Serviciul Român de Informații (SRI) a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov, în apropierea fabricii de armament care aparține ROMARM. Trei suspecți, doi cetățeni bieloruși și un ucrainean, sunt cercetați de DIICOT.
Potrivit SRI, rețeaua avea în vizor și alte obiective din România și Europa, inclusiv fabrici de armament și facilități militare. Serviciul de informații avertizează că au fost identificate și alte tentative de sabotaj în România, inclusiv împotriva unor facilități folosite pentru instruirea militarilor ucraineni.
Ministerul de Interne anunță că a intensificat măsurile de securitate și patrulare în apropierea infrastructurilor critice, a platformelor industriale din domeniul apărării, a principalelor căi de transport și a marilor depozite logistice. MAI susține că situația este sub control.
Incendiul de la Brașov a afectat sediile mai multor firme aflate pe platforma industrială, în imediata apropiere a societății Carfil SA.
SRI a publicat și imagini surprinse în seara de 14 septembrie, când a fost provocat incendiul pe platforma industrială din Brașov. În înregistrare apar suspecții implicați în operațiunea de sabotaj.
Sursa: Facebook/ SRI
Doi suspecți, arestați în Germania
Potrivit DIICOT, cei trei suspecți sunt rezidenți în state ale Uniunii Europene și fac parte dintr-o rețea de sabotaj.
Doi dintre ei au fost arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau fapte similare. Al treilea a fost localizat în Polonia, iar luni, 26 octombrie, a fost emis un mandat european de arestare pe numele său.
Cei trei sunt cercetați pentru tentativă la acte de diversiune. Autoritățile române fac demersuri pentru aducerea lor în țară.
Alte obiective militare, vizate de sabotaj
SRI precizează că rețeaua primea instrucțiuni de la coordonatori din Federația Rusă, care stabiliseră o listă extinsă de ținte în regiune: fabrici de armament de stat și private, precum și alte obiective militare și industriale.
Serviciul de informații susține că operațiunea face parte dintr-o campanie mai amplă de sabotaj coordonată de Rusia în Europa.
În cursul acestui an, autoritățile au identificat și alte tentative care vizau obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene. SRI nu precizează dacă acestea au legătură directă cu cei trei suspecți din dosarul de la Brașov.
Cum sunt recrutați sabotorii
SRI avertizează că recrutarea se face frecvent prin rețele sociale, unde persoanelor vizate li se oferă bani pentru sarcini aparent simple, precum fotografierea sau supravegherea unor obiective.
Ulterior, acestea pot primi misiuni de distrugere, incendiere sau chiar asasinat. Cei care refuză pot fi amenințați sau șantajați.
Rețelele exploatează în special vulnerabilitățile financiare, dependențele și antecedentele infracționale ale persoanelor recrutate.
SRI, DIICOT, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne continuă investigațiile privind operațiunile de sabotaj identificate în România.
Pază și patrule suplimentare la obiective strategice
Ministerul de Interne anunță că a intensificat măsurile de securitate și patrulare în apropierea infrastructurilor critice, a fabricilor și platformelor industriale din domeniul apărării, a principalelor căi de transport și a marilor depozite logistice din România.
MAI susține că situația este sub control și că structurile operative colaborează cu SRI, DIICOT, Ministerul Apărării și partenerii din NATO și UE pentru prevenirea altor tentative de sabotaj.
Autoritățile le cer cetățenilor și operatorilor economici să anunțe la 112 orice activitate suspectă în apropierea obiectivelor sensibile, inclusiv supravegherea neautorizată sau prezența unor colete suspecte.
