Pe scena României politice este plin festival al ipocriziei până la cel mai înalt nivel.
După ce și-a împănat listele electorale cu medici, unii nume sonore ale luptei antiCovid, după ce a plâns amarnic de grija tărișoarei lovită de pandemie, Marcel Ciolacu s-a pus pe chefuit, fără mască și în grup mai mare de 6 persoane. Nu cred să fi fost într-o criză acută provocată de deviația de sept care îl împiedică în general să poarte mască.
Ca să fim corecți, dl Ciolacu este într-o bună companie. De exemplu, a premierului Orban, adesea fotografiat cu masca dată jos pentru a fuma, cel mai cunoscut exemplu fiind la chermeza de ziua domniei sale, când era înconjurat în propriul birou de miniștri fără mască. Și dl Orban a plătit amenda. Și tot gata!
Care e semnalul pentru omul simplu care se uită spre scenă?
În primul rând, că totul este despre amendă, nu despre sănătate. Este despre a fi sau nu prins, despre a avea sau a nu avea cu ce să plătești amenda. Extrem de toxic și de periculos, mai ales în cazul celor pentru care valoarea amezilor nu este prohibitivă.
În al doilea rând, că ei, cei care fac și impun reguli, care se înconjoară de medici de top, nu cred, de fapt, o iotă din ce spun și sunt primii care nu aplică ceea ce cer poporului.
Și de aici, două reacții: cei care ignoră pericolul se simt îndreptățiți să nu respecte regulile, iar cei care sunt conștienți de pericol se înfurie și se simt cumva sabotați în efortul lor de chiar liderii politici.
Sunt picături care se adaugă la paharul deja plin de frustrare al acestui an.
Săptămână trecută, Guvernul însuși a decis că simptomaticii cu forme ușoare nici măcar să nu mai vină pe la spital, ci să fie îngrijiți direct de medicii de familie, în ce condiții explică pe larg dr. Sandra Alexiu.
Este o decizie în concordanță cu conduita din restul UE, dar luni de zile, mai precis până la decizia CCR din iunie, internarea forțată a provocat două tipuri de efecte.
Pe de–o parte, luni de zile spitale precum Colentina au fost blocate cu sau în așteptarea cazurilor ușoare, chiar asimptomatice, în timp ce pentru alte patologii n-a mai fost loc și s-au agravat. Acum acești bolnavi amânați și agravați iar sunt dați afară pentru că, într-adevăr, e nevoie de locuri în spitale.
Pe de altă parte, internarea forțată a creat o fobie. Cunosc personal cazuri de oameni ținuți 18 zile în spital, fără să fi tușit sau strănutat măcar o dată, până la negativarea testului, deși oricum după 10 zile nu mai erau contagioși.
Ce efect are o asemenea experiență asupra celorlalți? S-a pierdut atunci pârghia esențială a colaborării populației. Cunosc mulți care au avut simptome sau au fost contacți, dar nu s-au dus să se testeze de groaza internării forțate.
Apoi, omul dispus totuși să își asume consecințele testului pozitiv se izbea de zidul DSP, de telefonul sunând în gol, de lipsa reacției. Se producea acolo o fractură imensă între îndemnurile publice la prudență, la conduită responsabilă și conduita autorităților sanitare.
Ce să creadă omul obișnuit vazând cum metoda de calcul se schimbă de la o zi la alta în funcție de interesul politic al momentului?
Am mai spus-o, nu știu dacă e corect calculul raportat la rezidenți sau la domiciliați, dar dacă e corect cel de acum, de ce am calculat din martie până în octombrie raportat la rezidenți? Calculul cu excluderea focarelor nu se practică niciunde în Europa, potrivit specialiștilor cu care am vorbit. Dacă am vrut noi să revoluționam, de ce tocmai acum?
Confruntat cu cea mai mare rată a deceselor din UE, văd că ministrul Tătaru pune sub semnul întrebării și modalitatea de calcul al acesteia. Nu intru în detalii tehnice, metoda e conformă cu recomandările europene, dar dacă aplicarea ei în România nu e corectă, de ce a fost folosită din martie până acum?
În tot mai multe localități care devin roșii școlile trec în scenariul online. Așa cum deschiderea școlilor nu a fost pregătită, nici închiderea lor nu a fost pregătită logistic. Elevii au tablete și laptopuri dacă și le permit părinții. Cei mai mulți se chinuie să facă școală pe telefonul părinților.
Dar și pentru cei care au logistica asigurată, școala online are efecte grave pe care le-a explicat detaliat Oana Moraru.
Dar în timp ce copiii sunt sacrificați, pelerinajele la moaște au loc. Copiii nu merg la școală, deși ei fac doar forme ușoare, ca să nu ducă boala acasă la bunici. Dar bunicii, cei care fac forme grave, se duc la cozi cu mii de alți oameni, asistă la slujbe cu alte sute de persoane.
Cum să înțelegi că pelerinajele cu mii de oameni sunt permise, dar teatrele, în care intră incomparabil mai puține persoane, în general bine educate, sunt închise?
Sunt mesaje contradictorii care fracturează credibilitatea mesajului oficial. Oameni conștienți de pericol sau conspiraționiști se simt în egală măsură pe cont propriu.
Iar în plan politic, cine să conteste? PSD, partidul negaționiștilor Covid al cărui președinte petrece în grup fără mască? USR-PLUS care nu știe cum să mai împace opoziția cu “ce-o să zică lumea” cu dorința de a ajunge la guvernare?
Și în marea aceasta de derută, din timp în timp apar mesajele disperate ale medicilor, mai ales cei de ATI, precum dr. Laura Zarafin în interviul acordat SpotMedia, dr. Virgil Musta, dr. Beatrice Mahler sau dr. Tatiana Grecu.
Dar o lume obosită, derutată de contradicții, împinsă într-o campanie electorală de care numai partidele au nevoie, pare din ce în ce mai puțin permeabilă la ele.
Nu sunt adepta închiderii, dar mă tem că după ce, vorba prof. Răzvan Cherecheș, au scos bolovanii din fața roților camionului și acesta a luat-o la vale, prea multe soluții pentru a evita impactul, adică o situație similară cu aceea din Lombardia, nu sunt.