Pompierii care au intervenit la Spitalul de Psihiatrie din Craiova au greșit inițial adresa UPDATE Precizările ISU Dolj

Pompierii care au intervenit la Spitalul de Psihiatrie din Craiova au greșit inițial adresa <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Precizările ISU Dolj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pompierii care au intervenit la incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova au greșit inițial adresa.

În loc să se ducă la Spitalul de Psihiatrie, ei au ajuns în primă fază la Spitalul de Pediatrie.

UPDATE În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal și fac verificări pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror.

În același timp cu ancheta penală, marți dimineața s-au făcut verificări și la ISU Dolj, după încurcătura pompierilor, conform Mediafax.

Bode dă noi detalii despre ancheta de la ISU Constanța: Un ofițer din conducere a cerut să iasă la pensie. Au fost bâlbe de la un capăt la altul

ADVERTISING

Precizările ISU Dolj

Reprezentanții ISU Dolj explică faptul că prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea din imediata apropiere. Au fost trimise la Psihiatrie două autospeciale și o ambulanță, iar la scurt timp, încă o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

„Pentru stingerea incendiului produs au acționat efectiv numai autospecialele de la această subunitate de intervenție, dată fiind situația constatată la locul intervenției și amploarea incendiului, care a fost lichidat în scurt timp prin crearea dispozitivului de intervenție și refularea de apă”, transmit cei de la ISU Dolj.

ADVERTISING

Deoarece a fost anunțat un incendiu care avea potențial să afecteze unitatea sanitară, reprezentanții ISU Dolj au decis ca imediat, fără a se mai aștepta datele de la fața locului, să suplimenteze forțele și mijloacele de intervenție.

Şeful ISU Constanţa recunoaşte: S-au strecurat erori la intervenţie. Autoscara a fost trimisă la 5 minute după ce femeia căzuse deja

A fost, astfel, alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

ADVERTISING

„Autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova – Spitalul de Pediatrie – n.r.), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt”, menționează reprezentanții ISU Dolj.

Explicațiile inițiale

La unitatea medicală au fost trimise două subunități de intervenție, dar la fața locului a ajuns doar una.

Trei autospeciale au greșit adresa și au ajuns la Spitalul de Pediatrie, transmite Digi24.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj a confirmat informația, însă spune că e ”trunchiată”.

Motivul: pompierilor nu li s-a transmis la care dintre spitale a izbucnit incendiul, ci doar să se prezinte ”la parc”.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri.

Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit de la etaj, a anunțat Ministerul Sănătății.

Detalii aici - Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova: Trei cadre medicale au sărit de la etaj și au fost duse la spital cu fracturi

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:

 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇