Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că urmează ca azi, sau cel târziu mâine dimineață, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) să anunțe vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice.
Cîmpeanu a spus că la acest moment 200.000 de cadre didactice și-au anunțat intenția de a se vaccina. Dintre acestea, 21.000 deja au fost vaccinate cu ambele doze, iar 21.000 doar cu prima. Alte 8.000 de cadre didactice din învățământul superior au fost vaccinate pentru că sunt și medici.
În această fază pe care o va anunța CNCAV ar urma să intre alte 60.000 de cadre didactice. Cîmpeanu spune că vaccinarea lor cu prioritate ar putea începe chiar de săptămâna aceasta.
”În cursul acestei după-amieze, cel mai probabil, se va anunța decizia de organizare a centrelor prioritare pentru vaccinarea perosnalului din învățământ. Există o situație cu 60.000 de angajați din învățământ care doresc să se vaccineze în următoarea săptămână și sunt convins că încă din această săptămână se va putea organiza la nivelul fiecărui județ un centru de vaccinare cu echipe mobile”, a spus Cîmpeanu, într-o conferință de presă.
Întrebat când vor fi vaccinate celelalte 90.000 de cadre didactice care au optat pentru imunizare, ministrul a spus că nu poate da acum un răspuns.
- Cîmpeanu explică de ce copiii de grădiniță și de ciclu primar merg la școală în scenariu roșu
- Dacă părinţii refuză testarea, elevii cu simptome nu vor avea acces în şcoală timp de 14 zile
- Cum raportează școlile testele de Covid făcute elevilor. Precizări de la DSP
Întrebat dacă s-a remarcat până acum dacă în anumite zone sunt mai mulți profesori care refuză sau nu se grăbesc cu vaccinarea, Cîmpeanu a răspuns că situația este destul de uniformă.
”La analiza pe fiecare județ în parte, nu se remarcă vreun județ în care să fie reticență deosebită sau elan deosebit”, a răspuns ministrul.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Cât de puternică e Diana Şoşoacă?
- Popularitatea AUR şi frecventabilitatea PSD
- Uniunea Europeană a pierdut cursa pentru vaccin. Cum s-a ajuns aici și cât va dura criza
- Cât prețuiește viața lui Navalnîi?
- Se poate atinge cineva de Avocatul Poporului?