Unirea de dragul capitalului politic al unui deputat

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

După confruntarea dintre senatorul Șoșoacă și jandarmul de la intrarea într-o clinică, am asistat duminică și la războiul deputatului Simion cu vameșul sau grănicerul moldovean din vama Leușeni/Albița, care își făcea datoria acolo, nelăsând accesul celui declarat în Republica Moldova indezirabil, până în anul 2023.

Este o rușine pentru parlamentari ai României să nu accepte – sau, mai grav, să nu știe – că într-un stat de drept conflictele se rezolvă numai în justiție. Chiar și atunci când unul din protagoniști este deputat sau senator, iar celălalt jandarm sau vameș, conflictele tot în instanță își găsesc soluția.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Mi se pare suberb modul cum a reacționat prompt președintele Republicii Moldova, la pretenția domnului Simion să-i rezolve domnia sa cauza, și a comunicat sec luni dimineață că „instituția prezidențială nu are atribuții în soluționarea acestui caz”.

Și, ca să fie clar că nemulțumitul nu s-a adresat acolo unde trebuie, numaidecât a reacționat și Biroul Migrație și Azil (BMA) al Republicii Moldova, cu explicația că ”singura soluție legală de anulare a deciziei BMA (cea prin care i-a fost interzis accesul în țară – n. red) este procedura de judecată”.

Poate scandalul îi emoționează pe unii, dar pentru mine nu este nimic altceva decât un incident provocat de un recalcitrant, care, spre tot regretul, este demnitar în Parlamentul de la București.

Ca urmare, întâmplarea n-o prețuiesc altfel decât ca eveniment la rubrica „diverse”. Aș prefera însă să-mi aplec atenția asupra stilului cum se bate cu cărămida în piept impricinatul, declarându-se unionist, dar făcând un gest care dăunează ideii de Unire.

Un adevărat unionist ar trebui să se fi informat despre înțelepciunea înaintașilor noștri, făptuitori ai Unirii, care au învins prin tact și cu răbdare, nu prin ciorovăieli pe la frontieră.

Istoria vorbește despre actul Unirii, realizat în mai multe etape, totdeauna  venind solicitanții spre București cu propunerea lor și niciodată invers. Invers s-ar fi putut compromite un nobil scop.

Haideți să deschidem cartea de istorie și să vedem cine și cum a demarat de fiecare dată inițiativa Unirii, cu o chibzuință care, tot de fiecare dată, a dus la succes.  Istoria spune că inițiativele veneau de la Iași, de la Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia.

De acolo era propusă viitoarea Unire, iar la București era acceptată cu bucurie, cu entuziasm patriotic, dar niciodată pretinsă.

Cheia de boltă a Unirii din 1859 a fost tactica inteligentă a colonelului Cuza din Galați, dialogul său cu vrânceanul Moș Ioan Roată, dar și spiritul unionist din Divanul Ad-Hoc – Parlamentul ieșean. 

Ar fi fost o catastrofă pentru moralul moldovenilor de atunci să fi apărut vreun bucureștean pe malul Milcovului, cu pretenția de erou al Unirii,  fluturând ecusonul său de membru al Divanului Ad-Hoc din București, ca să-l impresioneze pe vameș sau să-l surclaseze pe grănicer.

A.I. Cuza a fost ales domn mai întâi la Iași și apoi la București, dând un semnal corect de Unire și nu de Ocupare a unora de către ceilalți.  Sultanul – puterea suzerană de la Stanbul – o fi scrâșnit din dinți, dar n-avea ce face.

Unirea din 1918 a Basarabiei cu țara a început cu ședința mini-parlamentului din Chișinău, Sfatul Țării. De aici a plecat inițiativa,  exprimată printr-un act solemn, semnat de majoritatea deputaților, care solicitau Unirea.

Pe această bază liderii „Sfatului” Ion Inculeț, Pan Halippa și Constantin Stere s-au adresat cu un memoriu către regele României, Ferdinand, iar acesta a acceptat cu bucurie, printr-o emoționantă scrisoare, demnă de înălțimea rangului său regesc.

În mod asemănător, în toamna aceluiași an, Congresul General al Bucovinei, constituit la Cernăuți, cerea Unirea cu România a fostului Dukat Bucovina, fapt acceptat de Guvernul român și sancționat (=promulgat)  de regele Ferdinand cu decretul nr. 3744 din 18/31 decembrie 1918.

În sfârșit, cel mai spectaculos act al Marii Uniri a demarat la Alba Iulia, prin hotărârea patrioților de acolo, nu prin spectacole oferite la frontieră, de către vreun bucureștean excentric.

Cheia reușitei în toate etapele Unirii a constat într-o inițiativa locală, confirmată la nivel central și niciodată prin inițiative de la București.

Problema nu este însă numai a principiului aplicat de înaintași, după care autoritățile centrale ale Regatului de atunci au așteptat de fiecare dată inițiativa locală. Problema trebuie privită mai ales în fond: sunt cu adevărat dornici de Unire locuitorii Republicii Moldova sau dezideratul este numai al unei mici părți din populație?

Cifrele ne arată că unioniștii din Republica Moldova nu sunt mulți, în orice caz nu destui pentru scopul propus. La un recent sondaj, publicat în presă n-a rezultat mai mult de 37,5% adepți ai unei eventuale Uniri. Sunt aceștia suficienți, ca să tragem concluzia că Unirea este dorită acum la Chișinău?

Iar, dacă nu este dorită acum și acolo, atunci ajută sau strică exhibiționismul unui deputat român, care irită spiritele de ambele părți ale Prutului, răfuindu-se cu personalul vamal și grăniceresc, care își face corect datoria?

Este jalnic să constatăm că, prin felul excentric de a acționa, bucureșteanul maculează imaginea Parlamentului României în fața cetățenilor din Republica Moldova, indiferent dacă ei își zic români sau moldoveni, ruși sau ucraineni, găgăuzi sau altceva?

Căci Republica Moldova este un stat eterogen, unde nici măcar românii nu sunt cu toții electrizați de simțul unionismului. Iar Chișinăul n-ar putea iniția o eventuală procedură de Unire decât dacă măcar o parte din aceștia ar fi subscris bucuroși la o idee care în prezent nu-i prea atrage – poate chiar deloc.

O recentă declarație a deputatului Simion agravează însă lucrurile:

„Mergem până la capăt să facem dreptate fiecărui vorbitor de limba română, de pe un mal sau de pe celălălt de Prut si de pretutindeni” – așa sună declarația.

Discriminarea este cruntă. Căci dacă respectivul domn își propune  dreptate numai pentru vorbitorii de limba română, atunci însăși ideea de Unire devine caducă, într-un areal unde se vorbesc curent vreo 4-5 limbi.

Dar mă izbește și faptul că un demnitar român umblă să facă el dreptate pretutindeni, când aceasta se înfăptuiește numai în sala de judecată și numai de căre magistrat. Cum spuneam, altfel n-ar fi stat de drept.

Rolul deputatului sau al senatorului este să dezbată legi, să le voteze, să aibă el însuși propuneri legislaive, să interpeleze Guvernul, să analizeze problemele supuse comisiilor, toate doar în sălile Parlamentului.

În opinia mea, aventura co-președintelui AUR a lovit greu în ideile unioniste la Chișinău doar ca să câștige dânsul capital politic la București. Abject.

Protest AUR la Ministerul de Externe, după ce George Simion nu a fost lăsat să intre în R. Moldova


Ai ajuns până la finalul acestui articol! 👏 Noi iți dăm un mare Like. Ne dai și tu? 👇