În ziua 1690 de război aflăm că negocierile de pace care au avut loc la Miami s-au încheiat fără un acord, după șase ore de discuții între reprezentanții Statelor Unite,…
Zi: 10 octombrie 2026
Trump, atac dezlănțuit la Zelenski: „Este timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte. Ar face bine, naibii, să se oprească” (Video)
Donald Trump a lansat, sâmbătă, un atac dezlănțuit la adresa lui Volodimir Zelenski, după ce acesta a criticat acordul prin care Washingtonul permite exporturile de motorină rusească. Trump spune că…
Polonia: Al treilea atac într-o instituție de învățământ. Deși au fost verificate 50.000 de școli, după atacurile care au șocat întreaga țară
O femeie în vârstă de 21 de ani a rănit sâmbătă trei persoane în interiorul unei instituţii de învăţământ din Varşovia, acesta fiind al treilea atac într-o şcoală din Polonia…
Dunărea, la 3 cm de pragul pentru pomparea apei de răcire la Cernavodă. De ce contează și cu reactoarele oprite
Nivelul Dunării la Cernavodă a ajuns sâmbătă, 10 octombrie, la numai 3 centimetri peste limita operațională pentru pomparea apei de răcire a centralei nucleare. Autoritățile iau măsuri și suplimentează debitele…
UE critică acordul lui Trump cu Putin: Banii din motorina rusească alimentează războiul
Uniunea Europeană critică decizia administrației Trump de a suspenda sancțiunile asupra motorinei rusești și anunță că va continua să intensifice presiunea asupra Moscovei. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat…
Fostul negociator-șef Vasile Pușcaș, bilanț dur la 20 de ani de UE: România a valorificat doar 20-30% din șansele aderării. Ce a mers greșit
România a valorificat doar aproximativ 20–30% din oportunitățile oferite de aderarea la Uniunea Europeană, estimează Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef al României cu UE. El consideră că țara a făcut progrese…
Peiu (AUR): Guvernul Niculescu are șanse să treacă. PSD așteaptă garanții pentru accesul la resurse. Dacă Grindeanu și-ar fi dorit cu adevărat acest mandat, președintele i l-ar fi dat
Guvernul condus de Luca Niculescu are șanse să fie învestit, iar decizia depinde de PSD, care așteaptă probabil garanții privind accesul la resurse, susține liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Acesta…
„Nu vreau să creez sentimente de panică”. Luca Niculescu avertizează asupra a două riscuri majore pentru România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, avertizează că unele instituții publice, în special spitalele județene, riscă să se confrunte cu probleme grave de finanțare dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută cât…
Ceartă în direct la TV. Șefa ANM spune că nu știa de cumpărăturile de lux. Buzoianu: „E rușinos să vă acoperiți acum”
Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, susține că a aflat despre cumpărăturile de lux făcute din banii instituției în ultimii doi ani abia când a venit Corpul de control…
Meciul echipei lui Andrei Rațiu, abandonat după un protest al fanilor: S-a jucat până în minutul 13
Meciul Rayo Vallecano – Athletic Bilbao a fost abandonat, sâmbătă, în etapa a opta din campionatul Spaniei. Fără Andrei Rațiu pe teren, Rayo Vallecano a primit vizita celor de la…
Securitatea la Marea Neagră: este Bulgaria o verigă slabă?
Două nave s-au scufundat în faţa coastelor Bulgariei și României după atacuri cu drone în ultimele zile. Sofia a evitat să indice direct Rusia ca responsabilă. Ce înseamnă acest lucru…
Sorana Cîrstea, înapoi pe teren: Adversara pe care o va înfrunta în primul tur la Wuhan
Sorana Cîrstea (36 de ani) și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Wuhan. După accidentarea suferită la US Open, Sorana se pregătește de revenirea pe teren, la…
Axios: SUA ar fi amenințat Ucraina că nu-i mai dă informații, dacă mai atacă rafinăriile rusești. După care, Trump a bătut palma cu Putin
Statele Unite ar fi amenințat Ucraina că îi vor întrerupe furnizarea de informații, dacă nu oprește atacurile asupra rafinăriilor rusești. După care, Donald Trump a bătut palma cu Vladimir Putin…
Parlamentul European respinge reducerea bugetului UE. Mureșan avertizează: Ar slăbi Europa și ar afecta agricultura și regiunile
Raportorii Parlamentului European resping propunerea Irlandei de reducere cu 8% a viitorului buget al Uniunii Europene, pentru perioada 2028–2034. Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului pentru bugetul multianual, avertizează că reducerile…
Dan Petrescu, din ce în ce mai aproape de revenirea în fotbal
Dan Petrescu (58 de ani) se simte din ce în ce mai bine după problemele de sănătate cu care s-a confruntat. „Bursucul” a luat o pauză de la antrenorat, după…
Trump s-a înfuriat că iar n-a primit Premiul Nobel pentru Pace: „O decizie rușinoasă și jenantă”. Susține că nimeni n-a auzit de laureată
Donald Trump a reacționat furios după ce Premiul Nobel pentru Pace din 2026 a fost acordat fostei judecătoare internaționale Navi Pillay. Președintele american susține că el ar fi meritat distincția…
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului ar putea fi deschiși în octombrie. Ce porțiuni din A0 sunt gata și ce mai lipsește (Video)
Șoferii ar putea circula, până la sfârșitul lunii octombrie, pe încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0), între Glina și Afumați. Deschiderea acestui tronson va permite realizarea unei legături continue…
FCSB ia o decizie importantă
FCSB a anunțat o decizie importantă. Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a dezvăluit că a luat o decizie importantă. Pornind de la cazul accidentării lui…
Sutiene, parfumuri și haine de lux, cumpărate din banii ANM. Diana Buzoianu cere demisii. Elena Mateescu spune că sesizase deja Poliția
Parfumuri, haine și poșete de lux, cosmetice, un sutien de peste 1.000 de lei și obiecte decorative scumpe. Toate au fost cumpărate din bugetul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), folosind…
România crește pe șantiere, însă fabricile lucrează la limita de avarie. Ce poate relansa economia în 2027 - Analiză Frames
Economia României ar putea crește cu 2–2,5% în 2027, însă revenirea depinde de relansarea industriei, reducerea costurilor cu energia și menținerea investițiilor. Potrivit unei analize Frames, construcțiile au susținut aproape…



















