Un angajat al unui contractor al Nuclearelectrica a murit, marţi, în urma unui accident petrecut la centrala nucleară din Cernavodă, în timp ce lucra la reactorul 1 oprit pentru mentenanţă, iar autorităţile investighează acum cauzele şi circumstanţele care au condus la accident.
„Nuclearelectrica anunţă că în data de 7 iulie 2020, la CNE Cernavodă, a avut loc un accident în urma caruia un coleg a decedat. Colegul nostru face parte din personalul contractor al centralei.
Din păcate, deşi serviciul de ambulanţa a ajuns la faţa locului în timp rapid, s-a constatat decesul”, arată un comunicat al companiei de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă.
Reactorul 1 al centralei din Cernavodă a intrat pe 20 iunie în programul de oprire planificată. În perioada opririi planificate, se efectuează activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.
„Nuclearelectrica a informat autorităţile (Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Poliţia Română) conform cerinţelor legale şi urmează ca autorităţile să efectueze investigaţiile aferente pentru a afla cauzele şi circumstanţele care au condus la accident. Nuclearelectrica prezintă condoleanţe familiei şi regretă profund acest accident”, mai informează compania.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a realizat în primul trimestru din acest an un profit net de 215,05 milioane lei, în scădere cu 1,9%, în timp ce veniturile din exploatare au scăzut cu 6,1%, la 636,79 milioane lei, faţă de primul trimestru din 2019.
De asemenea, producţia de energie a companiei s-a ridicat la 2.847 GWh, în creştere cu 3,9% faţă de primele trei luni din 2019.