Cîţu propune relaxarea de Paşti: Circulație până la ora 5.00, magazine închise mai târziu şi liber la mers pe litoral

Cîţu propune relaxarea de Paşti: Circulație până la ora 5.00, magazine închise mai târziu şi liber la mers pe litoral

În noaptea de Înviere, 1 spre 2 mai, am putea avea liber la circulat până la ora 05:00, iar magazinele ar putea să rămână deschise până la ora 20:00, vineri, înainte de Paști.

Mai mult, ar putea exista excepții de la restricții și în stațiunile de pe litoral, dacă vrem să mergem de Paști la mare.

Cel puțin așa vrea premierul Florin Cîțu, care a anunțat că a trimis aceste propuneri spre aprobare către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Ulterior, vor fi adoptate și de Guvern.

O relaxare a restricțiilor de circulație a avut loc și de Paștele Catolic, însă atunci românii au putut merge pe stradă doar până la ora 02.00. Diferența, spune BOR, este că la catolici slujba de Paște se încheie mai devreme, iar la ortodocşi durează până la ora 4.00.

ADVERTISING

Iată propunerile trimise de premier CNSU:

  • pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
  • magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
  • stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)

Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:- pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe...

Publicată de Florin Cîţu pe Joi, 8 aprilie 2021

Azi are loc o ședință de guvern, în care va fi prelungită starea de alertă, începând cu ora 15:00. Şedinţa CNSU începe însă la ora 16:00.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Mai multe țări europene au anunțat relaxarea restricțiilor de Paști, printre ele și Germania, deși inițial, Angela Merkel anunțase că țara va intra în lockdown. Reacțiile din partea populației au fost atât de vehemente încât cancelarul german a dat rapid înapoi și chiar a prezentat scuze.

În schimb, Italia a fost în lockdown național de Paști.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇