişcare îndreptată împotriva regimului islamic, având loc în stradă, în universităţi şi chiar în şcoli, în ciuda unei represiuni al cărei bilanţ se apropie de 200 de morţi, conform numărătorii unui ONG din afara Iranului.

Noi manifestaţii au avut loc şi duminică în universităţi din Iran şi în regiuni kurde din nord-vestul ţării.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇