Berbec
Zile bune, în acest weekend, pentru a privi obiectiv la situațiile parteneriale în care ești implicat. Discuțiile și evenimentele din ultima vreme au scos la iveală amănunte total nepotrivite scopurilor tale sau dorințe ale partenerilor, de viață sau de afaceri, care te depășesc. Renunță fără resentimente la ce nu-ți mai priește și dezvoltă-ți încrederea în tine.
Taur
Ești foarte ocupat la sfârșitul acestei săptămâni, indiferent unde te afli. Te vei bucura de faptul că îți sunt apreciate eforturile personale și profesionale, iar alții chiar vor dori să obțină de la tine sfaturi sau soluții la probleme din viața lor. Pe de altă parte, rezervă momente de odihnă și pentru plimbări în aer liber.
Gemeni
Îmbinarea utilului cu plăcutul reprezintă tema principală a acestui final de săptămână. Sunt momente bune pentru a lămuri situațiile amoroase, pentru a rezolva treburi restante și pentru a-ți creiona programul zilelor următoare. Energia vitală fluctuează mult, de aceea dozează-ți eforturile, înconjoară-te de cei dragi și evită deciziile majore. Dialogurile cu prietenii sunt de bun augur.
Atmosfera astrală a lunii octombrie 2026: Între curaj și îndoială
Rac
Zile importante pentru relațiile familiale! Sunt momente bune pentru a discuta cu membrii familiei și cu neamurile despre activități gospodărești de anvergură, despre situații patrimoniale sau despre ajutorarea unei rude aflate la ananghie. Ești tentat să te refugiezi în responsabilitățile socioprofesionale, neglijând astfel pe cele familiale. Recomandabil este să găsești un echilibru între acestea două.
Leu
Un weekend cu discuții și întâlniri deosebite! Ești căutat de rude, prieteni, de cunoștințele vechi, fiind astfel nevoit să aloci timp pentru fiecare. Schimbul de informații este prețios, util și chiar amuzant pe alocuri. Talentul tău oratoric va ieși la iveală în chip plăcut, iar cei din preajma ta îți vor aprecia justa valoare.
Fecioara
Cumpărăturile sunt tentante la sfârșitul acestei săptămâni. Se pare că bugetul îți permite cheltuieli, dar cei din preajma ta sunt tentați la rândul lor să-ți ceară socoteală. Unii te vor sfătui de bine, iar alții vor încerca să profite de pe urma ta. Duminică pot interveni discuții familiale importante pe teme patrimoniale.
Balanta
Sunt momente excelente pentru a te ocupa de tine și de treburile tale personale în acest weekend. Cu toate că ești tentat să te bazezi mult pe ceilalți și pe sfaturile lor, ar fi bine să-ți asculți și vocea interioară. Dialogurile cu ceilalți sunt fructuoase, aduc lămuriri și soluții bune pe termen lung. Stabilește-ți obiective mărețe!
Scorpion
Ești retras în aceste zile și concentrat pe propriile tale treburi personale. Pentru că energia vitală fluctuează ar fi bine să te odihnești ceva mai mult și să te ocupi numai de treburi ușoare. Intuiția este accentuată, astfel că dialogurile interioare și cu persoanele de încredere sunt valoroase. Notează aspectele care îți ating corzile emoționale.
Sagetator
O discuție cu un prieten sau cu cineva din anturajul profesional îți va oferi informații deosebite în aceste zile de weekend. Dincolo de subiectele cotidiene aparent banale vei găsi lămuriri și soluții minunate privitoare la relațiile și situațiile în care te afli. Evită să-ți prezinți slăbiciunile, temerile sau planurile de viitor. Este vremea ascultării vorbelor altora.
Oracolscop 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Capricorn
Zilele acestui weekend sunt excelente pentru a te întâlni cu prietenii, a hoinări prin locurile preferate și pentru a-ți trasa planuri mărețe de viitor. Deja te simți mai bine, iar strălucirea pe care o emani va atrage în preajma ta personaje de bună calitate care te vor sprijini în tot ce dorești să întreprinzi.
Varsator
Discuțiile filozofice pe teme cotidiene te vor pune într-o lumină bună față de ceilalți, dar mai ales față de persoanele influente din mediul socioprofesional în care activezi. Finalul acestei săptămâni folosește-l pentru lecturi deosebite, întrevederi cu cei dragi și de încredere sau pentru vizionarea unui spectacol de teatru sau de film.
Pesti
Cu toate că tentația acumulării bunurilor materiale sau a banilor este la cote mari ar fi bine să ai în vedere și scopul ascuns al acestora dincolo de vălul lumii materiale. Zilele acestui sfârșit de săptămână îți vor aduce informații prețioase vizavi de investiții și cheltuieli majore comune cu alții. Unele surse de venit sunt incerte.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
