Academia de Poliție nu mai are voie să acorde doctorate, după scandalurile de plagiat. E prima oara când în România se aplică o astfel de sancțiune

Academia de Poliție nu mai are voie să acorde doctorate, după scandalurile de plagiat. E prima oara când în România se aplică o astfel de sancțiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat, luni, că a semnat un ordin prin care a retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Este o premieră pentru lumea academică din România.

Anisie a precizat că decizia a fost luată în urma unui raport al Consiliului de Etică şi de Management Universitar.

"În urma raportului Consiliului de Etică şi de Management Universitar, am realizat un ordin de ministru prin care am retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' din Bucureşti", a informat ministrul Educaţiei, citată de Agerpres.

ADVERTISING

Fabrica de doctorate plagiate

Decizia a venit după ce instituția care a acordat din 1995 și până în prezent 683 de titluri de doctor a fost zguduită de numeroase scandaluri de plagiat.

Pressone.ro amintește că retragerea dreptului de a mai acorda titluri de doctor vine ca urmare a unei decizii luate de Carmen Dan în mai 2018, când era ministru de Interne, de a cere verificarea tuturor tezelor de doctorat acordate de Academie.

ADVERTISING

Singurul raport public al acestor verificări a fost făcut în noiembrie 2019, când prorectorul Mihai Marcoci a anunțat că din cele 149 de teze analizate, în cazul a 55 dintre ele a fost depășit pragul de similitudine admis de 30%. Doar că acest prag fusese stabilit cu doar 10 zile de conferință.

După ce publicația PressOne a dezvăluit că și fostul rector al Academiei, Adrian Iacob, și-a plagiat lucrarea și CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor, în aprilie 2019 MAI anunța că trimite Corpul de Control la instituția academică. Concluziile acestui control au scos la iveală mari nereguli, precum și acțiuni prin care s-a dorit mușamalizarea lor.

ADVERTISING

Printre cei care au obținut titlul de doctor la Academia de Poliție sunt numeroși oameni politici, de afaceri, angajați din poliție sau justiție. Printre ei îi amintim pe Costel Cășuneanu, William Brânză, Bogdan Buzoianu, fostul procuror Liviu Mihail Tudose, judecat alături de Sebastian Ghiță, fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale, Alina Bica sau Cătălin Voicu.

Citește și articolele zilei, pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇