Noi date din ţara noastră arată că pesta porcină africană ar putea fi transmisă de insecte

Noi date din ţara noastră arată că pesta porcină africană ar putea fi transmisă de insecte

Pesta Porcină Africană (PPA) ar putea fi transmisă de anumite specii de insecte care se hrănesc pe porci, arată rezultatele unui studiu desfăşurat, timp de 11 luni, în România.

Cercetarea a fost făcută de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.

În corpul acestor insecte recoltate din focare de boală, specialiştii au găsit material genetic al virusului PPA.

"Specialiştii USAMV Cluj-Napoca precizează că descoperirea majoră a acestor studii este că anumite specii de insecte hematofage, recoltate din focare de Pestă Porcină Africană, se hrănesc pe porci, astfel că în corpul lor se găseşte material genetic al virusului PPA", se arată într-un comunicat de presă al USAMV Cluj-Napoca.

studiu-pesta-porcina
Foto: Facebook/USAMV Cluj-Napoca

Studiul a relevat, de asemenea, că importanţa insectelor hematofage ar putea fi mai mare în ferme comerciale decât în sistemul tradiţional.

ADVERTISING

Totodată, dinamica abundenţei acestor insecte ar putea explica numărul crescut de cazuri în lunile de vară.

Pesta Porcină Africană este o boală virală care afectează atât porcii domestici, cât şi mistreţii. Chiar dacă boala nu afectează oamenii, ea are consecinţe economice extrem de importante pentru creşterea porcilor în România.

insecte-pesta-porcina
Foto: Facebook/USAMV Cluj-Napoca

Transmiterea bolii se face prin contactul direct cu alţi porci domestici sau sălbatici, dar şi prin intermediul produselor alimentare, furajelor şi echipamentelor contaminate (încălţăminte, îmbrăcăminte, unelte etc.).

ADVERTISING

Un alt element important de luat în calcul este rezistenţa virusului în mediu, una extrem de ridicată.

În prezent, nu există vreun vaccin aprobat împotriva PPA.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇