Cum m-am programat pentru vaccinare la 500 de kilometri de casă și de ce listele de așteptare sunt înșelătoare

Lansarea etapei a 3-a de vaccinare prin înscrierea pe lista de așteptare a reprezentat un nou moment de tensiune între autorități și public.
Cum m-am programat pentru vaccinare la 500 de kilometri de casă și de ce listele de așteptare sunt înșelătoare
  • Înscrierea pe listele de așteptare oferă mai multe informații autorităților decât celor care vor să se vaccineze;
  • S-a stabilit un cod de culori pentru a semnala aglomerarea unui centru de vaccinare;
  • Cele mai multe locuri libere pentru vaccinarea imediată a celor din etapa a 3-a sunt în Moldova și Banat, cu AstraZeneca;
  • Prioritate la vaccinare au persoanele din etapa a 2-a, dar multe persoane din etapa a 3-a se vor vaccina în următoarele zile datorită faptului că sunt dispuse să “alerge” după vaccin;
  • În orașele mari, sunt deja mii de persoane pe listele de așteptare și foarte puține centre funcționale;

Luni dimineața, celebra platformă de programare nu a funcționat ore bune. Când a putut fi accesată, apăreau întreruperi, iar procesul de înregistrare trebuia reluat.

Pentru persoanele din etapa a 3-a, începând cu data de 15 martie, au existat două posibilități:

  1. Să se programeze pentru vaccinare la un centru care mai avea locuri disponibile;
  2. Să se înscrie pe o listă de așteptare;

Experiența personală cu platforma online de vaccinare

Am decis să mă programez în etapa a 3-a tocmai pentru a putea să urmăresc îndeaproape procesul de înscriere și pentru a înțelege cât mai bine care sunt dificultățile pe care le întâmpină o persoană. Iar acestea nu sunt puține.

ADVERTISING

Cea mai mare problemă apărută e aceea că, în acest moment, foarte mulți oameni nu vor să se vaccineze cu AstraZeneca din cauza efectelor secundare mai frecvente și a deciziilor de suspendare a vaccinării în mai multe state din Uniunea Europeană. 

Și în România, un număr de 3.000 de doze din acest tip de vaccin au fost introduse în carantină.

A doua mare dificultate e alegerea unui centru care face un anumit tip de vaccin, în condițiile în care poți realiza asta numai după înscriere, atunci când e afișată data de rapel. 

- Pfizer: 21 de zile;

- Moderna: 28 de zile;

- AstraZeneca: 56 de zile;

Un instrument util este site-ul vaccin.live care a optimizat datele publicate de Ministerul Sănătății și a listat toate centrele de programare cu tipurile de vaccin.

Clipul oficial de prezentare a înscrierii pe lista de așteptare pentru vaccinare - Sursa: Gov.ro / You Tube

Cea mai mare problemă înregistrată la lansarea înscrierii pe lista de așteptare a fost, de departe, confuzia creată de urcarea treptată pe platformă a centrelor, asociată cu dificultatea de a accesa site-ul.

Cred că un avantaj, la fel ca și atunci când a fost declanșată etapa a 2-a de vaccinare, în data de 15 ianuarie, l-au avut cei cu o conexiune bună la Net. O influență a avut și browser-ul folosit.

De exemplu, nu am putut accesa platforma de pe Mozilla, ci doar folosind Google Chrome. De asemenea, nu m-am putut conecta de pe telefon sau de pe tabletă, doar de pe laptop.

De data aceasta, comitetul de coordonare a vaccinării a anunțat printr-un mesaj postat pe site că vor exista dificultăți de accesare.

O altă mare problemă observată e că în București sunt deschise doar 13 centre de vaccinare. 

Luni, în jurul orei 18:30, peste 50.000 de persoane se înscriseseră deja pe listele de așteptare.

O călătorie de 500 de kilometri până în localitatea Siret, județul Suceava

Inițial, m-am programat pentru vaccinare în Pipirig, județul Neamț. Aici se injectează AstraZeneca, iar luni erau peste 1.000 de locuri disponibile pentru vaccinare. 

În județele din Moldova erau câteva mii de sloturi disponibile, ceea ce arată că în această regiune oamenii nu sunt extrem de dornici să se imunizeze.

Până la urmă, am decis să mă programez în localitatea Siret, județul Suceava, unde am găsit locuri disponibile pentru serul produs de Moderna. Adică la 500 de kilometri de București. Pentru cele două doze, dus-întors, voi face 2.000 de kilometri.

Programarea la vaccin a dat naştere la un nou gen de turism, pentru sănătate. Românii povestesc cum s-au chinuit ore în şir pentru un loc nesigur pe lista de aşteptare

Deși am încredere în vaccinul produs de AstraZeneca, discuțiile din ultima vreme legate de efectele secundare și faptul că nu am reușit să-i conving pe toți membrii familiei m-au determinat să aleg soluția mai practică. Adică două călătorii la mare distanță de casă, în loc de cel puțin patru.

Și în următoarele săptămâni va exista o criză de vaccin în România, criză provocată de problemele de producție pe care le întâmpină companiile și întârzierile de livrare a dozelor de vaccin la nivelul UE.

ListaAsteptareBucuresti
Luni, 15 martie, ora 18.00, cât de solicitate erau centrele de vaccinare din București

O noutate la lista de așteptare o reprezintă cele trei culori propuse care ar trebui să dea o indicație cu privire la aglomerarea centrului de vaccinare:

  • Verde, când în fața persoanei înscrise sunt mai puțin de 50 de persoane;
  • Portocaliu închis, când în fața persoanei înscrise sunt mai mult de 50 de persoane și mai puțin de-o sută de persoane;
  • Roșu închis, când în fața persoanei înscrise sunt mai mult de 150 de persoane;

De asemenea, pe lista de așteptare, în bulina colorată este trecută și cifra exactă a celor din lista de așteptare.

ListaAsteptareSuceava
Luni, 15 martie, ora 18.00, în județul Suceava încă erau locuri libere pentru programare

Problema care apare e că nici culorile și nici cifrele cu persoanele înscrise nu oferă o estimare de timp cu privire la momentul în care se va putea programa efectiv o persoană din lista de așteptare pentru vaccinare. 

La un centru mare de vaccinare, 1.000 de persoane aflate pe listă pot însemna o săptămână de așteptare, în timp ce la unul mic, același număr poate însemna mai mult de o lună.

Autoritățile, în mai multe rânduri, au anunțat că odată cu lansarea listei de așteptare se va crea posibilitatea de a oferi un orizont de timp cu privire la data vaccinării, dar în acest moment nu există nici măcar o estimare relativă cu privire la data vaccinării pentru o persoană înscrisă în lista de așteptare.

ListaAsteptareArges
Luni, 15 martie, ora 18.00, în județul Argeș, erau deja mii de persoane înscrise pe listele de așteptare

“Noi ne dorim ca persoanei înscrise în lista de așteptare, pe lângă numărul de oameni înscriși la acel centru, să-i oferim și un orizont de timp când se va putea vaccina. Aceasta e informația pe care noi o considerăm importantă”, a declarat Andrei Baciu, vicepreședinte al comitetului de coordonare a vaccinării, pentru SpotMedia.ro.

De asemenea, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și lucrătorii esențiali vor fi programate cu prioritate, în fața persoanelor din etapa a 3-a înscrise pe listele de așteptare.

Exclusiv Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, despre scandalul centrelor de vaccinare: „Am dat ordin să se verifice persoană cu persoană”

Campania de vaccinare din România are un randament bun, adică inoculează cu rapiditate toate dozele primite, dar a ratat, până acum, să protejeze persoanele în vârstă. 

Din experiența personală în ce privește programarea pentru vaccinare în etapa a 3-a am constatat că e un proces dificil din cauza unei proceduri complicate de înrolare, a problemelor legate de funcționarea platformei, dar și a unei cereri uriașe în comparație cu oferta redusă de vaccin.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇