Noul rector al Academiei de Poliție, David Nicolae Ungureanu, a plagiat ambele teze de doctorat: în prima, susținută în 2009, sunt 44 de pagini copiate din alte surse, iar cea din 2013 este plagiată aproape în întregime.
Potrivit PressOne, în teza de doctorat susținută în 2009, Ungureanu a plagiat șase pagini din lucrarea de doctorat a fostului rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, căruia i-a fost retras titlul pentru plagiat.
În ceea ce privește teza de doctorat din 2013, Ungureanu plagiază 50 de pagini dintr-o lucrare semnată de Ion Dragoman, coordonatorul primei sale teze de doctorat, susținută în 2009 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).
Teza susținută în 2013 la Academia de Poliție a făcut obiectul unor verificări interne cu softul antiplagiat de două ori, în 2016 și 2018, și a fost identificată cu indici de similitudine mult peste pragurile de alertă stabilite de instituție.
David Ungureanu a fost numit la conducerea Academiei de Poliție în data de 4 martie, de către ministrul de Interne Lucian Bode.
Cel care l-a recomandat pe Ungureanu ministrului de Interne este actualul director de cabinet al lui Lucian Bode, Marius Florin Mihăilă, fost șef al Comisiei de Etică din Academie și responsabil de girarea mai multor situații de plagiat sau încălcare a eticii academice, precizează sursa citată.
Anterior, David Ungureanu a fost directorul Departamentului de Drept public și Administrație publică din cadrul Facultății de Științe Juridice și Administrative.