Economia României este probabil să intre în contracție în 2026, cu o scădere a PIB de 1%, iar perspectivele unei redresări susținute rămân slabe, în contextul deficitului bugetar încă ridicat și al blocajului politic, potrivit unei analize Capital Economics, semnată de economiștii Liam Peach, William Jackson și Nicolas Crittenden.
„Deficitul fiscal se reduce, dar rămâne prea mare, iar blocajul politic persistent face ca procesul de reducere a acestuia să devină tot mai dificil. O pierdere semnificativă a încrederii investitorilor rămâne un risc major”, arată economiștii.
Ei notează că evoluția recentă a României nu a fost pe atât de slabă pe cât se anticipa. Cu toate acestea, perspectivele nu sunt prea optimiste.
„Economia a ieșit la limită din recesiune în trimestrul al doilea. Cu toate acestea, perspectivele unei redresări semnificative sunt încă reduse. Indicatorii de activitate pentru trimestrul al treilea rămân foarte slabi, iar impulsul generat de intrările de fonduri europene s-a estompat”, avertizează analiștii Capital Economics.
PIB: -1% în 2026, urmat de o revenire graduală
Ei estimează că PIB-ul României va scădea cu 1% în 2026, după o creștere de 0,7% în 2025.
Pentru 2027, compania estimează o creștere de 1,5%, iar pentru 2028 de 2,3%.
Prognoza pentru România este mai pesimistă decât perspectiva generală pentru Europa emergentă. Capital Economics spune că este „mai puțin optimistă decât consensul în privința României”, în contextul în care înăsprirea fiscală va menține economia aproape de stagnare.
„Majorările de TVA de anul trecut au menținut inflația la un nivel ridicat, iar piața muncii a fost foarte slabă, salariile reale înregistrând o scădere de 6,8% față de anul anterior în trimestrul al doilea. Aceste presiuni negative e probabil să persiste pentru o perioadă”, punctează analiștii.
Ei estimează că rata șomajului va crește de la 6,1% în 2025 la 6,7% în 2026, urmând să ajungă la 7,1% în 2027 și să rămână la 7,1% în 2028.

Inflația: 8,3% în 2026, apoi încetinire
Inflația este estimată de Capital Economics la 8,3% în 2026. Pentru 2027, prognoza este de 5%, iar pentru 2028 de 4%.
Potrivit analizei, majorările de TVA introduse anul trecut au menținut inflația la un nivel ridicat, iar presiunile inflaționiste vor persista o perioadă.
Analiștii străini estimează totodată că rata de politică monetară a BNR va rămâne la 6,5% la sfârșitul lui 2026. De asemenea, ei se așteaptă că următoarea modificare a dobânzii să fie o reducere cu 25 de puncte de bază în trimestrul al treilea din 2027.
În ceea ce privește deficitul bugetar, economiștii străini anticipează o scădere a acestuia la 6% din PIB în acest an, dar avertizează că „în absența fondurilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF) care să stimuleze reformele, ritmul de reducere a deficitului va încetini. Președintele Dan întâmpină, de asemenea, dificultăți în numirea unui premier capabil să conducă un guvern stabil.”
Datoria publică urcă spre 64% din PIB
Datoria guvernamentală este estimată să crească de la 59,3% din PIB în 2025 la 61,8% în 2026, respectiv la 63,5% din PIB în 2027 și 64,3% din PIB în 2028.
Capital Economics estimează deficitul de cont curent la 7,5% din PIB în 2026, după 7,8% în 2025, avertizând că pozițiile externe ale României și Turciei sunt cele mai vulnerabile din regiune.
„Pozițiile externe sunt cele mai vulnerabile în Turcia și România și ar putea fi expuse unor riscuri în cazul unui scenariu mai nefavorabil privind prețurile energiei”, se arată în analiză.
Pentru randamentul obligațiunilor guvernamentale românești pe 10 ani, prognoza Capital Economics indică un nivel de 7,25% la sfârșitul lui 2026 și 7,00% la sfârșitul lui 2027.
Riscul politic și încrederea investitorilor
Capital Economics consideră că principala constrângere pentru economia României este situația politică și dificultatea de a menține procesul de consolidare fiscală.
„Menținerea direcției de consolidare fiscală va contribui la limitarea randamentelor obligațiunilor și la evitarea unei retrogradări a ratingului de credit sub nivelul „investment grade”. Menținerea stabilității pe piețele financiare va permite, de asemenea, băncii centrale să relaxeze politica monetară anul viitor, odată ce inflația va coborî la un nivel mai redus.
Condițiile financiare mai relaxate ar trebui să contribuie la consolidarea redresării începând din 2028, însă riscurile rămân clar orientate în sens negativ, pe fondul crizei politice persistente și al riscului de derapaj fiscal”, avertizează ei.
Citeşte integral analiza Capital Economics / Economia României se va contracta cu 1% din PIB în 2026: perspectivele unei redresări imediate sunt reduse – Energia va ține inflația sus pe Curs de Guvernare
